Borea - Results from #48

Borea

Borea

Fostul lider al României şi președintele de onoare al Partidului Unității Naționale (PUN), Traian Băsescu, ar putea candida în cadrul alegerilor parlamentare de anul viitor din Republica Moldova. Cel puţin asta declară avocatul său Andrei Bivol, împuternicit pe dosarul care vizează retragerea cetățeniei moldovenești de către şeful statului, Igor Dodon.

Hotărârea în acest sens a fost adoptată ieri. Șeful Regionalei de Drumuri Iaşi estimează că lucrările ar putea să înceapă în mai puţin de un an.

Procurorul DIICOT Antonia Diaconu a postat pe contul de Facebook un text în care exemplifică ce efecte devastatoare aduc modificările operate la legile Justiţiei.

La data de 14 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar Iași au acționat pentru identificarea, depistarea şi prinderea persoanelor minore dispărute și cerşetorilor din zona campusurilor studenţeşti, din municipiul Iași.

La data de 14 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au preluat, de la vama Borș, un tânăr de 19 ani, din comuna Valea Seacă, bănuit de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie calificată.

”Poliția Capitalei intervine în toate staţiile de metrou pentru protejarea persoanelor aflate în aceste locaţii şi pentru identificarea unei femei bănuite de comiterea infracţiunii de amenințare. Rugăm cetățenii să respecte indicațiile colegilor noștri aflați în stațiile de metrou și să manifeste prudență.

Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din Bacău a emis o PROGNOZĂ SPECIALĂ REGIONALĂ de ninsori viscolite în zona înaltă de munte.

Un grav accident feroviar s-a produs vineri, 15 decembrie, în judeţul Vaslui, la trecerea de nivel de cale ferată din localitatea Gara Roşieşti.

Arhiva Iasi TV Life

« December 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31