ŞTIRI - Results from #69

 

 

Un șofer de TIR care consumase băuturi alcoolice a făcut prăpăd într-o parcare din cartierul Păcurari, din Iași.

Un bărbat care conducea un Renault s-a certat cu un alt partipant la trafic, motiv pentru care ceilalţi şoferi l-au obligat să tragă pe dreapta şi au sunat la Politia Rutiera.

Municipalitatea ieșeană pregătește noi măsuri pentru reducerea poluării aerului. În acest scop specialiștii Primăriei Municipiului Iași au elaborat un proiect de hotărâre de Consiliu Local privind aprobarea unor măsuri de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Iași.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, precizează, sâmbătă seară, pe Facebook, că o ordonanţă de urgenţă nu poate fi adoptată în lipsa urgenţei, reluând post-script-umul potrivit căruia va şterge postarea respectivă în termen de o oră.

Un bărbat care călătorea spre Italia a avut parte de o surpriză plăcută după ce s-a îmbarcat în avionul de tip Boeing 737-800, transmite Huffington Post.

Mihai Pleşu, suspect într-un dosar de trafic de droguri, a fost plasat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, sub control judiciar, el având de asemenea interdicţia de a părăsi Bucureştiul. Alte patru persoane au primit arest la domiciliu.

Sâmbătă, 6 aprilie 2019, peste 70 de voluntari ai companiei Antibiotice s-au implicat în proiectul „Livada de la școală”, derulat de FundațiaAntibiotice Știință și Suflet” plantând 150 de pomi fructiferi la Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” Iași și la Centrul de îngrijire de zi pentru copii aflați în situații de risc, sat Cornești comuna Miroslava.
Poate ai început să te întrebi, ca și student, cum poți ieși în evidentă în ochii unui angajator, cum poți obține acele abilități de care vorbește toată lumea sau pur și simplu cum poți deveni o mai bună versiune a ta.
Aeroportul Internațional Iași își continuă trendul ascendent în ceea ce privește traficul de pasageri. Potrivit datelor oficiale, Aeroportul Iași a înregistrat 95.003 de pasageri în luna martie, ajungând la 281.142 de călători - îmbarcați și debarcați - în primele trei luni ale acestui an. Creșterea este de aproape 18 procente față de primul trimestru al anului trecut, în timp ce în luna martie a fost raportat un avans de 16% comparativ cu aceeași perioadă din 2018.
Medicina de familie a fost considerată de către toate guvernele „prioritate națională”, însă, din păcate, doar pe hârtie. Prin intermediul propunerii legislative iniţiate de deputatul Petru Movilă cu privire la modificarea Ordonanţei nr.124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, se are în vedere corectarea unor inechităţi atât faţă de medici cât şi de asistenţi medicali care profesează în cabinetele de medicină de familie.
Europeană: vor conduce o campanie electorală bazată pe demonizarea Bruxelles-ului și a regulilor UE, printr-un discurs eurosceptic și profund antieuropean.
Indicele ROBOR la 3 luni a făcut miercuri un salt mare: a crescut de la 3,23% la 3,34%. Este cel mai mare nivel din ultimele cinci luni. O creștere importantă a înregistrat-o și indicele ROBOR la 6 luni.
În perioada 3 aprilie – 1 mai 2019, la Galeria “La Gard” a Casei de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi vor fi expuse reproduceri fotografice ale lucrărilor artistei Valentina Druțu.
Târgul de Cariere Cluj a avut loc în 26 și 27 martie la BT Arena. Peste 60 de companii din domeniile Retail, Automotive, Turism, Consultanță, Inginerie, Producție tehnică, Servicii și BPO, Energie și Financiar-bancar au fost prezente la eveniment. Printre acestea s-au numărat: De’Longhi, Vertiv, Emerson, STC, Genpact, LIDL, Blue Projects, Kaufland, STA Travel, Michelin sau VOHKUS Technologies. Angajatorii au pus la dispoziție peste 2000 de locuri de muncă. Au existat joburi atât pentru cei aflați la începutul carierei, cât și pentru cei care au dorit o schimbare profesională. Firmele au integrat în ofertele lor și internship-uri sau calificări la locul de muncă.
„Autoportret” va fi expusă pe toată perioada lunii aprilie la Pleiada Boutique Hotel
Arhipelago organizează o conferință Afaceri.ro în Seul care va avea loc la Universitatea Hankuk de Studii Externe, în data de 15 aprilie 2019 între orele 10 și 12.
Un poliţist din Bacău şi alţi doi suspecţi au fost arestaţi preventiv după ce procurorii DIICOT au descoperit un club clandestin, în care erau explotate minore şi se făcea trafic de droguri, spun anchetatorii.
Locuinţele de mici dimensiuni ridică foarte multe provocări în ceea ce priveşte amenajarea şi folosirea spaţiului într-un mod cât mai inteligent şi practic. Spaţiul nostru personal este acea oază de linişte în care ne refugiem de agitaţia cotidiană şi petrecem timp de calitate cu cei dragi. Aşadar, modul în care alegem să-l amenajăm, începând de la design-ul mobilierului şi al obiectelor decorative, până la utilizarea cât mai funcţională a spaţiului, nu este o decizie ce se ia de pe o zi pe alta.
Cristi Borcea a ajuns de urgenţă la spital. Fostul acţionar al clubului de fotbal Dinamo a fost internat, sub pază, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, la Secţia de cardiologie vasculară, în urma unui transfer de la Spitalul Penitenciar Rahova.

Înființarea unui nou traseu de transport în comun a fost votat vineri, 29 martie, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Iași. Aleșii au dezbătut aprobarea completării Programului de Transport din Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public prin concesiune în Municipiul Iași, nr.100098 din 02.10.2018, încheiat între Municipiul Iași și Societatea Compania de Transport Public Iași.

Papa Francisc consideră un sacrilegiu ca atacantul argentinian Lionel Messi să fie comparat cu Dumnezeu.

Un gigant listat la Bursa de la New York pare atras de ţara noastră, anunţându-şi deja intenţia de a investi masiv în România pentru a se extinde în următorii trei ani.

În momentul în care ajungi în Houtong, o mică localitate din nordul Taiwanului, nu poți greși dacă te întrebi care este atracția locului. 

Arhiva Iasi TV Life

« April 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30