Din dorința de a fi aproape de nevoile pacienților și de a oferi cele mai performante metode de diagnostic și tratament, Rețeaua Medicală Arcadia continuă procesul de dezvoltare și include în portofoliul său de servicii medicale o procedură modernă, neinvazivă și cu un rol major în stabilirea unui diagnostic diferențial în cazul nodulilor tiroidieni – elastografia.

 

Un procent de 50% din populație, mai ales de sex feminin, descoperă, la palpare sau cu ajutorul ecografiei, prezența nodulilor tiroidieni. De cele mai multe ori, aceștia sunt benigni. Pentru un diagnostic diferențial complex, este utilă vizualizarea nodulilor de la nivelul tiroidei prin elastografie.

Elastografia tiroidiană analizează, cu ajutorul ultrasunetelor, duritatea nodulilor. Practica a demonstrat faptul că un nodul tiroidian malign are, în general, o consistență crescută. Astfel, prin aplicarea vibraţiilor sau compresiunii mecanice, este permis diagnosticul diferențial – o tumoră se va deforma mai puţin în comparaţie cu ţesutul din jur.

Procedura se realizează după o tehnică foarte asemănătoare ecografiei, îmbunătățește diagnosticul diferențial, elimină în aproape jumătate dintre cazuri necesitatea puncției, este neinvazivă, nedureroasă și nu are la bază folosirea radiațiilor.

Puteți citi mai multe detalii despre indicațiile și avantajele elastografiei tiroidiene în următorul articol semnat de Dr. Alina Lupu, medic specialist Endocrinologie Arcadia.

 

Pentru informații în vederea unei programări pentru elastografie tiroidiană, aveți la dispoziție linia de Call Center Arcadia – 0232 920.

www.arcadiamedical.ro

Statul roman a decis ca o tanara care a fost bolnava de tuberculoza, pensionata pe caz de boala, ar trebui sa supravietuiasca o luna cu 8 lei. Atat primeste bolnava pensie pentru ca nu a apucat sa munceasca prea mult.

Ca sa schimbe conditiile in care sunt diagnosticati si tratati acesti pacienti, voluntarii au depus la Parlament legea tuberculozei. A trecut insa un an de atunci si ea nu a fost dezbatuta.

Aceasta tanara povesteste calvarul prin care trece de cand a fost diagnosticata cu tuberculoza. Multi dintre cunoscuti evita intalnirile cu ea, chiar daca s-a vindecat. A avut o forma grava de TBC, si-a pierdut slujba si pentru ca lucrase doar 4 ani, primeste doar 8 lei pe luna pensie de boala.

Opt din zece femei din regiunea Moldovei au auzit de cancerul de col uterin si tot atatea declara ca nu si-au facut un test Babes Papa-Nicolau in ultimii trei ani. Aceasta statistica cel putin ingrijoratoare a fost prezentata de catre medici ginecologi, care vor sa traga si un semnal de alarma cu privire la aceasta situatie.Totul, in cadrul campaniei de prevenire a cancerului de col uterin, intitulata "Protejeaza-i aripile!". Anual, in Romania, sunt diagnosticate cu acest tip de cancer 4.000 de femei, iar dintre acestea aproape jumatate pierd lupta cu viata.  

În conflictele stradale de duminică dimineaţa dintre suporterii UTA-ei şi cei ai lui Poli, dinaintea meciului de pe stadionul Motorul, încheiat cu un rezultat de egalitate, 1-1, unul dintre arădeni a fost grav rănit la cap. La prima vedere, se părea că îi este pusă viaţa în pericol, dar, odată transportat la spital, diagnosticul nu a fost, din fericire, atât de sever, scrie Sport Arad.

„Pacientul a suferit plagă contuză traumatism cranio-cerebral fără complicaţii, fără fractură, motiv pentru care după ce a beneficiat de asistenţă medicală la UPU, a plecat”, a mărturisit, luni, pentru sursa citată, Corina Crişan, noul director medical al Spitalului Clinic Judeţean Arad.

Deşi martorii susţin că fanul „Bătrânei Doamne” a fost lovit chiar de unul dintre jandarmi, se pare că nimeni nu a dat o declaraţie oficială, motiv pentru care nu sunt create premizele pentru o anchetă amănunţită.

