Cinci persoane, printre care doi români, au murit, iar altele au fost rănite după ce un camion s-a lovit cu un autoturism, miercuri, pe o autostradă, în centrul Marii Britanii, în apropierea oraşului Birmingham, informează BBC News online.

Camera de înregistrare, amplasată pe bordul unei maşini, a surprins momentul uluitor în care un avion de mici dimensiuni se prăbuşeşte pe o arteră rutieră aglomerată din Statele Unite.

Aparatele radar ale Poliției rutiere înregistrează record după record pe puținii kilometri de autostradă existenți în țara noastră. Este și cazul unui bărbat de 31 de ani, care a fost înregistrat de aparatul radar pe autostrada A3 Turda-Borș cu 253 km/h.

Autoritățile nu au alocat niciun ban pentru începerea lucrărilor la autostrada Sibiu - Pitești, însă vor să acorde fonduri din împrumuturi pentru execuția controversatului tronson Comarnic - Brașov.

Autostrada Sibiu - Pitești este de departe cel mai important proiect de infrastructură al României, întrucât are o importanță strategică pentru uzina Dacia de la Mioveni. Pe parcursul anului trecut, autoritățile au insistat că lucrările la această autostradă vor începe în 2017 și vor fi finalizate în 2021 sau cel târziu în 2022, mai ales că traseul a fost deja avizat.

Cu toate acestea, Guvernul a alocat în acest an pentru acest proiect doar 21.4 milioane de lei, care vor fi utilizați pentru revizuirea studiului de fiabilitate. În schimb, nu au fost alocate sume pentru începerea propriu-zisă a lucrărilor.

În mod surprinzător, Guvernul a alocat însă fonduri semnificative pentru controversata autostradă Comarnic - Brașov. Astfel, au fost prevăzute cheltuieli de aproape 460 de milioane de lei pentru contractele de execuție a loturilor 1 și 5 de la capetele autostrăzii Comarnic - Brașov. Banii nu vor proveni însă de la bugetul de stat, ci din credite de angajament obținute în limitele permise de Ministerul Finanțelor. Totuși, statul nu a primit încă o ofertă crespunzatoare pentru execuția primului lot, iar procedura pentru desemnarea câștigătorului pentru lotul 5 a fost contestată.

Pe de altă parte, există problemele inclusiv pe secțiunea Dumbrava-Margina cu o lungime de 15 kilometri din cadrul autostrăzii Lugoj - Deva. Această porțiune de autostradă ar fi trebuit inaugurată încă de anul trecut, însă evenimentul a fost amânat succesiv din cauza faptului că lucrurile nu sunt încă gata. Potrivit unor surse citate de Economica, lucrările vor fi finalizate în cel mai bun caz abia peste o lună.

 

 

Sursa: automarket.ro

Trei persoane au murit şi 10 sunt rănite, în urma unui accident care a avut loc miercuri dimineaţa pe autostradă, în Ungaria, cu 2 kilometri înainte de Vama Nădlac

Un autocar cu numere de România a fost implicat într-un grav accident de circulaţie care s-a produs miercuri dimineaţă, în Ungaria, pe autostradă.

Mai multe ambulanţe din România au ajuns la faţa locului, iar echipele de intervenţie spun că cel puţin trei pasageri sunt decedaţi, iar alte zece persoane sunt rănite.

Conform primelor informaţii, accidentul a avut loc în Ungaria, la circa 2-3 kilometri de graniţa cu România, pe autostradă, pe sensul către România.

Autocarul a fost implicat într-un carambol cu mai multe maşini, printre care microbuze, camionete şi maşini mici. Din Arad au fost trimise 4 ambulanţe din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Arad şi trei ambulanţe SMURD din cadrul ISU Arad.

Circulaţia maşinilor pe sensul de intrare în România dinspre Ungaria este deviat, miercuri, din punctul de trecere a frontierei de pe Autostrada Nădlac – Arad către punctul de trecere a frontierei Nădlac de pe DN 7, la câţiva kilometri distanţă de cel obişnuit, ca urmare a producerii accidentului de pe Autostradă, din Ungaria.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Mihaela Leş, a declarat miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că se iau măsuri speciale pentru a se face faţă circulaţiei la frontieră, ca urmare a accidentului de pe Autostradă, din Ungaria.

„Autorităţile maghiare ne-au informat despre producerea accidentului şi devierea traficului, iar în punctul de trecere a frontierei de pe DN 7 se iau măsuri speciale pentru a se face faţă circulaţiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontierei Arad, Mihaela Leş.

Sursa: mediafax.ro

Traficul rutier se desfăşoară, vineri dimineaţă, în condiţii de ceaţă densă pe autostrada A1 Traian Vuia - Nădlac, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

"Pe autostrada A1 Traian Vuia - Nădlac, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă. Între kilometrii 494 şi 557, vizibilitatea scade, pe alocuri, sub 50 de metri", potrivit unui comunicat de presă al Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

De altfel, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe atenţionări nowcasing de ceaţă densă pentru judeţele Arad, Bihor şi Maramureş, avertizând că vizibilitatea poate scădea local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.

