Într-un comunicat de presă, Inspectoratul Școlar Neamț anunță școlile unde sunt scoase posturile de conducere. De la minister ni s-a spus că nu se mai doresc politruci în funcții și că partidele trebuie să-și ia mâinile de pe școli. Dl. inspector școlar general Viorel Stan ne-a asigurat că în Neamț nu s-a întâmplat acest lucru niciodată și că toți cei care ocupă acum o poziție de director, plin sau adjunct, sunt doar buni profesioniști, în niciun caz oameni politici. Evident că nu putem decât să-l credem, mai ales că și concursurile pentru inspectori s-au dat respectându-se această cutumă. Noi prezentăm lista pentru cei interesați și sperăm să scăpăm de interimarii care au depășit cincinale la conducerea școlilor.

CONCURS PENTRU OCUPAREA

FUNCȚIILOR VACANTE DE DIRECTOR ȘI DE DIRECTOR ADJUNCT DIN UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT DE STAT DIN JUDEȚUL NEAMȚ

Inspectoratul Școlar al Județului Neamț anunță organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și de director adjunct din unitățile de învățământ de stat din județul Neamț, după cum urmează:

Nr. crt. Unitate de învățământ Nr. funcții director Nr. funcții director adjunct
1 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „NICOLAE GRIGORESCU”, COMUNA AGAPIA 1 funcție director  
2 LICEUL TEOLOGIC ORTODOX „CUVIOASA PARASCHEVA”, COMUNA AGAPIA 1 funcție director  
3 ȘCOALA GIMNAZIALA VADURI, COMUNA ALEXANDRU CEL BUN 1 funcție director  
4 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA BAHNA 1 funcție director 1 funcție director adjunct
5 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA BÂRGĂUANI 1 funcție director  
6 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA BĂLȚĂTEȘTI 1 funcție director  
7 ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, COMUNA BICAZ-CHEI 1 funcție director  
8 SCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, COMUNA BICAZU ARDELEAN 1 funcție director  
9 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ANTONIE MUREȘIANU”, COMUNA BIRA 1 funcție director  
10 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA BODEȘTI 1 funcție director  
11 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA BOGHICEA 1 funcție director  
12 LICEUL „MIHAIL SADOVEANU”, COMUNA BORCA 1 funcție director 2 funcții director adjunct
13 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA BORLEȘTI 1 funcție director 1 funcție director adjunct
14 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „IOAN GRIGORE TEODORESCU”, SAT RUSENI, COMUNA BORLEȘTI 1 funcție director  
15 ȘCOALA GIMNAZIALĂ BARTICEȘTI, COMUNA BOTEȘTI 1 funcție director  
16 LICEUL TEHNOLOGIC NISIPOREȘTI, COMUNA BOTEȘTI 1 funcție director  
17 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA BOZIENI 1 funcție director  
18 SCOALA GIMNAZIALA „IEREMIA IRIMESCU”, COMUNA BRUSTURI 1 funcție director  
19 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA CÂNDEȘTI 1 funcție director  
20 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GRIGORE UNGUREANU”, COMUNA CEAHLĂU 1 funcție director  
21 ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, COMUNA CORDUN 1 funcție director  
22 ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, SAT PILDEȘTI, COMUNA CORDUN 1 funcție director  
23 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA COSTIȘA 1 funcție director  
24 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GHEORGHE SĂVINESCU”, COMUNA CRĂCĂOANI 1 funcție director  
25 LICEUL TEHNOLOGIC, COMUNA DĂMUC 1 funcție director  
26 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA DOBRENI 1 funcție director  
27 ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, COMUNA DOCHIA 1 funcție director  
28 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GHEORGHE PĂTRAȘCU”, SAT BURUIENEȘTI, COMUNA DOLJEȘTI 1 funcție director 1 funcție director adjunct
29 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „PR. GHEORGHE SĂNDULESCU”, COMUNA DRAGOMIREȘTI 1 funcție director  
30 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA DRĂGĂNEȘTI 1 funcție director  
31 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA DULCEȘTI 1 funcție director  
32 ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, COMUNA DUMBRAVA ROȘIE 1 funcție director  
33 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „IOAN LUCA”, COMUNA FARCAȘA 1 funcție director  
34 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA FĂUREI 1 funcție director  
35 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA GÂDINȚI 1 funcție director  
36 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „EPISCOP MELCHISEDEC STEFĂNESCU”, COMUNA GÂRCINA 1 funcție director  
37 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA GHERĂEȘTI 1 funcție director  
38 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „VASILE CONTA”, COMUNA GHINDĂOANI 1 funcție director  
39 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „PROF. GHEORGHE DUMITREASA”, COMUNA GIROV 1 funcție director  
40 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „CONSTANTIN PANȚIRU”, COMUNA GRINȚIEȘ 1 funcție director  
41 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA GRUMĂZEȘTI 1 funcție director  
42 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA HANGU 1 funcție director  
43 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „OTILIA CAZIMIR”, SAT COTU VAMEȘ, COMUNA HORIA 1 funcție director  
44 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „CARMEN SYLVA”, COMUNA HORIA 1 funcție director  
45 LICEUL TEHNOLOGIC „ION IONESCU DE LA BRAD”, COMUNA HORIA 1 funcție director  
46 ȘCOALA GIMNAZIALĂ BĂLUȘEȘTI, COMUNA ICUȘEȘTI 1 funcție director  
47 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA ION CREANGĂ 1 funcție director  
48 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „NICOLAE BULEU”, COMUNA MĂRGINENI 1 funcție director  
49 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA MOLDOVENI 1 funcție director  
50 COLEGIUL NAȚIONAL „PETRU RAREȘ”, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director 1 funcție director adjunct
51 PALATUL COPIILOR, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director  
52 ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director  
53 COLEGIUL TEHNIC FORESTIER, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director 1 funcție director adjunct
54 ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 5, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director 1 funcție director adjunct
55 ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director 1 funcție director adjunct
56 LICEUL DE ARTE „VICTOR BRAUNER”, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director  
57 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DANIELA CUCIUC”, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director 1 funcție director adjunct
58 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ELENA CUZA”, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director 1 funcție director adjunct
59 CENTRUL ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „ALEXANDRU ROȘCA”, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director  
60 ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 8, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director  
61 ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 11, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director  
62 COLEGIUL TEHNIC „GHEORGHE CARTIANU”, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director 2 funcții director adjunct
63 LICEUL TEHNOLOGIC „DIMITRIE LEONIDA”, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director 1 funcție director adjunct
64 COLEGIUL NAȚIONAL „CALISTRAT HOGAȘ”, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director 1 funcție director adjunct
65 ȘCOALA GIMNAZIALA NR. 3, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director 1 funcție director adjunct
