Displaying items by tag: petru movila

 

 

×

Warning

JUser: :_load: Unable to load user with ID: 88

Au votat la primele ore!
Majoritatea politicienilor ieşeni au preferat să voteze la primele ore  de la deschiderea secţiilor de vot, excepţie fiind social democraţii  care au ajuns la urnele de vot spre sfârşitul scrutinului. Un  exemplu a fost primarul Mihai Chrica, cel care a fost unul din  primii votanţi, fiind însoţit de candidatul independent George  Simion. La primele ore au votat şi cei din PNL şi Partidul Mişcarea  Populară.

 

Președintele Traian Băsescu, candidat pe primul loc pe lista PMP pentru europarlamentare, a prezentat în ultima perioadă, inclusiv la Iaşi, planul de acțiune al europarlamentarilor PMP odată aleși în Parlamentul European.

Iaşul şi Moldova au nevoie de Spital  Regional de Urgenţe!
O susţine şi deputatul Partidului Mişcarea  Populară, Petru Movilă. Acesta spune că viitorii  europarlamentari vor trebui să depună toate  eforturile pentru că lucrările la cel mai  mare spital din Moldova să înceapă cât  mai repede.

 

Cei din Partidul Mişcarea Populară sun  că viitorii europarlamentari vor  susţine necondiţionat atragerea de fonduri  pentru construirea autostrăzii care va lega  Estul de Vestul ţării. Petru Movilă, deputat  PMP este cel care a iniţiat proiectul  Autostrăzii Unirii.

 

În cursul zilei de ieri deputatul Petru Movilă a avut o serie de discuţii cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, cu directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga, dar şi cu preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoza, Ion Ghizdeanu, pe tema Autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş.
Medicina de familie a fost considerată de către toate guvernele „prioritate națională”, însă, din păcate, doar pe hârtie. Prin intermediul propunerii legislative iniţiate de deputatul Petru Movilă cu privire la modificarea Ordonanţei nr.124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, se are în vedere corectarea unor inechităţi atât faţă de medici cât şi de asistenţi medicali care profesează în cabinetele de medicină de familie.
În cursul zilei de astăzi, Guvernul a anunţat că va finanţa, prin parteneriat public – privat, tronsonul Iaşi – Tg. Neamţ din cadrul Autostrăzii Iaşi –Tg. Mureş.

Cabinetele medicilor de familie vor avea asistent cu normă întreaga. Cel puţin asta îşi doreşte deputatul ieşean Petru Movilă, cel care a iniţiat un proiect de lege în acest sens. Proiectul de lege a fost trimis spre dezbatere la Senat.

Astăzi ieșenii au înregistrat o victorie istorică! Propunerea de lege privind construcția Autostrăzii Iași – Tg. Mureș, Autostrada Unirii, a trecut la votul final din Camera Deputaților cu 261 de voturi pentru.

 „Fără eforturile și presiunea ieşenilor nu  știu dacă astăzi înregistram același succes. Din momentul în care am depus proiectul în Parlament, în luna mai a anului trecut, ȋmpreună cu deputatul PMP din Tg. Mureş, Marius Paşcan, s-au făcut demersuri constante care să atragă atenția guvernelor PSD care s-au perindat pe la Palatul Victoria.

 

 

 

 

 

 

Parcursul propunerii privind construcția autostrăzii Iași – Tg. Mureș, devenită astăzi lege, arată cât se poate de clar că doar uniți putem conta la București. Este important faptul că toate partidele au ȋnţeles importanţa acestei autostrăzi pentru Iaşi şi pentru România ȋn general‟, a declarat deputatul Petru Movilă, inițiatorul proiectului privind construcția autostrăzii Iași – Tg. Mureș.

Parlamentarul de Iași subliniază faptul că lupta nu s-a terminat aici și că demersurile trebuie să continue în același ritm susținut. „Trebuie să avem grijă ca legea să fie și pusă în practică. Imediat dupa promulgare trebuie să fim din nou la Guvern să batem la ușa premierului și a ministrului Transporturilor. Sper ca la 1 Decembrie să avem o lege promulgată pentru Autostrada Unirii. Este primul semn de unitate în an Centenar. Tot ca semn de unitate aduc mulțumiri tuturor parlamentarilor care au votat acest proiect de lege și care au înțeles cât de importantă este autostrada Iași – Tg. Mureș pentru Iași și pentru România‟, a completat deputatul Movilă.

 

 

 

 sursa comunicat de presa Birou parlamentar Petru Movila deputat PMP