Items filtered by date: Saturday, 11 March 2017

Circ pe o stradă din București, în seara zilei de 10 martie 2017. Copil de bani gata, a trecut pe roșu, a plecat cu un polițist agățat de oglinda, a lovit masina politiei plus alte doua mașini și a refuzat sa se legitimeze!

Published in Stiri
Saturday, 11 March 2017 21:13

Andrei Cristea, din nou eroul ieșenilor

Atacantul formaţiei CSMS Poli Iaşi, Andrei Cristea, a marcat de două ori în victoria obţinută, sâmbătă, împotriva Concordiei Chiajna şi a ajuns la 10 goluri stagionale în Liga 1. La finalul întâlnirii, Cristea, în vârstă de 32 de ani, s-a declarat bucuros că a contribuit la succesul echipei sale şi a remarcat evoluţia bosniacului Bojan Golubovic, care a înscris al doilea său gol după revenirea de la Steaua, potrivit Prosport.

"Sunt bucuros că am reuşit să-mi ajut echipa. Important este că reuşim să înscriem meci de meci. Terenul a fost foarte greu, dar azi am fost de departe echipa mai bună. E un lucru fantastic pentru noi revenirea lui Golubovic. E bine că şi-a recăpătat încrederea şi ne ajută", a afirmat Andrei Cristea la Dolce Sport.

CSM Poli Iaşi a învins, sâmbătă, pe teren propriu, Concordia Chiajna, cu scorul de 3-1, în prima etapă din play-out-ul Ligii 1 la fotbal. În urma acestui rezultat, CSM Poli Iaşi acumulează 18 puncte şi urcă pe locul 2 în play-out, la două puncte în urma liderului Gaz Metan, care are un meci mai puţin disputat.

 

(Sursa: prosport.ro)

 

 

Published in Sport

În curând, şoferii ar putea avea acces în centrul marilor oraşe din ţară doar dacă vor plăti o taxă, diferențiată ca valoare în funcție de gradul de poluare al autoturismului. Ideea autorităților este inspirată din sistemele unor orașe precum Londra sau Milano. După eliminarea timbrului de mediu, la începutul acestui an, autorităţile s-au confruntat cu două mari probleme: numărul de trei ori mai mare de maşini vechi înscrise la începutul acestui an şi lipsa fondurilor pentru returnarea taxei auto.


Prin urmare, Ministerul Mediului a constituit un grup de lucru, pentru stabilirea unei noi taxe de poluare. Prima variantă ar fi testarea tuturor maşinilor şi eliberarea unui sticker colorat, în baza căruia şoferii vor putea intra sau nu în anumite zone ale oraşelor. Culoarea abţibildului va indica nivelul de poluare a maşinii. Stickerul ar urma să fie eliberat de Registrul Auto Român, care ar trebui să achiziţioneze aparatură performantă de măsurare a noxelor. Nu există deocamdată o estimare a costurilor sau un preţ orientativ al stickerului, potrivit Realitatatea.


O altă variantă în lucru la ministerul mediului este vignieta. Va fi emisă tot de Registrul Auto Român şi va avea o valoare diferenţiată, stabilită în funcţie de nivelul noxelor emise de o maşină.  Responsabilii de la Ministerul Mediului se gândesc la un model similar taxei de congestie din Londra sau Germania. Această taxă de congestie, așa cum este ea numită în multe dintre orașele lumii, este plătită de ani buni. Spre exemplu, la Londra cei care vor să intre cu autoturismele în zonele centrale plătesc în jur de 13 euro, cei de la Milano- 5 euro, iar cei de la Stockolm-11 euro. Deciziile privind nivelul taxei şi modul de aplicare ar trebui anunţate în perioada următoare. 

 

(Sursa: realitatea.net)

Published in Auto

Veste tristă pentru Simona Halep, înaintea meciului de debut la ediția din acest an a turneului WTA de la Indian Wells. Bunicul jucătoarei din România s-a stins din viață, cu doar câteva ore înaintea întâlnirii dintre Simona și Donna Vekic, din turul al doilea al competiției din SUA, relatează digisport.ro. Anunțul a fost făcut de Simona Halep, pe pagina sa de Facebook.

„Papu... un om deosebit, care astăzi s-a ridicat la Ceruri, un om cu un suflet bun, un om blând, nu-i plăcea niciodată cearta... Dar nici măcar atunci când m-a certat n-am putut să mă supăr pe el. El ne făcea mereu sa râdem cu felul lui glumeț.

