Displaying items by tag: municipiul iasi

După ce Agenția Națională pentru Protecția Mediului (APM) a avizat Planul de calitate a aerului din Municipiul Iași, documentul trece la etapa dezbaterii publice. Astfel, în termen de zece zile calendaristice de la afişare (începând cu data de 02.07.2018), cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare, pe adresa Primăria Municipiului Iaşi, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 11, Iaşi, 700064.

La finele lunii iunie 2018, în evidența fiscală a Municipiului Iași se înregistrează un număr total de 589.427 roluri (persoane juridice – 50.700; persoane fizice – 538.727), din care 267.626 roluri active (persoane juridice – 13.543; persoane fizice – 254.083). Precizăm că rolurile active sunt rolurile care au matricole (bunuri sau înscrisuri) care nasc creanțe bugetare, respectiv obligații de plată ale contribuabililor către bugetul local.

Situația comparativă a numărului contribuabililor care au efectuat plăți (parțiale sau integrale ale sumelor datorate) și a bonificațiilor acordate la data de 30 iunie 2018, respectiv 30 iunie 2017, se prezintă astfel:

 

Situația numărului contribuabililor care au efectuat plăți se va modifica după operarea în programul informatic a tuturor încasărilor, în principal a celor realizate prin virament și care pentru ziua de 29 iunie 2018 încă nu sunt operate, la care se adaugă sumele care se vor încasa în perioada următoare dacă acestea au fost virate din conturile contribuabililor până la sfârșitul lunii iunie 2018, luând în considerare că legea a stabilit ca moment al stingerii data debitării contului plătitorilor.

Referitor la încasările realizate la principalele impozite locale și amenzi de la începutul anului și până la 30 iunie 2018, acestea sunt mai mari decât cele înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut cu excepția impozitului pe teren de la persoane fizice și a impozitului pe terenul din extravilan. Aceste scăderi se datorează, în principal, atât modificării prin lege a modului de impozitare a primilor 400 de metri pătrați de teren și care până în anul 2017 inclusiv au fost impozitați ca și teren curți-construcții, indiferent de categoria de folosință, cât și din cauza faptului că proprietatea s-a fărămițat prin moștenire și, fiind cuantumuri foarte mici ale impozitului pe hectar, aceste sume au intrat sub incidența art. 96, alin.2 și alin. 3 din Legea nr. 207 / 2015 privind Codul de procedură fiscală care stipulează că pentru sumele mai mici de 20 lei organul fiscal renunță la stabilirea creanțelor fiscale și nu emite decizie de impunere.

Referitor la totalul veniturilor și veniturilor proprii, acestea înregistrează în anul 2018 scăderi față de anul precedent ca urmare a scăderii atât a cotelor defalcate din impozitul pe venit, cu suma de 55.782,38 mii lei la nivel de an 2018 față de încasările anului 2017, conform Anexei nr.8 din Legea nr. 2 a bugetului de stat pe anul 2018, cât și a sumelor defalcate din TVA cu suma de 212.187,20 mii lei reprezentând cheltuieli cu salariile personalului din învățământul preuniversitar care în anul 2018 nu mai sunt finanțate prin bugetul local, ci direct de la bugetul de stat.

O situație a încasărilor la principalele venituri din impozite și amenzi se prezintă astfel:

În ceea ce privește încasările mai sus arătate, acestea se raportează la nivelul contului de execuție al bugetului local, situație întocmită de Trezoreria Iași, astfel că nu sunt evidențiate încasările în numerar din datele de 29 și 30 iunie 2018, în sumă de 342.566 lei, cât și prin POS, online(e-comert) și SNEP (ghiseul.ro) din perioada 27 – 30 iunie 2018, în sumă de 95.066,02 lei.

Sumele încasate prin orice formă în perioadele menționate nu sunt evidențiate în situația încasărilor la principalele venituri, acestea fiind depuse la Trezorerie începând cu ziua de 2 iulie 2018 și se vor regăsi în contul de execuție din primele zile ale lunii iulie.

În ceea ce privește încasările în numerar, cât și cu cardul prin POS, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2018 s-au eliberat 226.443 documente de plată, față de 226.284 în aceeași perioadă a anului trecut (o creștere de 0,07%) și s-a încasat la casierii suma de 52.654.141 lei față de 47.822.545 lei încasată în aceeași perioadă a anului trecut (o creștere de 10,10%).

Spuma de pe străzile din municipiul Iaşi prezentă în urma căderii unor precipitaţii se datorează poluării din oraş.

Prof. dr. Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, subliniază importanța dezvoltării urbane și arhitecturale moderne fără a ingnora zonele verzi, parcurile municipale, efectele ecologice ale dezvoltărilor urbane.

Gabriel HARABAGIU - viceprimar municipiul Iași

Municipiul Iași alături de alte 5 orașe concurează pentru titlul de oraşul anului pentru dezvoltarea industriei IT și Outsourcing din Europa Centrală şi de Est la o competiție de profil din Polonia.

Radu BOTEZ - viceprimar municipiul Iași

Centrul Municipal de Colectare Iași (CMCI) reprezintă o premieră pentru România, fiind primul centru municipal universal de colectare a deșeurilor din gospodării private. Pe 8 decembrie 2017, se dă startul unei noi campanii de încurajare a ieșenilor să predea corect deșeurile spre reciclare, prin organizarea unei tombole cu premii atractive. Campania se desfășoară în perioada 8 — 16 decembrie 2017.

Deputatul PNL Marius Bodea atrage atenția că forma actuală a proiectului de buget ignoră cu desăvârșire investițiile pentru Iași. Niciunul dintre marile proiecte de infrastructură nu primește alocări de la buget, din nou, fie că ne referim la autostrada Iași-Tg. Mureș, Aeroportul Internațional Iași, Spitalul Regional de Urgențe, ori sunt alocate sume infime, cum este cazul Șoselei de Centură a Municipiului.

Două case memoriale din municipiul Iași, după consolidare, vor deveni muzee.

Page 1 of 2
Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« August 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31