Vasile ŞALARU - ministru secretar de Stat MECS

Laviniu LĂCUSTĂ - preşedinte USLIP Iaşi

Aproape 40% dintre școlile din mediul urban din România nu folosesc echipamente electronice în procesul de predare la clasă.

Laviniu LĂCUSTĂ - preşedinte USLIP Iaşi

Procedurile de reînscriere în învățământul preșcolar, pentru copiii deja înmatriculați, încep luni iar cele de înscriere, pentru copiii nou-veniți, pe 11 mai, inspectoratele școlare județene și cel al municipiului București urmând să asigure toate măsurile necesare finalizării acestui proces până la data de 1 august.

Să pleci din clasa a IX – a din Republica Moldova, să vii în România în aceeași clasă la un liceu din Suceava, iar peste doar câteva zile să ajungi la Botoșani, dar în clasa a X – a. Pare a fi o poveste, însă este una cât se poate de reală și avut loc toamna trecută la o unitate de învățământ de prestigiu din municipiul reședință. Aici o elevă a... zburat peste primul an de liceu din România.

conf. dr. Veronica POPESCU - Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport;

prof. dr. Corneliu IAŢU - Facultatea de Geografie

O pondere de 88% dintre elevii care fac în prezent religie s-au înscris să urmeze în continuare acest curs iar, dintre copiii înscrişi la clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2015-2016, 93,45% au optat de asemenea să studieze religie, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Conducerea Ministerului Educației vrea să modifice legislația privind normarea personalului nedidactic din școli, proiect ce implică restructurarea a câtorva mii de postur din sistemul preuniversitar.

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31