Din topul primelor 10 companii ale Iaşului, Delphi Diesel Systems a declarat în 2016 afaceri cât a următoarelor nouă firme la un loc. În privinţa industriei, suntem pe locul 19 la nivel naţional după cifra de afaceri. Sectorul IT şi construcţiile ne mai salvează şi ne urcă pe locul 14 în ierarhia naţională. Informaţiile apar în „Breviarul Economic al judeţului Iaşi”, o amplă radiografie a firmelor locale publicată duminică de Camera de Comerţ şi Industrie Iași. 

Nivelul salarial pe judeţe ilus­trea­ză două tipologii de zone din Ro­mâ­nia: unele dezvoltate, concentrate în ju­rul a 5-6 oraşe mari plus zonele li­mi­tro­fe, unde majoritatea anga­jaţilor lu­cre­ază la privat şi câştigă peste ni­velul sa­lariului minim pe economie, şi unele slab dezvoltate, unde există foar­te pu­ţini angajaţi dintre care cei mai mulţi lu­crează la stat sau pe sala­riul minim, spun consultanţii.

Cristina DANILOV - șef Serviciu Autoritatea Tutelară

Ana Maria CEORNEA - psihoterapeut de cuplu și familie

Paula COBZARU - administrator Expertcont

Bianca PRICOP - economist

În luna mai, efectivul de salariaţi din economie a ajuns la 4,84 milioane de persoane, peste nivelul din septembrie 2008, vârful din perioada de boom economic. Este şi cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani.

Cei șase ani de război civil din Siria au devastat infrastructura și au provocat economiei Siriei pierderi de 226 miliarde de dolari, potrivit estimărilor publicate luni de Banca Mondială, informează AFP.

Valurile create de disputa politica au acoperit asperitatile economice ce se contureaza tot mai clar la orizont si care au ajuns la scadenta schimbarii radicale de trend.

Astfel, estimarea facuta de specialistii BNR vede o crestere a ratei inflatiei de la 0,6% in iunie 2017 pana la 3,05% in iunie 2018, valoare cu care nu ne-am mai confruntat de prin anul 2012.

Pentru cei care au uitat cum a evoluat lupta anevoioasa cu reducerea cresterii preturilor in Romania, reamintim seria care ne-a dus, intr-o conjunctura internationala foarte favorabila din perspectiva preturilor internationale ale petrolului, spre valori apropiate de zero ale acestui indicator-cheie pentru stabilitatea economica.

Practic, dupa ce am tot redus cotele de TVA, si generala si la alimente, operam in prezent cu preturile din urma cu trei ani. Dar aceasta resursa de temperare a inflatiei consemnate oficial (care nu are neparat o corespondenta in performanta economica, data fiind influenta interventiilor adminstrative repetate ale statului) si-a cam epuizat capacitatea de interventie.

Nu, o inflatie de 5 ori mai mare in numai un an nu-i o joaca!

In curand, efectele majorarii semnificative a veniturilor pe canalul salariilor din sectorul bugetar si a cresterii artificiale a pensiilor (care va amplifica deficitul deja cronic, undeva in jur de 4 miliarde de euro anual al bugetului asigurarilor sociale de stat) se vor transpune in stimularea cresterii economice, cu pretul amenintarii stabilitatii financiare a tarii.

Rata inflatiei - estimare de crestere de 5 ori in numai un an! Implicatii



Schimbarea relativ rapida (pe parcursul viitoarelor 12 luni) de palier de situare a inflatiei va veni pentru unii ca o revelatie, dar ea a fost deja intrevazuta, potrivit modelelor economice de prognoza.

Un nivel al inflatiei de cinci ori mai mare peste un an nu este un lucru de joaca, mai ales la nivelul capacitatii de adaptare a perceptiei publice, dupa 5 ani de relativa stabilitate a preturilor.

Deviatia PIB arata diferenta fata de valoarea de crestere economica ce ar fi putut avea loc in conditii de stabilitate economica. Avansul ei de la plus 2% in prezent catre un destul de problematic +3,42% la inceputul lui 2019 indica pericole majore de derapaj macroeconomic si riscuri majore de pierdere a stabilitatii pe tabloul de indicatori urmarit de UE.

Deja am cam iesit din valorile permise la pretul caselor si la costul fortei de munca, mai avem 11 din 14 indicatori in regula dupa ce eram printre premiantii clasei si, foarte probabil, daca vom continua pe actuala traiectorie economica, ne vom duce si mai jos.

Situatia nu arata deloc promitator nici daca se face trimitere si la ipotezele destul de favorabile ca evolutie in timp utilizate in privinta combustibililor (care ar urma in scenariul principal sa franeze cresterea preturilor), a preturilor volatile (tripleta legume-fructe-oua ar urma sa scada undeva spre jumatate indicele de inflatie la trecerea in 2018) si chiar a preturilor administrate, ce ar urma sa amortizeze din avansul preturilor la inceputul lui 2019.

Rata inflatiei - estimare de crestere de 5 ori in numai un an! Implicatii
Sursa: ziare.com

Ferrari a reușit să câștige, pentru al doilea an consecutiv, premiul “Motorul Anului”. Ford își păstrează supremația în segmentul sub un litru, în timp ce Alfa Romeo se strecoară pe podiumul dedicat celui mai bun motor nou.

Economie la buget si ... mai putine drumuri pentru contribuabili. Sefii din Primarie vor sa implementeze un program prin care platitorii de taxe si impozite sa primeasca prin e-mail sau fax informatiile solicitate de la Directia de Finante. In acest fel se face si econimie la bugetul orasului. De la inceputul anului s-au cheltuit aproape 350.000 de lei numai pentru distribuirea de informatii prin posta.

prof. univ. dr. Gabriel MURSA - FEAA, UAIC Iași;

Paul MUSCĂ - trader;

Alex HOLICOV - cofondator ADSERVIO

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31