66 CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ, NEAMȚ 1 funcție director  
67 COLEGIUL TEHNOLOGIC „SPIRU HARET”, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director 1 funcție director adjunct
68 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „NICU ALBU”, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director  
69 LICEUL CU PROGRAM SPORTIV, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director 1 funcție director adjunct
70 COLEGIUL NAȚIONAL „GHEORGHE ASACHI”, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director 1 funcție director adjunct
71 COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director 1 funcție director adjunct
72 COLEGIUL TEHNIC DE TRANSPORTURI, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director 1 funcție director adjunct
73 CENTRUL JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ NEAMȚ 1 funcție director  
74 LICEUL TEHNOLOGIC ECONOMIC – ADMINISTRATIV, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director 1 funcție director adjunct
75 LICEUL TEOLOGIC ORTODOX „SFINȚII ÎMPARAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA”, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ 1 funcție director 1 funcție director adjunct
76 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „VASILE ALECSANDRI”, MUNICIPIUL ROMAN 1 funcție director 1 funcție director adjunct
77 CENTRUL ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ, MUNICIPIUL ROMAN 1 funcție director  
78 COLEGIUL NAȚIONAL „ROMAN VODĂ”, MUNICIPIUL ROMAN 1 funcție director 2 funcții director adjunct
79 LICEUL CU PROGRAM SPORTIV, MUNICIPIUL ROMAN 1 funcție director 2 funcții director adjunct
80 LICEUL TEOLOGIC „EPISCOP MELCHISEDEC”, MUNICIPIUL ROMAN 1 funcție director  
81 CLUBUL COPIILOR, MUNICIPIUL ROMAN 1 funcție director  
82 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ALEXANDRU IOAN CUZA”, MUNICIPIUL ROMAN 1 funcție director 1 funcție director adjunct
83 COLEGIUL TEHNIC „DANUBIANA”, MUNICIPIUL ROMAN 1 funcție director 2 funcții director adjunct
84 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI EMINESCU”, MUNICIPIUL ROMAN 1 funcție director 1 funcție director adjunct
85 LICEUL TEHNOLOGIC „VASILE SAV”, MUNICIPIUL ROMAN 1 funcție director 1 funcție director adjunct
86 ȘCOALA DE ARTĂ „SERGIU CELIBIDACHE”, MUNICIPIUL ROMAN 1 funcție director 1 funcție director adjunct
87 COLEGIUL TEHNIC „PETRU PONI”, MUNICIPIUL ROMAN 1 funcție director 1 funcție director adjunct
88 COLEGIUL TEHNIC „MIRON COSTIN”, MUNICIPIUL ROMAN 1 funcție director 1 funcție director adjunct
89 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „CALISTRAT HOGAȘ”, MUNICIPIUL ROMAN 1 funcție director 1 funcție director adjunct
90 LICEUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC „SFÂNTUL FRANCISC DE ASSISI”, MUNICIPIUL ROMAN 1 funcție director  
91 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DUMITRU ALMAȘ”, COMUNA NEGREȘTI 1 funcție director  
92 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA ONICENI 1 funcție director  
93 ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, ORAȘ BICAZ 1 funcție director 1 funcție director adjunct
94 LICEUL „CAROL I”, ORAȘ BICAZ 1 funcție director 1 funcție director adjunct
95 LICEUL TEHNOLOGIC „GH. RUSET ROZNOVANU”, ORAȘ ROZNOV 1 funcție director 2 funcții director adjunct
96 ȘCOALA GIMNAZIALĂ SLOBOZIA, ORAȘ ROZNOV 1 funcție director  
97 LICEUL „VASILE CONTA”, ORAȘ TÂRGU NEAMȚ 1 funcție director 2 funcții director adjunct
98 CLUBUL COPIILOR, ORAȘ TÂRGU NEAMȚ 1 funcție director  
99 ȘCOALA GIMNAZIALĂ DOMNEASCĂ „GRIGORE GHICA VODĂ”, ORAȘ TÂRGU NEAMȚ 1 funcție director 1 funcție director adjunct
100 COLEGIUL NAȚIONAL „ȘTEFAN CEL MARE”, ORAȘ TÂRGU NEAMȚ 1 funcție director 2 funcții director adjunct
101 CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR, ORAȘ TÂRGU NEAMȚ 1 funcție director  
102 CENTRUL ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ, ORAȘ TÂRGU NEAMȚ 1 funcție director  
103 COLEGIUL TEHNIC „ION CREANGĂ”, ORAȘ TÂRGU NEAMȚ 1 funcție director 3 funcții director adjunct
104 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ION CREANGĂ”, ORAȘ TÂRGU NEAMȚ 1 funcție director  
105 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „VLAD DĂNULESCU”, COMUNA PÂNCEȘTI 1 funcție director  
106 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „NICOLAE IORGA”, COMUNA PÂNGĂRAȚI 1 funcție director  
107 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA PĂSTRĂVENI 1 funcție director  
108 LICEUL TEHNOLOGIC, COMUNA PETRICANI 1 funcție director  
109 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA PIATRA ȘOIMULUI 1 funcție director 1 funcție director adjunct
110 LICEUL TEHNOLOGIC „ION CREANGĂ”, COMUNA PIPIRIG 1 funcție director 2 funcții director adjunct
111 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ALEXANDRU PODOLEANU”, COMUNA PODOLENI 1 funcție director  
112 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „IUSTIN PIRVU”, COMUNA POIANA TEIULUI 1 funcție director 1 funcție director adjunct
113 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA POIENARI 1 funcție director  
114 LICEUL TEHNOLOGIC OGLINZI, COMUNA RĂUCEȘTI 1 funcție director  
115 ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, COMUNA RĂUCEȘTI 1 funcție director  
116 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „CONSTANTIN VIRGIL GHEORGHIU”, COMUNA RĂZBOIENI 1 funcție director  
117 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA REDIU 1 funcție director  
118 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GHEORGHE NICOLAU”, COMUNA ROMÂNI 1 funcție director  
119 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „NICOLAE APOSTOL”, COMUNA RUGINOASA 1 funcție director  
120 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA SAGNA 1 funcție director  
121 LICEUL TEORETIC „VASILE ALECSANDRI”, COMUNA SĂBĂOANI 1 funcție director 2 funcții director adjunct
122 CLUBUL COPIILOR, COMUNA SĂBĂOANI 1 funcție director  
123 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „I. GERVESCU”, COMUNA SĂVINEȘTI 1 funcție director  
124 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA SECUIENI 1 funcție director  
125 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA STĂNIȚA 1 funcție director  
126 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DR. EMANUIEL RIGLER”, COMUNA ȘTEFAN CEL MARE 1 funcție director  
127 LICEUL TEHNOLOGIC SPECIAL, COMUNA ȘTEFAN CEL MARE 1 funcție director  
128 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „IULIA HĂLĂUCESCU”, COMUNA TARCĂU 1 funcție director  
129 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „VASILE MITRU”, COMUNA TAȘCA 1 funcție director  
130 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „I. I. MIRONESCU”, COMUNA TAZLĂU 1 funcție director  
131 LICEUL TEHNOLOGIC ADJUDENI, COMUNA TAMĂȘENI 1 funcție director  
132 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA TĂMĂȘENI 1 funcție director  
133 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA TIMIȘEȘTI 1 funcție director  
134 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA TRIFEȘTI 1 funcție director  
135 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA TUPILAȚI 1 funcție director  
136 ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, COMUNA ȚIBUCANI 1 funcție director  
137 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA URECHENI 1 funcție director  
138 LICEUL TEHNOLOGIC, COMUNA VALEA URSULUI 1 funcție director  
139 LICEUL TEHNOLOGIC „ARHIMANDRIT CHIRIAC NICOLAU”, COMUNA VÂNĂTORI-NEAMȚ 1 funcție director 1 funcție director adjunct
140 SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX „VENIAMIN COSTACHI”, SAT MÂNĂSTIREA NEAMȚ, COMUNA VÂNĂTORI NEAMȚ 1 funcție director  
141 ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA VĂLENI 1 funcție director  
142 ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, COMUNA ZĂNEȘTI 1 funcție director 1 funcție director adjunct