Înaintea derby-ului Vestului, între suporterii arădeni şi timişoreni au existat bătăi, aplanate rapid de către jandarmi. Un tânăr de 28 de ani din judeţul Braşov, fan al UTA-ei, a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad cu răni la cap, spunându-se iniţial că a suferit o fractură craniană. Unii martori au susţinut că bărbatul ar fi fost bătut de către jandarmi, în vreme ce aceştia din urmă au negat acest lucru spunând că bărbatul se afla chiar în afara perimetrului de siguranţă. Şi tânărul a declarat la spital că nu ştie cine l-a lovit.

Amenzi şi un dosar penal în urma meciului UTA - ASU Poli

În altă ordine de idei, un număr de 15 persoane din Arad şi Timişoara vor fi sancţionate cu amenzi sau avertismente, iar un alt timişorean este cercetat penal ca urmare a incidentelor dintre suporterii UTA Bătrâna Doamnă şi ASU Politehnica Timişoara, transmite corespondentul Mediafax.

"În urma centralizării şi analizei parţiale a imaginilor video şi a celorlalte mijloace de probă administrate, în momentul de faţă sunt identificate un număr de 11 persoane cărora le vor fi aplicate sancţiuni contravenţionale pentru comiterea de fapte antisociale care contravin Legii nr. 61 din 1991 şi Legii nr. 4 din 2008, constând în amenzi cu valori cuprinse între 350 – 500 lei, pentru fiecare persoană", se arată într-un comunicat de presă al Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara, care a asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică la stadionul "Motorul" din Arad, acolo unde a avut loc meciul.

Alte patru persoane vor fi sancţionate cu avertisment scris. "În conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991, art. 23, vor fi sancţionate contravenţional, un număr de patru persoane pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice", se mai arată în comunicat.

Un bărbat din Timişoara este cercetat penal. "În conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995, se vor întocmi actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice, împotriva unei persoane din galeria ASU Politehnica Timişoara", se mai precizează în comunicatul de presă al Jandarmeriei.

În urma vizionării în integralitate a imaginilor filmate la faţa locului, specialiştii Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara vor dispune în următoarele zile, şi alte măsuri sancţionatorii celor care se fac vinovaţi de organizare sau de săvârşirea de fapte antisociale.

Câteva sute de suporteri ai Poli Timişoara au venit la Arad, cu toate că organizatorii le-au oferit 90 de bilete. Cei care nu au reuşit să intre pe teren au fost grupaţi de către jandarmi pe o stradă din apropierea stadionului Motorul, unde a avut loc meciul, în aşteptarea finalizării partidei, iar apoi au fost escortaţi de jandarmi la Gara Mare pentru a se întoarce la Timişoara.

Sursa: prosport.ro

In saptamana 17.10–23.10.2016, conform statisticii oferite de Compartimentul de Epidemiologie a Bolilor Transmisibile, la nivelul judetului Iasi s-au inregistrat 7911 infectii acute ale cailor respiratorii superioare, cu sase mai multe fata de aceeasi perioada a anului trecut. In ceea ce priveste pneumoniile, se inregistreaza o crestere a numarului de cazuri, fiind raportate 1550 fata de 1354, cate au fost inregistrate in luna octombrie a anului trecut.

 

  1. viroze respiratorii – 7911 cazuri

                                                   193 internari  

 

  1. pneumonii – 1550 bolnavi

                              93 internari

Asociația Câștigă Viață lansează, în premieră  la Iași, grupul de suport ”Cunoaștere înseamnă sănătate”, pentru pacientele diagnosticate cu cancer.

Întâlnirea are loc vineri, 28 octombrie 2016, între orele 15:00 – 18:00 la Centrul de Afaceri Bursa Moldovei, Iași, Str. Elena Doamna, Nr. 20-22 și va fi moderată de către  Raluca Bârzu, președintele Asociației Câștigă Viața și psihologul Mihaela Palade Gheran.

Organizarea unui astfel de grup de suport s-a impus ca urmare a numărului tot mai mare de persoane diagnosticate, anual fiind depistate peste 6.000 de cazuri noi, cancerul de sân fiind principala cauză a mortalității în rândul femeilor din România.

Grupul  de suport ”Cunoașterea înseamnă sănătate” își propune să ofere sprijin, informații legate de nutriție, un stil de viață sănătos, relația cu familia, metode de comunicare cu cei apropiați, consiliere medicală și consiliere psihologică femeilor diagnosticate cu cancer.

Întâlnirile de suport potenţează efectele benefice ale tratamentelor medicale şi diminuează efectele lor nedorite, printr-o informare mai consistentă, o mai bună gestionare a stresului, un stil de viaţă mai adecvat, relaţii mai echilibrate cu sine și cu cei din jur, creșterea stimei de sine, crearea unui sentiment de apartenenţă şi solidaritate.

