Într-o piaţă în care telespectatorul privilegiază canalele media naţionale generaliste, zona locală de ştiri rămâne una dintre soluţiile care pot asigura atât serviciul informării publicului, dar şi un model de afacere care să permită acoperirea costurilor, dacă nu profituri consistente. Iaşi TV Life s-a lansat la începutul crizei economice de la noi (2008) şi a încercat, o vreme, să acopere prin programele sale categorii diverse de preocupări, însă restructurările care au lovit la sfârşitul deceniului trecut toate sectoarele economiei au determinat structura de emisiuni de astăzi: jurnale de ştiri difuzate în cea mai mare parte a ciclului de 24 de ore, precum şi talk-show-uri de actualitate administrativă, politică sau de business. 

Lia Anton este manager Iaşi TV Life de la sfârşitul lui 2010, iar, de curând, a preluat activitatea postului de televiziune şi în calitate de antreprenor. „Finanţarea televiziunii este asigurată exclusiv din veniturile obţinute din publicitate, un lucru care asigură, pe de o parte, independenţa editorială, iar pe de altă parte calitatea programelor“. Cu sprijinul fondurilor europene a reuşit să retehnologizeze integral staţia şi înregistrează o prezenţă în online şi în social media tot mai consistentă, pe măsură ce publicul tinde să părăsească, în special în rândul segmentelor active ale populaţiei, clasicul privit la televizor. Jurnalul de ştiri şi dezbaterile sunt difuzate în cursul după-amiezii şi al serii în premieră, iar reţeta care diferenţiază în mod semnificativ Iaşi TV Life în piaţa locală îl constituie reluarea intensivă a principalei emisiuni informative a zilei, astfel încât informaţiile ajung să aibă o audienţă lărgită. „Sunt destul de mulţi ieşeni care ne spun că singurele momente în care pot urmări ştirile noastre sunt orele târzii din noapte, este vorba despre cei foarte prinşi cu job-ul sau cu afacerea. Avem public, practic, pe tot parcursul zilei pentru jurnalele noastre, fiind destul de dificil să te lupţi în prime time cu ştirile difuzate de posturile centrale. A fost o strategie de criză care s-a dovedit, ulterior, un bonus în ceea ce ne priveşte“, explică Lia Anton. Domnia sa adaugă: „Iaşi TV Life oferă publicului informaţia corectă, neinterpretată, iar publicul să poată să tragă singur concluzia asupra ceea ce se întâmplă în oraşul în care locuiesc, noi nu am intrat nici o clipă în jocul manipulării. Din punctul nostru de vedere, exact acest lucru înseamnă să fii un pol de informare“.

Cea mai mare provocare pentru managerul Iaşi TV Life o reprezintă menţinerea activităţii în condiţiile unei finanţări asigurate exclusiv din piaţa locală de publicitate, într-un ecosistem în care regula a devenit ca televiziunile să fie folosite de proprietari mai curând ca „bâte mediatice“ decât să fie văzute ca afaceri în adevăratul sens al cuvântului. Am întrebat-o pe Lia Anton dacă există resurse exclusiv din piaţa de reclamă pentru a susţine atât de multe canale locale cu emisie 24 din 24. În opinia acesteia, realitatea ar favoriza existenţa a două televiziuni concurente în privinţa programelor şi a resurselor, numărul televiziunilor din Iaşi fiind unul destul de mare în raport cu sumele din bugetele de publicitate ale companiilor.

Dezvoltarea în online este obligatorie

Investiţia în online, cu tot ce presupune aceasta – de la accesul liber la ştirile şi emisiunile postate integral chiar în ziua difuzării acestora la feed-urile live în social media –, deşi în acest moment pare a fi mai degrabă un consumator de resurse (umane şi tehnice), problema monetizării content-ului online ocupând permanent un loc fruntaş în rândul celor mai mari provocări ale industriei media, este considerată una esenţială de către Lia Anton. „Dacă nu faci asta acum, ulterior se va dovedi că este mult prea târziu, va trebui să închizi. Postul de televiziune Iaşi TV Life s-a adaptat rapid cerinţelor publicului, furnizând informaţia atât pe reţelele de cablu analog şi digital, cât şi în mediul online prin intermediul reţelelor de socializare. În special publicul tânăr consumă informaţia de pe reţelele de socializare. Trebuie să remarcăm faptul că publicul tânăr este un consumator mult mai pretenţios, de aceea ne axăm foarte mult pe calitatea produsului informaţional pe care îl distribuim în online, dar şi pe reţelele de cablu. De asemenea, tot în mediul online sunt şi consumatorii de informaţie de interes local plecaţi peste hotare şi care ne urmăresc zi de zi“.