 

 

 

Concursul se organizează în baza Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobată prin OMENCȘ nr. 5080 / 31 august 2016.

La concursul pentru ocuparea funcției vacante de director sau de director adjunct din unitățile de învățământ de stat pot candida persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

  1. a) au absolvit cu diplomă de licență/absolvire studii universitare, respectiv, în cazul concursului de ocupare a funcției de director în grădinițe sau de director adjunct din unități de învățământ, studii universitare pedagogice/de institutori ori au absolvit cu diplomă de licență/absolvire studii universitare;
  2. b) sunt membre ale corpului național de experți în management educațional, conform prevederilor art. 246 alin. (3) și art. 257 alin. (1) din Legea educației naționale nr.1/2011 cu modificările și completările ulterioare;
  3. c) sunt titulare în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată, au cel puțin gradul didactic II sau titlul științific de doctor în domeniul în care își desfășoară activitatea;
  4. d) dovedesc calități profesionale, manageriale și morale, reflectate prin calificativele „Foarte bine” primite în ultimii 4 ani școlari lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/ funcții de specialitate specifice Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, indiferent de perioada în care și-au desfășurat activitatea;
  5. e) nu au fost sancționate disciplinar în ultimii 4 ani școlari anteriori anului desfășurării concursului, lucrați efectiv la catedră, în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, indiferent de perioada în care și-au desfășurat activitatea;
  6. f) nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;
  7. g) sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare;
  8. h) nu au avut statutul de „lucrător al Securității” sau „colaborator al Securității”.

 

Dosarele candidaților se vor depune electronic în perioada 13 septembrie – 2 octombrie 2016 conform Procedurii de înscriere electronica a candidaților pentru ocuparea funcțiilor vacante de director / director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, care va fi disponibilă pe site-ul inspectoratului școlar județean www.isjneamt.ro

Dosarele de înscriere vor fi constituite cu respectarea strictă a prevederilor art. 9 alin. (1) din Metodologia aprobată prin OMENCȘ nr. 5080 / 31 august 2016.

