Displaying items by tag: detinuti

450 de deţinuţi au fost evacuaţi dintr-o clădire a Penitenciarului Iaşi. Decizia a fost luată din cauza riscului ca aceasta să se prăbuşească peste cei încarceraţi, spun reprezentanţii sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Situaţia clădirii, care este în clasa maximă de risc seismic, ar fi cunoscută şi de ministrul justiţie.

Declarația ministrului Justiiei, Tudorel Toader, care spune că recidiva a scăzut în România, fiind acum la un prag de sub 40 la sută, a stârnit scandalul. De cealaltă parte, sindicaliștii din penitenciare nu sunt de acord cu aceste cifre și declară că ministrul prezintă date eronate.

medic psihiatru Dorin CHIRA - director medical Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni - Grajduri

În Suedia autorităţile s-au văzut nevoite să închidă patru penitenciare şi un centru pentru arestări preventive, pentru că numărul deţinuţilor e în continuă scădere. Ţara nordică are doar 4.800 de deţinuţi la o populaţie de aproximativ 10 milioane de locuitori.

Legea recursului compensatoriu produce haos în sistemul penitenciar. Trei deţinuţi de la închisoarea din Giurgiu au fost eliberaţi, deşi nu ar fi trebuit să beneficieze de zile de libertate.

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« October 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31