Totodată, pe DJ121A a fost redeschis traficul rutier pe sectorul Moacşa – Leţ, în judeţul Covasna, circulaţia fiind oprită pe timpul nopţii din cauza poleiului.

 

Sursa: mediafax.ro

Cel mai mare grup parlamentar din ţară nu a reuşit să impună niciun amendament. Lipsa de coeziune a ieşenilor a făcut ca bugetul propus de guvernul lui Dragnea să rămână bătut în cuie. De altfel, ministrul Finanţelor ar fi afirmat la discuţiile din comisii că proiectul autostrăzii Iaşi-Tg. Mureş nu se va face niciodată, motiv pentru care guvernul „nu va arunca bani pe fereastră!“.

Iaşul are cel mai mare grup parlamentar din provincie, dar fără a fi o forţă capabilă să determine alocări de fonduri pentru pro­iectele judeţului sau oraşului. Senatorii şi deputaţii ieşeni au eşuat lamentabil în a atrage bani, cu toate că Iaşul este văduvit de finanţări în bugetul de stat pe 2017. Fiecare partid (PSD, PNL, USR şi PMP) a preferat să depună separat amendamente cu acelaşi obiect, iar propunerile au fost respinse pe bandă rulantă. S-a ajuns până şi la situaţii în care PSD, de exemplu, a avut două amendamente ce vizau acelaşi lucru. Bugetul de stat a fost votat ieri, dar fără votul parlamentarilor PNL, USR şi PMP. Singura certitudine pentru Iaşi constă în alocarea unor fonduri pentru centura ocolitoare (varianta de trafic greu), în timp ce autostrada sau Spitalul Regional de Urgenţă rămân la stadiul de promisiuni, iar Aeroportul nu există între priorităţi. Despre locuinţe ANL, investiţii în şcoli sau în spitale, nici nu poate fi vorba. 

„Monstruoasa coaliţie a votat împotriva autostrăzii“

Cel mai vehement mesaj cu privire la proiectele respinse l-a avut senatorul Iulia Scântei (PNL). „Monstruoasa coaliţie PSD-ALDE a votat împotriva alocării sumelor necesare pentru autostrada Iaşi - Tg. Mu­reş„, a spus senatorul Iulia Scântei, făcând referire la votul dat în comisiile de specialitate, în contextul în care la nivelul PSD-ALDE era decis deja că orice amendament respins la comisii nu va trece nici de plen. Potrivit senatorului Victorel Lupu, susţinerile liberalei nu au corespondent în realitate, atât timp cât el însuşi a votat amendamentul atât în comisiile de specialitate, cât şi în plen alături de ceilalţi parlamentari PSD de Iaşi. „Amendamentele pe care le-am depus noi, parlamentarii PSD de Iaşi, nu au mai fost susţinute şi în plen, ci doar în comisii. Noi nu am dus amendamentele până în final pentru că s-a justificat că banii prevăzuţi în buget finanţează proiectele din programul de guvernare, aşa s-a hotărât la nivel de grup. În schimb, toate amendamentele legate de Iaşi, indiferent de partidul care le-a depus, au fost votate de toţi parlamentarii PSD de Iaşi“, a spus Lupu. Un punct de vedere asemănător a avut şi senatorul Vasile Toma (PSD). „Bugetul României a fost, astăzi (ieri, n.r.), votat în Parlament. Am votat împotriva formei sale pentru că Iaşul este şters de pe harta României. Bugetul pe 2017 nu ne ajută cu nimic. Este inexplicabil cum înţelege Guvernul să trateze Iaşul“, a comentat, la rândul lui, Bodea.

În replică, Lupu afirmă că există o alocare de 15 mi­lioane lei într-o anexă prezentată de către Ministerul Transporturilor, document care nu apare însă în proiectul de buget făcut public de către Guvern. Banii ar fi pentru reactualizarea studiului de fezabilitate la autostrada Iaşi - Tg. Mureş. „Şi eu am votat amendamentul liberalilor pentru 238 milioane lei la autostradă. Suma aceasta de 15,2 milioane lei este pentru reactualizarea studiilor de fezabilitate, apare într-o anexă pe care ne-a prezentat-o domnul ministru. De ce 238 unii şi de ce 15 alţii? Prima sumă e şi pentru proiect tehnic, şi pentru a acoperi o parte din lucrări. Dar, anul acesta, mai mult de studiul reactualizat nu se va face, atunci de ce să se aloce mai mult?“, a comentat Lupu. Un alt parlamentar din actul guvernamental, deputatul ALDE Varujan Vosganian, a susţi­nut că a votat pentru proiectele Iaşului. „Mi-am făcut datoria ca parlamentar de Iaşi şi în buget au fost incluse sumele necesare refacerii studiului de fezabilitate pentru Autostradă, operaţiune obligatorie îna­inte de demararea lucrărilor. În buget se in­clud acele cheltuieli care, potrivit procedurilor, pot fi cheltuite. Vă pot garanta că re­evaluarea studiului va fi finanţată integral din bugetul Ministerului Transpor­tu­rilor“, a declarat Vosganian.

