Displaying items by tag: doctori

Legea dă dreptul salariaților să solicite concedii medicale pentru diverse motive, de la boli obișnuite, la recuperarea după accidente, câteodată accidente de muncă, concedii de maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav sau de risc maternal. Și câteodată, în perioada de concediu medical, banii primiți sunt la fel sau chiar mai mulți decât salariul încasat lunar.

Igiena corectă a mâinilor poate duce la scăderea infecţiilor nosocomiale cu 50%, iar prin măsuri simple şi la îndemâna tuturor, sepsisul poate fi prevenit şi milioane de vieţi salvate în fiecare an, au arătat medici ai celei mai mari Maternităţii din zona Moldovei, Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie “Cuza Vodă” din Iaşi, în contextul Zilei Internaţionale a Igienei Mâinilor.

O echipă de medici de la Spitalul ‘C. I. Parhon’ din Iaşi a făcut un nou transplant renal, intervenţia fiind a treia de acest fel efectuată în unitatea medicală de la începutul anului în curs, au spus, miercuri, reprezentanţii instituţiei.

Luna martie marchează debutul unui nou sezon de târguri Cariere în Alb, primul eveniment fiind Târgul de Joburi pentru Personalul Medical din Iași.

Probleme cu noua lege a salarizarii! Noul act legislativ nu ii discimineaza doar pe profesori si asistenti, ci si pe directorii Centrelor de Transfuzii Sanguine. De cele mai multe ori, vorbim despre manageri care desfasoara si activitate medicala in cadrul unitatii. De la data de 1 martie, acestia vor fi platiti doar pentru activitatea administrativa, nu si pentru cea medicala motiv pentru care cer eliminarea acestor inechitati salariale.

 

Medicii de la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi au salvat viaţa unui copil care la patru ani cântărea cât un bebeluş de nouă luni, după aproape patru luni greutatea acestuia fiind aproape dublată în urma unui tratament în care a fost inclusă şi ciocolata neagră.

Raceala comuna, numita si guturai sau rinita virala, este una dintre cele mai frecvente boli infectioase in randul oamenilor. Infectia este, de obicei, usoara, iar simptomele gripale se amelioreaza treptat, de cele mai multe ori chiar si in lipsa administrarii unui tratament medicamentos.

Prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2017-2020, județului Iași i-a fost alocată suma de 55 milioane de lei (12 milioane de euro) pentru construcția sau modernizarea a 44 de dispensare comunale.

Medicii de la IRO au recoltat celulele de la un pacient de 63 de ani, diagnosticat cu mielom multiplu, un cancer rar cunoscut şi cu numele de Boala Kahler.

Dacă statul român nu face nimic pentru medici şi asistenţi, spitalele din Europa au înţeles că la noi găsesc specialişti bine pregătiţi.

Page 1 of 4