Proba scrisă va avea loc în data de 12 octombrie 2016.

Probele de interviu și evaluare a curriculum-ului vitae se vor desfășura în perioada 17 octombrie – 17 noiembrie 2016 în locațiile stabilite de inspectoratul școlar.

Metodologia de concurs, bibliografia-cadru pentru concurs, fișele posturilor pentru director și director-adjunct, lista funcțiilor vacante și lista documentelor necesare înscrierii la concurs se afișează la sediul și pe site-ul inspectoratului școlar.

Informații suplimentare se pot obține la nr. de telefon 0233 214860, de luni până vineri, între orele 1200 – 1500.

 

 

Sursa: mesagerulneamt.ro

Asociația Pro Consumatori (APC) a analizat 35 de preparate și semipreparate vegetale, produse de post, din marile structuri comerciale. Experții au identificat mulți aditivi alimentari care amenință sănătatea consumatorilor.

Consumatorul contemporan are de unde alege, iar denumirea alimentelor este fundamentală. Aceasta descrie adevărata natură a produselor alimentare și ajută consumatorii să distingă un produs de altul. Verificarea etichetelor în cazul produselor alimentare din categoria produselor de post trebuie să fie mai frecventă, cu scopul de a asigura că sunt complete, corecte și nu induc în eroare.
Cu toate acestea, producătorii recurg adesea la tactici inteligente pentru a da produselor alimentare de calitate inferioară nume atrăgătoare și înșelătoare. Consumatorii pot avea greutăți în a face diferențe între un produs fără aditivi și unul cu încărcătură chimică mare. Într-adevăr, ca regulă generală, acolo unde apa adăugată depășește 5% din greutatea oricărui produs finit, ar trebui să apară pe lista ingredientelor.

Experții APC susțin, în urma studiului, că anumite sortimente de tofu conțin clorură de calciu, o soluție care se folosește la îndepărtarea gheței de pe șosele. De asemenea, că margarina consumată frecvent poate duce la mărirea ficatului, a rinichilor, la riscul de infarct miocardic și accident vascular cerebral. Și numai 10% din produsele analizate nu conțin aditivi alimentari.

Alimentele de post incluse în studiul APC

Au fost achiziționate următoarele produse alimentare folosite de către consumatori în perioada posturilor:

  • Fasole bătută cu benzoat de sodiu, sorbat de sodiu și acid citric (Carrefour)
  • Salată Humus Daniela’s cu benzoat de sodiu, sorbat de potasiu și acid citric (Via-Trend)
  • Chifteluțe de legume cu caragenan și gumă de guar (Carrefour)
  • Salată de vinete cu ceapă cu benzoat de sodiu, sorbat de potasiu și acid citric (Carrefour)
  • Humus cu sorbat de potasiu și acid citric (Cris-Tim)
  • Fantezie cu legume cu monoglutamat de sodiu și carbonat de sodiu (Europrod/Agricola)
  • Salată de humus Vernada cu benzoat de sodiu, sorbat de potasiu și acid citric (Ocean Fish)
  • Fasole bătută Vernada cu benzoat de sodiu, sorbat de potasiu și acid citric (Ocean Fish)
  • Fulgi de fasole Foods Exclusive cu acid citric, metabisulfit de sodiu, mono și digliceride ale acizilor grași și difosfat disodic (Pirifan Distribution)
  • Fulgi pentru piure de cartofi Malita cu metabisulfit de sodiu, mono-digliceride ale acizilor grași și curcumină
  • Fasole bătută instant Jasmin cu mono digliceride ale acizilor grași, difosfați, metabisulfit de sodiu, palmitat de ascorbil și acid citric (Olimp Company)
  • Piure de cartofi Knorr cu mono digliceride ale acizilor grași, difosfat de sodiu și metabisulfit de sodiu (Unilever)
  • Fulgi pentru fasole bătută Malita cu mono digliceride ale acizilor grași, difosfat disodic, metabisulfit de sodiu, palmitat de ascorbil și acid citric (Malita Saray Food)
  • Piure K Classic cu mono și digliceride ale acizilor grași, esteri ai acidului ascorbic cu acizi grași, metabisulfit de sodiu și curcumină (Kaufland)
  • Fulgi pentru fasole bătută C+C cu pirofosfat acid de sodiu, mono și digliceride ale acizilor grași, metabisulfit de sodiu, acid citric și butilhidroxianisol
  • Pastă vegetală tartinabilă Penny cu polifosfați, clorură de potasiu, stearoil-2-lactilat de sodiu, esteri ai acidului citric cu mono și digliceridele acizilor grași, monoglutamat de sodiu, gumă xantan, ascorbat de sodiu, acid citric, caragenan, caramel și carmin.
  • Aperitiv vegetal cu semințe de in (2,5%) și ulei de cimbru fără aditivi (Scandia Sibiu)
  • Pastă vegetală Carrefour cu caragenan, glutamat monosodic, di-polifosfați de sodiu și carmin.
  • Pate vegetal din boabe de soia (32%) Inedit – fără aditivi
  • Fasole bătută de la Cris-Tim cu sorbet de potasiu, benzoat de sodiu și acid citric
  • Sos de maioneză Inedit cu acid citric, gumă de xantan, gumă de guar și sorbat de potasiu (SC Inedit SRL)
  • Tofu în saramură Inedit cu clorură de calciu
  • Tofu Natur Fito-Fitt cu clorură de calciu (Fito- Fitt Covasna)
  • Tofu frământat Fito-Fitt cu clorură de calciu (Fito-Fitt Covasna)
  • Baton vegetal din tofu Inedit cu citrat trisodic, ascorbat de sodiu, gumă carruba, gumă xantan și acid citric
  • Drob de ciuperci Fito-Fitt cu clorură de calciu (Fito-Fitt Covasna)
  • Pastă vegetală cu ceapă verde Unicarm cu cargenan, polifosfat de sodiu, acid izoascorbic și caramel (Unicarm)
  • Preparat vegetal Cizzy cu difosfat de sodiu, polifosfat de sodiu, gumă locust, caragenan, acid citric și sorbat de potasiu (Deserta)
  • Crenvurști vegetali Fito-Fitt, fără aditivi (Fito-Fitt Covasna)
  • Specialitate vegetală pe bază de grăsimi și uleiuri vegetale Viofast cu acid citric și acid sorbic (Viotros Grecia)
  • Soia Yofu cireșe Alpro cu citrat de tricalciu, citrat de sodiu și acid citric (Alpro Com Va)
  • Grăsime tartinabilă vegetală cu 25% grăsime cu mono și digliceride ale acizilor grași, poliricinoleat de poliglicerină, acid sorbic și acid citric (Carrefour)
  • Grăsime tartinabilă cu 25% grăsime Sarina Family cu mono și digliceride ale acizilor grași, poliricinoleat de poliglicerină, acid citric, sorbat de potasiu și beta-caroten(Mega Image)
  • Grăsime tartinabilă cu 30% grăsime Becel Light cu mono și digliceride ale acizilor grași și acid citric (Unilever)
  • Grăsime tartinabilă vegetală cu 20% grăsime Delma Sandviș cu poliglicerol, poliricinoleat, mono și digliceride ale acizilor grași și acid citric (Unilever)