Grupurile de suport ajută pacienții să găsească forța de a deveni ei înșiși, de a se apropia cât mai mult de valorile lor cele mai profunde învățând cum să-și însușească libertatea, autenticitatea și controlul propriei vieți.

Participarea la grupurile de suport este gratuită.

Pentru înscriere și contact: Psiholog Mihaela Palade Gheran

                                                      Tel. 0723273582

                                                  Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Mai multe detalii despre anunț și descrierea evenimentului la: www.castiga-viata.ro, www.oncopedia.ro

Peste o sută de preşcolari de la o grădiniţă din Calafat sunt testaţi de medici pentru a se stabili dacă au tuberculoză, după ce înrgijitoarea unităţii de învăţământ a fost diagnosticată cu această boală, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cazul a fost semnalat la o grădiniţă cu program prelungit, structură a Şcolii Gimnaziale "Gheorghe Brăescu“ din Calafat.

Îngrijitoarea unităţii de învăţământ a ajuns la spital cu TBC, iar acum preşcolarii care au luat contact cu ea sunt testaţi pentru a se stabili dacă au fost infectaţi.

"Directoarea m-a informat că îngrijitoarea a fost diagnosticată cu TBC şi i-am spus să informeze de urgenţă Direcţia de Sănătate Publică. S-a decis testarea copiilor care au intrat în contact cu îngrijitoarea şi s-a făcut dezinfecţia sălilor sub supravegherea autorizată a celor de la DSP. (...) Sunt 113 copii în total. Vom verifica dacă îngrijitoarea respectivă a luat contact şi cu bucătăria, dacă avea asta în fişa postului şi toate cele ce decurg”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, inspectorul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, Lavinia Craioveanu.

Testarea preşcolarilor este efectuată de medicii Dispensarului de Pneumoftiziologie din Calafat, potrivit doctorului Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

“S-a decis ca toţi contacţii, membri ai familiei şi cei de la serviciu, să fie testaţi. Vor fi efectuate aceste examinări în cursul zilei de astăzi şi mâine (luni şi marţi - n.r.)", a spus purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

Sursa: mediafax.ro

Candidatul democrat la preşedinţie, Hillary Clinton, a fost nevoită să-şi anuleze turneul electoral de două zile în California, fiind diagnosticată cu pneumonie, a declarat un oficial din echipa de campanie, informează Reuters online.

Clinton era programată să plece luni dimineaţa în California unde ar fi urmat să participe la mai multe evenimente de campanie şi să ţină un discurs pe tema economiei.

Medicul Amesh Adalja, un expert în boli infecţioase la Centrul UPMC pentru Sănătate din Pittsburgh, a declarat că recuperarea după pneumonie, a opta cea mai frecventă cauză de deces în Statele Unite, poate fi variabilă şi pentru cei mai mulţi pacienţi durează o săptămână până încep să se simtă mai bine. Medicul a mai adăugat că adulţii cu o vârstă de peste 65 de ani au un risc sporit de a contacta această boală.

Duminică, Hillary Clinton a părăsit ceremonia de comemorare a victimelor de la 11 septembrie întrucât i s-a făcut rău din cauza căldurii, potrivit echipei sale de campanie.

Sursa: mediafax.ro

Echipa de chirurgi cardiovasculari de la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu” din Iași a efectuat în ultima perioadă mai multe intervenții chirurgicale complexe la copii diagnosticați cu malformații severe de cord.
         
Săptămânal, echipa de chirurgi condusă de Prof. Dr. Grigore Tinică operează copii diagnosticați cu diferite malformații de cord.
        
 
  Cea mai dificilă intervenție a fost realizată în cazul unui bebeluș de numai 7 zile transferat de la Centrul de Terapie Intensivă Neonatală din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie „Cuza Vodă” diagnosticat cu transpoziţie de vase mari, o malformaţie extrem de gravă, care trebuie operată în primele zile de viață.
         
Această intervenție a fost realizată cu ajutorul Fundației Inimi pentru Copii care a finanțat deplasarea specialiștilor în terapie intensivă cardiacă neonatală din Italia și Germania.
         
Sperăm ca Ministerul Sănătății să aprobe în scurt timp prelungirea programului în domeniul cardiologiei și chirurgiei pediatrice care se derulează în ultimii ani între Institutul de Boli Cardiovasculare Iași, Spitalul de Urgență pentru Copii Maria Curie din București și Clinica San Donato din Milano, Italia.
         