Când eram junioară, făcea glume, motivându-mă în același timp - și spunea că trofeele mele sunt din tinichea. Iar atunci când am reușit să ajung în top, a fost foarte mândru de mine, de faptul că am muncit și nu am cedat niciodată... și m-a prețuit. Mereu ne-a prețuit, mereu ne-a iubit, iar pe mama (nora lui) a tratat-o întotdeauna cu blândețe, apreciere și admirație.

Un tată, un socru, un BUNIC cu suflet de aur.

Dumnezeu să te odihnească, Papule.

Mereu vei fi în sufletele noastre”, a scris sportiva.

Meciul dintre Simona Halep și Donna Vekic se joacă duminică, în jurul orei 03.00, și va fi transmis în direct la Digi Sport 2.

 

 

(Sursa: digisport.ro)

Published in Sport

Echipele de intervenție ale „Apelor Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad, întreprind acțiuni de intervenție și monitorizare a râului Nicolina, dar și a Acumulării Ciric III, până când substanțele poluante vor fi eliminate în totalitate. Ca urmare a faptului că este prima precipitație însemnată cantitativ înregistrată după poluările accidentale de pe cursul de apă Nicolina, dar și de la Acumularea Ciric III, personalul unității intervine operativ la fața locului, se arată într-un comunicat al ANAR remis, sâmbătă, AGERPRES, transmite Radio Iași.

Având în vedere atenționarea hidrologică Cod Galben de pe râul Jijia, ANAR menține activitățile de monitorizare strictă a punctelor de intervenție și a debușeelor colectoarelor către Acumularea Ciric III și râul Nicolina. Doar pe cursul de apă Nicolina s-au observat unele irizații cauzate de spălarea vegetației, ca urmare a precipitațiilor și a fluctuațiilor de nivel. Personalul de la Sistemul de Gospodărire a Apelor din Iași a intervenit operativ prin înlocuirea a 12 baraje, dar și prin împrăștierea a 128 de kg de material absorbant, din amonte de zona Pod Piață CUG, și până la confluența râului Nicolina cu Bahlui.

Totodată, reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor din Iași au verificat vineri seara evacuarea rigolei de ape pluviale a Aeroportului Iași, unde s-a constatat că apa provenită din precipitații are o culoare ușor albicioasă, și care prezenta spumă la ieșirea din rigolă. Reprezentanții Laboratorului de Calitatea a Apelor de la A.B.A. Prut-Bârlad au prelevat probe de apă și au luat imediat legătura cu conducerea aeroportului, unde s-au verificat toate rigolele de evacuare a apelor pluviale de pe pistă și zona separatorului de hidrocarburi, unde s-a constatat că apele tranzitate erau potențial curate. De asemenea, s-a verificat și registrul privind cantitățile de uree tehnică utilizate la degivrarea pistei, constatându-se că nu a mai fost utilizată de la interzicerea acestora prin măsura trasată în luna februarie.

În urma verificărilor nu s-a constatat o altă poluare accidentală. Atât pe cursul de apă Nicolina, cât și pe Acumularea Ciric III, până în prezent, nu s-a semnalat mortalitate piscicolă. Intervenția și monitorizarea râului Nicolina, dar și a Acumulării Ciric III continuă până când substanțele poluante vor fi eliminate în totalitate. Luna trecută, autoritățile ieșene au intrat în alertă, fiind demarată o anchetă după ce uleiul dintr-un transformator uzat al fostului combinat de utilaj greu s-a scurs în Nicolina și Bahlui.

„O cantitate de ulei s-a scurs în apele râurilor Nicolina și Bahlui”, a spus prefectul Marian Grigoraș, adăugând că nu se cunoaște cu exactitate cantitatea deversată. Totodată, irizații mici au fost văzute pe râul Prut, care desparte România de Republica Moldova.

Primarul Mihai Chirica a făcut, la rândul său, apel la cetățeni să nu lase copiii să se joace în zona fostului combinat sau a apelor și să nu folosească apa acestor râuri. Fostul combinat de utilaj greu, Fortus SA, se află de mai bine de cinci ani în insolvență și reorganizare.

 

 

(Sursa: radioiasi.ro)

Published in Stiri

Peste 600 de liceeni au participat, sâmbătă, la simularea concursului de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Grigore T.Popa’ Iași. La concursul organizat de UMF Iași și Societatea Studenților Mediciniști din cadrul Universității au luat parte 612 elevi de clasa a XII-a și absolvenți de liceu.

Simularea examenului de admitere a fost organizată la toate specializările din cadrul celor patru facultăți ale Universității: Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Bioinginerie Medicală, Asistență Medicală Generală, Nutriție și Dietetică, Tehnică Dentară, Balneo-fiziokinetoterapie și Recuperare.

