Displaying items by tag: banci

Programul Prima Casă nu va dispărea peste noapte, ci într-un interval de câțiva ani, cel mai probabil în următorii doi sau trei ani, sunt de părere bancherii români.

Vești neplăcute pentru cei care au credite. Leul se va deprecia în următoarele 12 luni, iar dobânzile își vor continuă creșterea, cred analiștii financiari.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a rămas la 1,84%, dar indicii la şase şi la nouă luni au crescut.

Cei care s-au împrumutat în lei primesc veşti foarte proaste: le cresc ratele. Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se indexează dobânda la aceste credite, a urcat cu 10 la sută şi a atins cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.

Actele de vandalism par sa fie la ordinea zilei in Iasi. In fiecare saptamana, spatiile publice ajung sa fie bataia de joc a unor ieseni care strica tot ceea ce prind in cale. Cea mai recenta isprava a acestora este in parcul Nicolina, unde au rupt scandurile mai multor banci, au scos placutele de atentionare si au stricat si sistemul de irigatie pentru gazon.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a criticat, vineri, la Neptun, criticile premierului Mihai Tudose la adresa băncilor. 

Doar în luna iunie încă 14.200 de români au ajuns restanţieri, după ce în luna anterioară numărul acestora crescuse cu 4.409.

ANAF nu mai furnizeaza direct bancilor informatiile despre veniturile romanilor care vor credite, pentru ca sistemul informatic a intrat de cateva zile in mentenanta.

Din acest motiv, acordarea imprumuturilor este intarziata cu cateva zile, iar potentialii clienti trebuie sa aduca acte suplimentare.

Procedura a fost mult simplificata in urma cu aproape doi ani. De atunci incepand, bancile verifica veniturile celor care vor credite prin intermediul raportarilor ANAF. De cateva zile, insa, baza de date nu mai este accesibila.

Din aceasta cauza durata de analiza a unui dosar se prelungeste de la 1-3 zile pana la aproape o saptamana, timp in care clientii trebuie sa aduca adeverinta de salariu de la angajator plus alte acte suplimentare, a declarat Dragos Nechifor, broker de credite, pentru Digi24.

Contactat de Ziare.com, Biroul de presa al ANAF a informat ca sistemul informatic a intrat in mentenanta pe o perioada care inca nu poate fi precizata.

"Deocamdata nu stim cat va dura, se lucreaza. Colegii de la IT inca nu au specificat un termen. Lucrarile au inceput in 12 iunie. Nu as putea sa va spun cat vor dura. De indata ce ii dau drumul, ma informeaza si pe mine, in cel mai scurt timp posibil, vom da un anunt", ne-a declarat Sabina Zeres, sef serviciu comunicare ANAF, precizand ca este pentru prima oara cand se fac aceste lucrari, de aceea, este greu de spus cat vor dura.

Arhiva Iasi TV Life

« January 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31