Lia Anton nu ia în calcul pe termen mediu un profil generalist pentru Iaşi TV Life, atât din considerente financiare – a produce divertisment la nivel local ar presupune costuri imposibil de amortizat –, cât şi a felului în care o comunitate locală ar reacţiona la acele formate. „Trebuie să fim realişti, câte vedete poate să producă Iaşul pentru a lua în calcul un program de entertainment? În plus, există şi o reţinere a multora de a se afişa într-un oraş în care cam toată lumea se ştie cu toată lumea, există această frică de a apărea, din diverse motive. Cineva se poate lăuda că îi merge bine şi de mâine s-ar putea teme că se vor găsi destui care să întoarcă situaţia în defavoarea sa pentru că a făcut un pas în faţă. Nu cred că mai trăim în vremurile în care cine făcea un pas în faţă se trezea cu controale la firmă a doua zi, dar anumite frici dispar greu“.

Ce ştiu cei care vor (sau nu) să apară la televizor?

Relaţiile comerciale îmbracă, la rându-le, specificul Iaşului. În cazul firmelor cu un management performant, în cadrul cărora departamentele de marketing îşi cunosc foarte bine publicul şi bugetele, contractarea nu presupune strategii foarte elaborate din partea echipelor de vânzări. În acelaşi timp, există suficient de multe business-uri locale care nu sesizează oportunităţile de piaţă pe care le pot aduce campaniile pe un post de televiziune care adresează prolemele comunităţii şi este urmărit de cel mai apropiat public potenţial beneficiar al produselor sau serviciilor. „Am constatat că mediul de afaceri apreciază şi este dispus să susţină produsul informaţional independent editorial şi de o calitate ridicată“, declară Lia Anton.

Şi, nu în ultimul rând, problema resurselor umane: „posturile locale au fost întotdeauna o pepinieră bună pentru presa naţională. Fluctuaţiile de personal există, ca peste tot, spre bucuria mea însă la Iaşi TV Life destul de mici. Am avut colegi care au plecat fie pentru a ocupa un post de corespondent al unei televiziuni centrale la Iaşi, fie chiar spre staţiile-mamă de la Bucureşti. Evident, nu te poţi opune evoluţiei profesionale şi, s-o recunoaştem, financiare, a celor cu care ai lucrat la un moment dat“, afirmă managerul Iaşi TV Life. Domnia sa adaugă faptul că studenţii solicită în mod constant să facă practică în cadrul postului TV şi că încearcă tot timpul să recruteze jurnalişti din rândul acestora.

„Constat însă tot mai puţină disponibilitate din partea unora dintre studenţi sau absolvenţi în a învăţa arhitectura instituţională locală, a aprofunda unul dintre domenii – de la social, la administraţie, politic. Ca post local, informezi oamenii în primul rând în legătură cu deciziile administraţiei, arăţi cozile de la ghişee şi trebuie să fii, în egală măsură, capabil să explici cum s-au format şi cine sunt cei responsabili. Oricât de globalizată ar fi lumea noastră, un jurnalist local merge pe urma subiectelor care îi interesează pe cei mai mulţi dintre telespectatorii unui jurnal de ştiri produs în Iaşi pentru ieşeni“, încheie Lia Anton.

sursa: iasulinafaceri.ro

Marian TIMOFTE - Preot Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor;

Cornel CADAR - Consilier Cultural al Eipscopiei Romano-Catolice;

Lia ANTON - Manager Iași TV Life

Lia Anton - manager Iași TV Life;

Luminița Munteanu - director executiv DAC;

Andrei Bordianu - cântăreț

Lia ANTON - manager Iași TV Life;

Laura HULUBEI - reporter Iași TV Life