Apa este primul ingredient pe listă

Legislația în vigoare precizează faptul că pe o etichetă ingredientele se menționează în ordine descrescătoare din punct de vedere al cantității regăsite în alimentul respectiv.
Ingredientele regăsite în compoziția produselor de post analizate sunt: apă, grăsime vegetală din nucă de cocos, ulei de cocos, ulei de palmier, ulei de rapiță, fibre de Psyllium, fibre de inulină, pesmet din grâu, sare iodată, zahăr, sirop de glucoză, sirop de caramel, dextroză, fructoză, lecitină din soia, amidon, preparate aromatizante, concentrate vegetale cu rol de colorare, curcumină, arome și pectine, fulgi de cartofi, fasole pudră, mazăre pudră, fulgi de mazăre, fulgi de fasole uscată, făină de fasole, făină de mazăre, cartofi deshidratați, ulei de soia, ulei de floarea soarelui, ceapă deshidratată, roșii pudră, morcov deshidratat, muștar praf, făină de grâu, fibre de mazăre, amidon de cartof, amidon nativ, izolat de soia, drojdie pulbere, proteină vegetală hidrolizată din porumb și rapiță, fibră de grâu, proteină vegetală de soia, extract din fructe și legume, sare de mină neiodată, usturoi, boia dulce, nucșoară, piper boabe, foi de dafin, porumb.

Amestecuri cu uleiuri vegetale hidrogenate, puține legume și mulți aditivi

“Produsele de post, cu unele excepții, nu sunt altceva decât amestecuri realizate din apă, uleiuri vegetale hidrogenate exotice, cu un conținut insignificant de legume sub formă de pulberi, amidon, extracte de condimente și aditivi alimentari din belșug. În această perioadă a anului pe durata postului Adormirii Maicii Domnului, există alternative sănătoase la produsele vegetale industriale, și anume legumele și fructele de sezon care sunt accesibile și din punct de vedere al prețului. Deci, ne putem hrăni sănătos prin folosirea acestora la realizarea unor preparate alimentare. Din păcate, încă mai există consumatori care folosesc în perioada postului, și nu numai, grăsimi tartinabile vegetale/margarine, despre care se știe că prin conținutul ridicat de acizi grași saturați și grăsimi trans cresc nivelul colesterolului rău în organism (LDL) și îl reduc pe cel bun (HDL), fapt care poate favoriza apariția infarctului miocardic și a accidentelor vasculare cerebrale.” declară coordonatorul studiului, Conf. Univ. dr. Costel Stanciu, Președinte Asociația Pro Consumatori.

31 de aditivi alimentari identificați, ce pot duce la probleme serioase de sănătate

În cele 35 de produse vegetale s-au identificat 31 aditivi alimentari, după cum urmează: E100– curcumină, E120 – carmin/coșenilă, E150a – caramel simplu, E150d – caramel cu sulfit de amoniu, E160a – beta-caroten, E160c – extract de paprika, E200 – acid sorbic, E202 – sorbat de potasiu, E211 – benzoat de sodiu, E223 – metabisulfit de sodiu, E304 – palmitat de ascorbil, E316 – izoascorbat de sodiu, E320 – butilhidroxianisol (BHA), E322 – lecitină din soia/floarea soarelui, E330 – acid citric, E331 – citraţi de sodiu, E407 – caragenan, E410 – gumă de carruba, E412 – gumă de guar, E414 – gumă arabică, E415 – gumă de xantan, E417 – gumă tara, E440 – pectină, E450–difosfat disodic, E452– polifosfații, E460 – gumă de celuloză, E471 – mono și digliceride ale acizilor grași, E476 – poliricinoleat de poliglicerină, E481 – stearoil 2 lactilat de sodiu, E509 – clorură de calciu, E621 – monoglutamat de sodiu.