Liberalii au susţinut că, iniţial, la comisii, şeful ALDE Iaşi a votat împotriva amendamentului pentru alocarea a 238 milioane lei pentru autostradă şi a votat „pentru“ abia la o reluare a votului dispusă de PSD, dar „prea târziu“, după cum s-a exprimat deputatul Bodea. „Unul din cele 14 voturi «pentru» menţionate în postare a fost al meu“, a mai spus Vosganian cu referire la o postare a senatorului Scântei care a dezvăluit votul final din comisii pentru amendament: 14 voturi „pentru“, 14 „împo­trivă“ şi două abţineri. Modul în care guvernul abordează proiectul autostrăzii a fost devoalat de ministrul Finanţelor la dezbate­rile din comisii.  „Dl. Viorel Ştefan, de loc din Galaţi, a avut o remarcă cu adevărat penibilă, argumentând că sunt bani aruncaţi pe fereastră, întrucât acest proiect nu se va face niciodată!“, a arătat Marius Bodea. Unul dintre cei care şi-au susţinut amendamente în plen a fost deputatul Petru Movilă (PMP), care a avut nu mai puţin de 19 propuneri de proiecte, dar niciuna nu a fost aprobată.

46 de amendamente depuse de parlamentarii ieşeni, şi toate respinse

Toate cele 46 de amendamente depuse la legea bugetului de stat de către parlamentarii ieşeni au primit raport de respingere din partea comisiilor, iar unele, cum a fost cazul celor propuse de PSD, nu au mai fost susţinute şi în plen. Lipsa de unitate a parlamentarilor ieşeni s-a văzut clar şi în faptul că fiecare partid (PSD, PNL, PMP şi USR) a preferat să-şi susţină propriile amendamente cu toate că aveau acelaşi obiect cu altele ale colegilor din legislativ. Mai mult, PSD a avut două amendamente care vizau acelaşi lucru (autostrada), unul fiind depus individual de deputatul Tudor Ciuhodaru, iar celălalt fiind susţinut de toţi cei 9 parlamentari ai PSD Iaşi. S-a ajuns la situaţia în care 14 dintre cele 46 de amendamente au avut aceleaşi teme, singurele diferenţe fiind propuse de fiecare partid în parte: Spitalul Regional de Urgenţă (5), Autostrada Iaşi - Târgu Mureş (5) şi şoseaua de centură (4). Alte amendamente au vizat investiţii în mediul rural (10), investiţii în spitale (14), susţinerea învăţământului (5) şi diverse investiţii punctuale (complex sportiv, Aeroport şi locuinţe ANL). Sumele cerute de parlamentari au avut valori cuprinse între 11.000 euro şi circa 130 milioane euro, cu excepţia unor amendamente fanteziste gen celui propus de Ciuhodaru la autostradă (4 miliarde de euro). La nivel naţional, dintre cele 971 de amendamente depuse de către toţi parlamentarii, doar 27 au fost aprobate. În context, demn de precizat este că investiţiile iniţiale propuse de Guvern au fost confirmate în întregime de alianţa PSD-ALDE. Singurul proiect important al Iaşului care figurează în legea bugetului de stat constă în finalizarea lucrărilor la varianta de trafic greu a oraşului (circa 7 km), în acest sens fiind alocaţi 152 milioane lei.

 

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Mircea MANOLACHE - consilier județean PMP

Traficul rutier este oprit, marţi dimineaţa, pe autostrada A2, pe sensul de mers Bucureşti - Constanţa, între Drajna şi Feteşti, din cauza unui autoturism care a luat foc. Update: Traficul a fost reluat după circa 20 de minute.

Update Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei, traficul rutier a fost reluat pe autostrada A2 începând cu ora 8.50.

Circulaţia fusese oprită de la ora 8.30 pe sensul de mers Bucureşti - Constanţa, între Drajna şi Feteşti, din cauza unui autoturism care a luat foc, cel mai probabil din cauze tehnice.

Ştire iniţială Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei, traficul rutier este oprit între Drajna şi Feteşti din cauza unei maşini care a luat foc, cel mai probabil din cauze tehnice.

Poliţiştii recomandă şoferilor să reducă din timp viteza, iar celor care încheie coloanele de maşini să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să frâneze din timp.

 

Sursa: mediafax.ro

Trei persoane au fost rănite, dintre care una este încarcerată, în urma unui accident produs la kilometrul 84 al Autostrăzii 2, traficul fiind deviat de la kilometrul 64, prin localitatea Lehliu, au declarat reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Accidentul s-a produs la kilometrul 84 al Autostrăzii Soarelui, după ce un autoturism a lovit o autoutilitară folosită pentru împrăştierea de material antiderapant, ce se deplasa pe banda de urgenţă, ulterior autoturismul fiind lovit de o altă maşină.

În urma accidentului, au rezultat trei victime, din care una este, la momentul transmiterii ştirii, încarcerată, au declarat reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Traficul rutier este deviat de la kilometrul 64, prin localitatea Lehliu.

 

Sursa: mediafax.ro

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31