Pașcaniul a mai pierdut unul dintre cetățenii de onoare. Este vorba despre un reputat medic, supraviețuitor al tratamentului reeducării prin tortură, aplicat de fosta Securitate studenților încarcerați în Penitenciarul Pitești, în perioada 1949-1951.

Mirabela MIRON - antreprenor

Marius BOSTAN - fost ministru al Comunicațiilor

Incepe anul scolar! Motiv pentru autoritati sa faca demersurile necesare pentru ca elevii sa beneficieze de cele mai bune conditii, atat pentru a ajunge si pleca de la scoala, cat in ceea ce priveste actul educational. In aceste zile, lucratorii primariei fac marcaje pietonale, curata gradinile scolilor si liceelor, iar conducerea orasului pune in aplicare masuri suplimentare de securitate.

Fostul şef al Securităţii Tudor Postelnicu a murit, la vârsta de 86 de ani, a confirmat sâmbătă, pentru Digi24, soţia acestuia.

Un tânăr din municipiul Botoşani care a decedat la 13 februarie 1985 şi despre care se presupune că ar fi fost otrăvit sau iradiat de fosta Securitate a fost astăzi (miercuri) deshumat, cazul fiind anchetat de Parchetul Militar Iaşi în comun cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Ceasul Apocalipsei, care este considerat un indicator al probabilităţii distrugerii civilizaţiei umane, a fost dat înainte cu o jumătate de minut înainte, fiind astăzi la cel mai apropiat nivel de sfârşitul lumii din ultimii 64 de ani, relatează cotidianul The Washington Post.

Ceasul Apocalipsei, care este considerat un indicator al probabilităţii distrugerii civilizaţiei umane, a fost dat înainte cu o jumătate de minut înainte, fiind astăzi la cel mai apropiat nivel de sfârşitul lumii din ultimii 64 de ani, relatează cotidianul The Washington Post.

Organizaţia care se ocupă de acest ceas simbolic pentru soarta omenirii, Bulletin of Atomic Scientists, şi-a motivat decizia de a da înainte ceasul ca urmare a "deteriorării peisajului de securitate globală în 2016 din cauza inabilităţii comunităţii internaţionale de a aborda în mod eficient cele mai presante ameninţări existenţiale la adresa omenirii, arsenalul nuclear şi schimbările climatice".

"Să nu ne facem iluzii, a fost un an dificil", a declarat Rachel Bronson, director executiv şi al Bulletin of the Atomic Scientists.

Însă organizaţia a citat şi alegerea preşedintelui Donald Trump drept un motiv în plus pentru modificarea orei.

"Această situaţie globală tulburătoare a servit drept fundal pentru ascensiunea naţionalismului strident la nivel global în 2016, inclusiv scrutinul prezidenţial din Statele Unite unde câştigătorul, Donald Trump, a făcut comentarii îngrijorătoare cu privire la utilizarea şi proliferarea armamentului nuclear şi a contestat consensul ştiinţific copleşitor în ceea ce priveşte schimbările climatice".

Astfel, Ceasul Apocalipsei se afla astăzi cel mai aproape de "miezul nopţii" din ultimii 64 de ani. În 1953, oamenii de ştiinţă au fixat ceasul la ora 11:58:00, după ce Statele Unite testaseră prima armă de tip termonuclear, iar câteva luni mai târziu, URSS a testat o bombă cu hidrogen.

Creat în anul 1947, Ceasul Apocalipsei a fost conceput de oameni de ştiinţă care au participat la Proiectul Manhattan (proiectul de dezvoltare a primei arme nucleare). Iniţial considerat drept un indicator al probababilităţii producerii unui conflict nuclear pe scară largă, acum include şi alte ameninţări, cum ar fi schimbările climatice, armele biologice şi ameninţările cibernetice.

Astfel, în anul 2017, Ceasul Apocalipsei a fost fixat la ora 11:57:30, la doar 2 minute şi jumatate distanţă de miezul nopţii, moment care ar reprezenta sfârşitul civilizatiei umane.

 

Sursa: mediafax.ro

Vicepresedintele Consiliului Judetean Vaslui, Vasile Mariciuc, a participat la conferinta de lansare a proiectului "Infrastructura Transfrontaliera- infrastructura de comunicatii intre Romania si Republica Moldova" si a fost profund impresionat.

Proiectul este demarat inca din 2013 si are la baza fonduri europene nerambursabile de 5,2 milioane de euro.

Dezvoltarea si modernizarea infrastructurii transfrontaliere de comunicatii este obiectivul proiectului si deja s-a incheiat dotarea cu echipamentele speciale.

Vicepresedintele CJ Vaslui spune ca:

 "Prin intermediul acestui proiect s-a imbunatatit inclusiv controlul sistemului feroviar, care avea echipamente vechi de peste 60 de ani. Au fost infiintate 14 statii prin care vor circula informatiile, in judetul nostru fiind o statie la Vaslui si la Barlad. Comunicarea va fi securizata si mult mai rapida. Sistemul integrat de comunicatii va ajuta inclusiv la controlul ce priveste traficul de carne vie, tigari, droguri si refugiati".

Sursa: bzv.ro

Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite, s-a angajat să apere Coreea de Sud, în conformitate cu alianţa de securitate existentă, în cadrul unei convorbiri telefonice cu preşedintele de la Seul, Park Geun-hye, notează agenţia Yonhap, citând surse diplomatice, potrivit Reuters online.

În cursul campaniei electoral, actualul preşedinte ales al SUA a declarat că ar lua în calcul retragerea trupelor americane în cazul în care Seulul nu va contribui mai mult la acoperirea costurilor desfăşurării trupelor. În Coreea de Sud sunt staţionaţi aproximativ 28.500 de militari americani care au rolul de a interveni în cazul unui atac nord-coreean.

Administraţia prezidenţială de la Seul a confirmat discuţia telefonică a preşedintelui sud-coreean cu Trump, fără a oferi detalii despre subiectele abordate în timpul convorbirii.

În cursul discuţiei telefonice, care a durat puţin peste zece minute, Trump ar fi afirmat că Statele Unite vor menţine o poziţie defensivă puternică pentru a proteja Coreea de Sud, a relatat agenţia Yonhap, citând surse diplomatice anonime.

Park l-a felicitat pe Donald Trump pentru victoria în cursa prezidenţială şi a adăugat că speră la o dezvoltare suplimentară a relaţiilor între cele două state.

Sursa: mediafax.ro

Austria a trimis 60 de militari la graniţa dintre Ungaria şi Serbia, pentru a ajuta la securizarea graniţei, a declarat Hans Peter Doskozil, ministrul austriac al Apărării, care a mai avertizat că acordul UE-Turcia privind imigraţia dă semne de fisurare, informează site-ul postului France24.

Oficialul austriac a declarat că militarii nu sunt înarmaţi şi nu vor fi implicaţi în interceptarea imigranţilor care reuşesc să treacă de gardul de la frontiera dintre Ungaria şi Serbia.

Aceştia vor avea baza la Hodmezovasarhely, în apropiere de Szeged, în sud-estul Ungariei, şi vor ajuta la construirea de drumuri şi adăposturi.

În ceea ce priveşte acordul UE-Turcia privind limitarea imigraţiei, Doskozil a declarat că statele UE ar trebui să fac mai multe în sensul protejării frontierelor pentru că acordul începe să dea semne de fisurare.

Sursa: mediafax.ro

Arhiva Iasi TV Life

« November 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30