E200 – acid sorbic este un conservant obținut dintr-un gaz iritant, toxic, incolor denumit keten. Poate produce reacții alergice la nivelul pielii și tulburări respiratorii. E200 provoacă reacții alergice la nivelul pielii, tulburări respiratorii.
E211 – benzoat de sodiu este un conservant cu acțiune antibacteriană și antifungică în mediul acid. Asupra acestuia planează suspiciuni cu privire la generarea unor alergii.
E202 – sorbat de potasiu, conservant. Este un aditiv ce irită pielea, ochii şi mucoasele. Poate fi genotoxic și mutagen pentru celulele sângelui uman.
E223 – metabisulfit de sodiu, conservant, poate provoca reacții alergice la persoanele sensibile la sulfiți, incluzând reacții respiratorii la astmatici, șoc anafilactic sau altfel de reacții alergice la persoanele sensibile.
E320 – butilhidroxianisol (BHA), aditiv alimentar folosit ca antioxidant. Poate provoca alergii şi stări de somnolenţă. Poate induce sindromul de hiperactivitate (ADHD), este carcinogen şi cu efecte estrogenice.
E330 – acidul citric, agent de reglare a acidității. Cel mai bine documentat efect al acidului citric este distrugerea smalțului dentar, acesta favorizând apariția cariilor dentare. Acidul citric nu este recomandat în alimentaţia copiilor şi nu trebuie consumate alimente ce conţin acid citric de către cei care au afecţiuni cardiovasculare sau renale, afecţiuni ale aparatului digestiv şi diaree.
E407 – caragenan, agent de îngroșare. Unele studii au arătat că poate avea un efect toxic, putând provoca ulcer și cancer. Este interzis în UE în laptele praf de început pentru copii, ca o măsură de precauție.
E476 – poliricinoleat de poliglicerină este un emulgator și stabilizator artificial care poate provoca mărirea ficatului și a rinichilor.
E509 – clorura de calciu (în unele sortimente de tofu se folosește ca potențiator de arome, agent de întărire și acidifiant). Acumularea (clorurii) de calciu în organism (hipercalcemie) determină o serie de reacții, printre care: gust calcaros în gură, dureri de stomac, bufeuri, greață și vărsături, lipsa apetitului, sete extremă, dureri osoase, aritmie, pietre la rinichi, comă.
E621 – monoglutamat de sodiu este un potenţiator de gust şi aromă. Acesta provoacă reacţii alergice, dureri de cap şi de gât, ameţeală, greaţă, diaree şi poate bloca asimilarea vitaminei B6 şi a calciului. Nu trebuie consumat de femei însărcinate, copii, hipoglicemici, bătrâni sau cardiaci.

Clorura de calciu, din unele sortimente de tofu, dă efecte secundare

“Clorura de calciu se obține din calcar, prin reacție cu acidul clorhidric, sau ca produs secundar la obținerea sodei. Cea mai largă utilizare, în ultimii și viitorii ani, a clorurii de calciu vizează prevenirea formării gheții și îndepărtarea acesteia de pe șosele. Acumularea (clorurii) de calciu în organism (hipercalcemie) determină o serie de reacții, printre care: gust calcaros în gură, dureri de stomac, bufeuri, greață și vărsături, lipsa apetitului, sete extremă, dureri osoase, aritmie, pietre la rinichi, comă.” susține Prof. Univ. Dr. Ion Schileru – Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, ASE București.

Studiul complet poate fi citit aici.

În situații dificile, în momente de cumpănă, simțim nevoia să ne întoarcem privirea către cer și să ne rugăm. Iar cel mai mare sprijin la nevoie vine de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Pururea Fecioara Maria. Această rugăciune care face minuni este foarte puternică pentru cei credincioși.

Ritualul pentru această rugăciune care face minuni

Potrivit tradiției, această rugăciune puternică, făcătoare de minuni, trebuie rostită de 5 ori pe zi, vreme de 10 zile, fie începând de la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, fie de la data nașterii Sfintei Fecioare Maria, pe 8 septembrie. Cine vrea ca această rugăciune puternică să aibă efectul scontat trebuie să țină post măcar trei zile înainte de a începe ritualul. În fiecare zi, trebuie împărțite la alți 10 credincioși, exemplare tipărite ale acestei rugăciuni. La finele decadei de rugăciune, se merge la biserică, unde se duce o pâine, o sticluță cu vin și se aprinde o lumânare, apoi se dă un pomelnic pentru binele casei și al familiei. Este bine să se dea de pomană alimente la săraci.

Ți se vor împlini dorințele

O, Tu, Preasfântă stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoare,

Către tine se îndreaptă gândul meu, inima mea și toate simțămintele mele. Și te rog, cu lacrimi, să-mi spui, Măicuță sfântă, cât mai am de îndurat această durere? Până când vrăjmași nevazuți ai neamului vor da lovituri atât de puternice? Până când ne vor fi pângărite și necinstite trupurile, sufletele și viețile?

Ridică-te, Stăpâna noastră, și zdrobește-ne vrăjmașii, ai noștri și ai Fiului Tău, Iisus Hristos, îngrozește-i prin nebiruita-ți sfințenie și îndreaptă-ne pe noi pe cărările mântuirii, ca să-L preamărim pe Dumnezeu.

Roagă-te, Sfântă Fecioară, pentru sfânta biserică, pentru propavăduirea Evangheliei, pentru poporul acesta, pentru rudele mele, pentru văduve, orfani, bogați, săraci, necăjiți, bolnavi, pentru cei prigoniți pentru credință, pentru salvarea celor rătăciți, pentru răposați. Ajută-ne să ne pocăim, să renunțăm la păcate, vicii și necredință. Ajută-ne să nu fim insensibili la chemarea divină a Fiului Tău, care a venit pe pământ să sufere chinuri barbare pentru noi, oile păcătoase.