Examenul s-a susținut la proba de anatomia omului, probă obligatorie, iar la a doua probă candidații au avut de ales să susțină evaluarea la fizică sau la chimie. Potrivit organizatorilor, 500 dintre cei 612 aspiranții la statutul de student medicinist au preferat să susțină cea de-a doua probă la chimie organică, transmite Radio Iași.

„Este prima sesiune de simulare pe care UMF o organizează în acest an. Cea de-a doua sesiune de simulare a examenului de admitere va avea loc în data de 7 mai. Simularea examenului de admitere, care se desfășoară în aceeași parametri cu examenul propriu-zis din iulie, ajută foarte mult candidații. Aceștia se pot obișnui cu atmosfera de examen, fac exerciții de gestionare a emoțiilor și își fac o evaluare a cunoștințelor. Viitorii studenți au trebuit să opteze pentru simularea examenului la o facultate deoarece aceste concursuri s-au desfășurat în aceeași zi și la aceeași oră”, a declarat Ivona Burduja, purtătorul de cuvânt al UMF Iași, citată de aceeași sursă.

 

 

(Sursa: radioiasi.ro)

Published in Eveniment

Hidrologii au instituit cod galben de inundaţii, în intervalul 11.03.2017 ora 18:00 – 12.03.2017 ora 16:00, pe râurile din bazinele hidrografice Jijia - bazin superior şi mijlociu şi afluenţi bazin inferior din judeţele Botoşani şi Iaşi.

Fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice Miletin, Bahlui – bazin superior şi Sitna, avertizează Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). De asemenea, fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

Published in Stiri

Un canal plin de apă şi gunoaie pune în pericol grădinile locuitorilor din Fântânele. Problema a fost sesizată de un cititor News Pascani. Canalul porneşte de pe strada Gării din Pașcani, vizavi de societatea AgroComplex. Gunoaie de tot felul şi resturi din materiale de construcţii plutesc nestingherit în apa de canal.

Reporterii pășcăneni au sesizat responsabilii de la Apele Române cu privire la această situaţie. Ei au precizat că cei de la Garda de Mediu sunt în măsură să intervină în acest caz.  Totuşi, directorul de la Adminstraţia Bazinală de Apă Siret a declarat că săptămâna viitoare va trimite pe cineva în teren, pentru a inspecta problema. Deocamdată, cei de la Garda de Mediu nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere. 

 

 

(Sursa: newspascani.ro)

Published in Stiri

Clipe de groază în această dimineață, în comuna Stolniceni Prăjescu, județul Iași. Medicii de la Serviciul de Ambulanță Pașcani au fost solicitați să preia un tânăr care a căzut în cap, într-o fântână. Acesta lucra la curățarea ei, împreună cu tatăl său, potrivit News Pascani.

Din motive încă neclare, băiatul s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral grav. Se pare ca acesta era în fântână, când o scândură folosită la scripetele cu care se scotea mizeria, i-a cazut în cap, de la o înălțimea de peste 12 metri.

Când s-a încercat scoaterea lui din fântână, el a fost scăpat din frânghie. Medicii de la Ambulanță l-au transportat în Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Pașcani. Aici a fost stabilizat, iar după analize amănunțite a fost transportat la Spitalul de Neurochirurgie Iași. Poliția a demarat o anchetă în acest caz.

 

(Sursa: newspascani.com)

Published in Sănătate

Un accident cu două mașini a avut loc, vineri după-amiază, pe raza localității Păltinoasa. Trei persoane au fost rănite și au ajuns la spital.

Un autotu­rism Dacia Logan condus de Constantin Rusu, de 66 de ani, din municipiul Suceava, circula dinspre Suceava spre Gura Humorului. La un moment dat, șoferul a ieșit din coloană și s-a angajat într-o depășire, însă a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul Volkswagen Golf ce circula regulamentar din sens opus, condus de Paraschiv Dumitrache, de 65 de ani, din Suceava, transmite Suceava News.

În urma ciocnirii dintre autoturisme, o femeie a rămas încarcerată și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru scoaterea sa din autoturism. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt. adj. Alin Găleată, un bărbat și o femeie au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, fiind în stare foarte gravă,  iar celălalt bărbat la Centrul de Primiri Urgențe Gura Humorului.

 

„Au intervenit modulul SMURD de la Garda de Intervenție Gura Humorului și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță”, a precizat Găleată. Răniții sunt cei doi șoferi și soția lui Rusu, în vârstă de 64 de ani.

http://suceavanews.ro/wp-content/uploads/2017/03/accident-paltinoasa1.jpg

(Sursa: suceavanews.ro)

Published in Suceava
Page 1 of 2