Displaying items by tag: medici de familie

Societatea Naţională de Medicina Familiei a lansat sâmbătă, la Iaşi, proiectul ‘Creşterea competenţei medicilor de familie în activitatea de vaccinare’.

Senatul a adoptat, în unanimitate (79 de voturi pentru), în şedinţa plenului de ieri, o propunere legislativă prin care un medic de familie poate fi titularul unui cabinet, cum era prevăzut în legislaţia în vigoare, dar şi al unui punct secundar de lucru.

Legea dă dreptul salariaților să solicite concedii medicale pentru diverse motive, de la boli obișnuite, la recuperarea după accidente, câteodată accidente de muncă, concedii de maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav sau de risc maternal. Și câteodată, în perioada de concediu medical, banii primiți sunt la fel sau chiar mai mulți decât salariul încasat lunar.

Contractul-cadru pentru 2018-2019 va aduce o serie de noutăţi în ceea ce priveşte serviciile medicale oferite de medicii de familie, fiind introduse mai multe modificări asupra modului în care pacienţii vor fi trataţi la cabinetele acestora.

Medicii de familie din ţară nu renunţă la decizia de a protesta faţă de subfinanţarea asistenţei medicale şi birocraţia din sistemul medical, astfel că, începând de miercuri, nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, anunţă preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei (SNMF), Rodica Tănăsescu.

Medicii de familie anunță că, din 1 ianuarie 2018, nu vor mai acorda servicii medicale decontate de casele de asigurări, respectiv rețete, bilete de trimitere, concedii medicale până când solicitările lor vor fi luate în seamă de autorități.

Medicii de familie din judeţ şi pacienţii lor vor picheta, joi, sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi, nemulţumiţi fiind de neajunsurile din sistem.

Medicii de familie din judeţ şi pacienţii lor vor picheta, joi, sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi, nemulţumiţi fiind de neajunsurile din sistem.

dr. Mihaela NĂSTASĂ - vicepreședinte SP Medici de familie

DSP Suceava a primit prima tranşă de vaccin antigripal, constând într-un număr de 756 de doze, a anunţat, miercuri, directorul instituţiei, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu.

Page 1 of 2