Roagă-te, Maică Sfântă, pentru nevoile și necazurile mele (acum se rostește dorința). Ție mă voi supune și al tău glas îl voi asculta, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin

Sursa: libertateapentrufemei.ro

Postul Sfintei Fecioare este cel mai nou dintre posturile de peste an, dar se spune că e singurul care, ţinut cu credinţă şi smerenie, îndeplineşte dorinţele. Căci Sfânta Fecioară Maria se roagă pentru noi, păcătoşii. Iar cine crede în Maica Domnului și i se roagă are numai de câștigat.

Pe 31 iulie, Biserica a rânduit Lăsatul secului, înaintea începerii Postului Adormirii Maicii Domnului sau Postul Sfintei Fecioare. Este momentul în care creştinii se pregătesc să renunţe, pentru două săptămâni, la tot ce este lumesc, la poftele trupului, ochilor şi la trufia vieţii. Pe alocuri prost înţeles de oameni, care se ghiftuiesc cu bucate şi încing petreceri, înainte de post, lăsatul secului este, de fapt, un îndemn la reculegere, la reînnoirea vieţii, prin abţinerea de la păcat, lăsarea preocupărilor deşarte şi prin întoarcerea către Dumnezeu.

Postul ortodox nu e un exerciţiu alimentar, o dietă purificatoare, ci un act spiritual superior. Cunoscut în popor ca Postul Sântă-Măriei, postul care precede praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost menit să aducă aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare, de postul cu care ea însăşi s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice. Este penultimul din anul bisericesc, mai uşor decât cel al Paştelui, dar mai aspru decât al Naşterii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli. Iar Sfânta Maria îi scapă de necazuri pe creştinii care postesc până pe 15 august. E un post al bucuriei, ţinut din dragoste pentru Maica Domnului, nu unul de tristeţe, cum e al Paştelui. Acum e bine să ne şi spovedim păcatele şi, dacă ni se dă dezlegare, să ne împărtăşim. Copiii, până la 7 ani, bătrânii, bolnavii şi gravidele sunt scutiţi de post, numai dacă preotul le-a dat încuviinţarea înaintea începerii postului.

Cum se ține Postul Sfintei Fecioare

Dacă data de 31 iulie pică miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi înainte. Dacă sărbătoarea pică în astfel de zile, se dă dezlegare la untdelemn, peşte şi vin. După titpicurile bisericeşti, se posteşte strict lunea, miercurea şi vinerea, până la orele 15:00, când se mănâncă numai hrană uscată. Marţea şi joia se consumă legume fără ulei, de preferat doar fierte. Pe 6 august, când are loc sărbătoarea Schimbării la faţă, avem dezlegare la untdelemn, peşte şi vin. În bisericile mănăstirilor, se citesc zilnic cele două Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov. Romano-catolicii postesc numai o singură zi, în ajunul sărbătorii, pe 14 august.

De la lume adunate

În popor, există credinţa că, pentru sănătate şi noroc, se ţine post miercurea şi vinerea, iar pentru duşmani, numai sâmbăta şi duminica, dar cu mare păcat. Se spune că, demult, cei care aveau duşmani de moarte posteau marţea cu tot cu animalele din bătătură.

Sursa: libertateapentrufemei.ro

ASTAZI, 19 iulie 2016, incepand cu ora 17:00, postul de televiziune IASI TV LIFE lanseaza o noua emisiune LIVE --> EU SANATOS <-- O emisiune care isi propune sa raspunda la intrebarile telespectatorilor legate de starea de sanatate. In editia de astazi, invitatul special este Dr. Carmen Dorobat (Manager Spital de Boli Infectioase Iasi). Telespectatorii pot suna in direct si pot intra in legatura cu invitatul emisiunii.

Gianni De Biasi, selecţionerul Albaniei, susţine că încă nu a fost contactat de oficialii FRF pentru postul de selecţioner. Antrenorul de 60 de ani spune însă că n-ar refuza o ofertă avantajoasă din partea României.

Site-ul calciomercato.it a scris astăzi că Gianni De BIasi, selecţionerul Albaniei, a fost contactat de FRF pentru a i se propune postul de selecţioner. Antrenorul în vârstă de 60 de ani susţine că încă nu a fost căutat de Federaţia Română, dar este deschis la discuţii şi n-ar refuza o ofertă avantajoasă.

De Biasi are însă şi alte oferte, printre care de la federaţiile engleză şi ucraineană: ”Până în acest moment, nu am fost căutat de FRF, dar nu se ştie niciodată. România are o echipă foarte bună, ştiu mulţi jucători care joacă în Italia. Mai am doi ani contract cu Albania, dar pot pleca mai devreme, nu este problemă. Dacă am o ofertă foarte bună, nu este nicio problemă.

Este foarte posibil ca România să se califice la CM 2018, deoarece este o echipă cu multă calitate. Grupa Albaniei este mult mai grea, nu mă sperie grupa României. Dacă aş fi interesat de postul de selecţioner al României? De ce nu? Sunt interesat de noi provocări în viaşa mea. Am nevoie de o nouă provocare în cariera mea.

Dacă sunt un antrenor scump? Pentru federaţia engleză, nu! Pentru alte federaţii s-ar putea să fiu destul de scump”, a declarat Gianni De Biasi la DigiSport.