„Intervenția efectuată la bebelușul de numai 7 zile a fost dificilă, fiind copilul cu cea mai mică vârstă operat până acum la Institutul de Boli Cardiovasculare Iași. De la începutul anului, la Institutul de Boli Cardiovasculare sunt programate săptămânal intervenții la copii de diferite vârste, operând peste 80 de copii”, a declarat Prof. Dr. Grigore Tinică, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Prof. Dr. George I.M. Georgescu” Iași.
         
Două intervenții la fel de dificile au fost realizate și în această săptămână în cazul a doi copii, în vârstă de 12 ani respectiv 5 ani, ambii diagnosticați cu malformație cardiacă complexă.
          Chirurgii cardiovasculari au programat și la începutul săptămânii viitoare o operație pe cord în cazul unui copil în vârstă de 5 ani, însă, intervenția va fi realizată în funcție de evoluția stării de sănătate a pacientului care prezintă un episod febril în urma unei afecțiuni respiratorii.
         
„Dacă în urmă cu doi ani la Institutul de Boli Cardiovasculare în cadrul chirurgiei cardiace pediatrice, astfel de intervenții erau rare, în prezent am scăzut foarte mult vârsta dar și greutatea pacienților pe care îi operăm ajungând să operăm pacienți cu o greutate de trei kilograme.
         
Astfel de intervenții necesită o nouă infrastructură și o altă logistică și din acest motiv dorim să extindem nu numai activitatea Institutului de Boli Cardiovasculare dar și spațiul în care derulăm această activitate. Sper că Ministerul Sănătății dar și autoritățile locale și centrale să ne sprijine în demersul nostru de a dezvolta în continuare  proiectul chirurgiei cardiace pediatrice la Iași.

         

Înființarea acestui centru a pornit de la faptul că foarte mulți copiii se nasc cu malformații congenitale fiind îndrumați către clinici din străinătate, iar, statul român a plătit prin formularele E 112 sume impresionante, bani care puteau fi investiți în înființarea unui nou centru de chirurgie cardiacă pediatrică în România”, a subliniat Prof. Dr. Grigore Tinică, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Prof. Dr. George I.M. Georgescu” Iași.

Şase argeşeni sunt internaţi în spitale din ţară după ce au fost muşcaţi de căpuşe, doi dintre ei fiind diagnosticaţi cu boala Lyme, iar în cazul celorlalţi patru pacienţi se aşteaptă rezultatele de la Institutul Cantacuzino, informează corespondentul MEDIAFAX.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, Sorina Honţaru, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în acest sezon s-au prezentat la medic şase argeşeni suspecţi de boala Lyme care apare ca urmare a muşcăturii de căpuşe, iar la doi pacienţi s-a confirmat diagnosticul.

Persoanele au ajuns la medic prezentând o roşeaţă pe piele în jurul zonei unde au fost muşcaţi de căpuşe. Acest simptom specific bolii poate fi asociat cu febră, dureri de cap, astenie, dureri musculare şi de articulaţii.

Pacienţilor li s-au recoltat probe care au fost trimise pentru confirmare la Institutul Cantacuzino din Bucureşti. Primul caz de boală Lyme confirmat a fost la o femeie de 70 de ani, din Piteşti, care a fost internată la Institutul "Matei Balş", din Capitală. Celălalt caz confirmat este al unui bărbat, de 44 de ani, din Piteşti, care a fost internat la Secţia Boli Infecţioase Adulţi de la Spitalul Judeţean Argeş.

De asemenea, există suspiciuni de boală Lyme la un bărbat de 26 de ani, din comuna Ungheni, la o adolescentă de 17 ani din Piteşti şi la o femeie de 45 de ani din Piteşti, internaţi la Secţia Boli Infecţioase Adulţi a Spitalului Judeţean Argeş, precum şi la un bărbat de 62 de ani din Tigveni, care este internat la Institutul "Matei Balş".

Potrivit reprezentanţilor DSP Argeş, starea tuturor pacienţilor este bună, nu prezintă complicaţii şi se află sub tratament cu antibiotice.

Tratamentul în cazul bolii Lyme durează 7 - 10 zile. Odată administrat tratamentul cu antibiotice, pacientul nu mai prezintă niciun risc de a avea complicaţii. Netratată însă, boala poate provoca infecţii ale inimii, articulaţiilor şi sistemului nervos, putând să se ajungă chiar la deces, atrag atenţia medicii.

Sursa: mediafax.ro

Page 1 of 3