Borea - Results from #4080

Borea

Borea

Autorităţile din judeţul Vaslui s-au luptat astăzi cu viscolul şi zăpada timp de mai multe ore pentru a deszăpezi Drumul Județean 244D, care face legătura între Huşi şi limita cu județul Iaşi, pe raza comunei Buneşti – Avereşti.

Directorul general al Registrului Auto Român, George Dincă, a declarat în exclusivitate pentru Capital că instituția pe care o conduce vizează creşterea frecvenţei de efectuare a ITP pentru autoturismele mai vechi de 12 ani.

Elena Gheorghe este în culmea fericirii. Artista este din nou însărcinată. Frumoasa artistă urmează să devină mamă pentru a doua oară.

Procurorii DIICOT și polițiștii antidrog au recuperat 46 de picturi sustrase cel mai probabil din Spania, patru bucăți de fildeș, precum și 1,5 kilograme de canabis de la membrii unei grupări de tip mafiot din Brașov. Liderul acestei grupări, Alen Daniel Moisin, a fost prins la Madrid și va fi adus joi în România.

Gheorghe Ștefan, fost primar al municipiului Piatra Neamț, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la trei ani închisoare cu executare în dosarul privind finanțarea ilegală a PDL.

Trei frați cu vârste cuprinse între 7 și 9 ani au murit arsi de vii într-un incendiu care s-a produs în satul Slobozia Nouă din comuna băcăuană Stănișești.

Un preot dintr-o comună vasluiană a stârnit indignare în rândul cetăţenilor, după ce a sărbătorit a treia zi de Paşte cu un grătar în cimitirul satului.

O femeie din Piatra-Neamț a fost găsită ieri seară (19 aprilie) fără viață, de un echipaj al Ambulanței. Din primele informații, femeia, în vârstă de 58 de ani, din Piatra-Neamț, s-ar fi spânzurat.

Arhiva Iasi TV Life

« December 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

 

Statistici IASI TV LIFE