Sursa: prosport.ro

Rectorul Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi a anuntat ca se gandeste serios sa infiinteze un post de televiziune online. Universitatea detine dintr-un proiect mai vechi aparatura necesara realizarii acestui proiect.

Pe lângă faptul că ne prilejuiește încă un pas către înălțarea spirituală, curățenia sufletească și trupească, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este un rit ce trebuie respectat cu sfințenie. Anul acesta, ține doar două zile, pe 27 și 28 iunie.

Sfânta Scriptură ne spune că Însuşi Iisus a ţinut post, învăţându-şi ucenicii că rugăciunea are un rol-cheie. Să ții Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel înseamnă să-i cinstești cum se cuvine şi să readuci în atenția lumii obiceiul lor de a ţine post înaintea momentelor importante din anul bisericesc.

Cum se ține Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Din bătrâni, se mai păstrează încă o regulă foarte simplă pentru a afla perioada acestui post, variabil ca durată, cunoscut sub diverse denumiri în popor, precum Postul Sâmpetrului ori al Cinzecimii. Se numără, pentru fiecare an, zilele de la Înviere până pe 2 mai inclusiv. Tot atâtea vor fi zilele de post în cinstea Sfinţilor Petru şi Pavel. Spre deosebire de alte posturi de peste an, acesta nu este aspru. În Postul Sâmpetrului, sâmbăta și duminica este dezlegare la pește, la fel ca și pe 24 iunie, moment care marcheaza sarbatorirea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul. Lunea, miercurea şi vinerea, se mănâncă legume fără untdelemn, marţea şi joia avem voie să adăugăm ulei şi puţin vin, iar sâmbăta şi duminica ne putem înfrupta din carnea de peşte. Încă de prin secolul al IV-lea se ţine acest Post de vară, obişnuit la începuturi numai în cercurile monahale şi răspândit apoi printre toţi credincioşii. Sfânta Scriptură spune că Însuşi Iisus a ţinut post, învăţându-şi ucenicii că rugăciunea are un rol-cheie. De ce postim pentru Sfinţii Apostoli? Ca să-i cinstim cum se cuvine şi pentru a ne reaminti obiceiul lor de a ţine post înaintea momentelor importante. Totodată, prin acest post se cinstesc darurile Sfântului Duh, pogorâte peste Sfinţii Apostoli, care se revarsă peste Biserică de Rusalii. Oamenii mai ţin acest post pentru a fi sănătoşi şi apăraţi de cele rele, de foamete şi grindină, dar şi pentru binele animalelor din ogradă.

Sursa: libertateapentrufemei.ro

IASI TV LIFE angajeaza Reporter!

Cerinte:

- O buna cunoastere a limbii romane

- Reprezinta un avantaj: experienta in domeniu/ studii jurnalistice

 

Programul de lucru este full time

Mediu de lucru este dinamic, stimulativ, competitiv.

Pachet salarial atractiv.

CV-urile pot fi trimise la adresa de email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Incepand de luni, 16 mai 2016, iesenii vor putea asculta un nou post de radio local pe 105 FM: Viva FM Iasi. Licenta de emisie a fost obtinuta in urma concursului organizat de Consiliul National al Audiovizualului pe 24 noiembrie 2015, competitie la care au participat 20 de posturi de radio. Investitia in studiourile radio, in echipamentele de emisie receptie si in celelalte componente tehnice realizata de firma detinatoare a brand-ului Viva FM este de peste 250.000 de euro.

Viva FM se incadreaza in categoria posturilor de radio Hot AC (Adult Contemporary) si reprezinta o noutate pentru piata radio din Iasi. Viva FM isi doreste ca ascultatorii sa fie placut surprinsi cu o selectie a celor mai bune hit-uri din ultimii 40 de ani. Prioritatea redactionala Viva FM este informarea impartiala a iesenilor cu privire la ceea ce se intampla in comunitatea locala. In acelasi timp, nu vor lipsi principalele informatii regionale si nationale de interes. Viva FM Iasi va emite stiri din ora in ora si va avea un continut al programelor exclusiv local. Radioul va fi implicat in sustinerea si promovarea valorilor locale, prin sprijinirea evenimentelor importante pentru comunitate. In emisiunile de tip talk-show si cele informative se vor dezbate subiecte de interes local.

Echipa realizatorilor de programe Viva FM Iasi este formata din jurnalisti, oameni de radio cu experienta relevanta in domeniu, impartiali si integri - valori ce rezoneaza cu politica redactionala a postului.  

Dintre emisiunile pe care vor putea sa le asculte iesenii la Viva FM Iasi, enumeram:

  • Dimineti animate (Luni - Vineri, 7:00-10:00) cu Alina Cojocaru si Andrei Giurgia. Matinal interactiv ce imbina continutul editorial local cu cel regional.
  • Viva Cafe (Luni - Vineri, 10:00-13:00) cu Andrea Ignat si Radu Caciula. Emisiune interactiva, in cadrul careia sunt dezbatute cele mai importante informatii si evenimente locale si regionale.
  • Viva Trafic (Luni – Vineri, 13:00-17:00) cu Sorin Cimbru. Emisiunea insoteste ascultatorii in drumul lor zilnic cu informatii de interes si muzica buna.
  • Viva Flash (Luni – Vineri, 17:00-21:00) cu Corina Gologot. Emisiune cu un puternic caracter cultural in care sunt prezentate evenimentele artistice, activitatile organizatiilor studentesti, concertele sau activitatile sociale importante din comunitate.

Mai multe informatii despre programele si echipa Viva FM Iasi puteti gasi accesand www.vivafmiasi.ro.

Arhiva Iasi TV Life

« November 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30