ŞTIRI - Results from #23

            Vă adresăm invitaţia de a participa marţi, 20 noiembrie 2018, orele 11,15, în Aula Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”, Iaşi, Bulevardul Carol I, nr. 11, la Conferinţa Internaţională „Educaţie-Ocuparea fortei de munca: învăţarea la locul de muncă, prioritate specifică în domeniul modei”, organizată de Colegiul Tehnic „Ioan C. Stefanescu”, Iaşi şi Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”, Iaşi, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, prin programul Erasmus+. Evenimentul îşi propune să promoveze rezultatele intelectuale obţinute în cadrul Programului Erasmus+, Proiectul nr. 2016-1-RO01-KA202-024710, „Education- Employement Partnership for VET in the fashion sector”                 

Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, a participat, în data de 9 noiembrie 2018, la reuniunea formală a Consiliului Afaceri Externe în format Comerț (CAE-Comerţ), desfășurată la Bruxelles, Belgia.

 Pe data de 17 noiembrie, 2018, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ”Mihai Eminescu” din Iași se va desfășura cea de-a treia ediție a Festivalului-Concurs Internațional de Arte ”Arts Combat Festival”. Unul din cele mai bine cotate festivaluri din România, ce împlinește, cu această ediție, vârsta de un an, s-a remarcat prin transparență și corectitudine, organizatorul, actorul Daniel Budeanu, dând dovadă de profesionalism în organizarea de evenimente.
    Festivalul își propune descoperirea și promovarea talentelor din orice domeniu artistic, adunând, pe scena sa, numeroși copii, tineri și nu numai, atât din România cât și de peste hotare- Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova- care și-au demonstrat abilitățile artistice într-un spectacol de excepție și de o înaltă ținută artistică.
    Evenimentul a unit, de-a lungul celor două ediții anterioare, personalități ale industriei muzicale românești, dar și specialiști în arta teatrală, arta coregrafică cât și în arta literară, arta plastică iar pe scena sa au evoluat, în recitaluri, artiști de renume ai scenei românești.
    Astfel, pe scena acestui festival s-au făcut remarcați copii și tineri care, ulterior, au fost văzuți în show-uri și concursuri televizate, câștigând numeroase premii în concursurile de gen din România.
    Sub îndrumarea producătorului acestui festival, Danny Entertainment Production ce-l are ca  manager pe actorul Daniel Budeanu, cunoscut ca umoristul Profu’ de Râs, mulți copii, tineri și nu numai, au luat calea scenei iar prin colaborările sale cu foarte multe persoane din industria muzicală românească dar și cu entități din audio-vizualul autohton, aceștia au reușit să se impună în showbizz-ul românesc prin prestații care dau fiori plăcuți publicului din România.

 

Ediție jubiliară a „Caravanei Profilaxiei” 

În Iași și județul Iași s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii cea de-a X-a Ediție a „Caravanei Profilaxiei”, proiect care a condus la update-ul screening-ului populațional în mediul urban și rural, precum și la punerea în evidență a istoricului Medicinii Dentare școlare și studenţești din 1949 și până în prezent.

Începând de la prima ediție, peste 40.000 de persoane din Iași, dar și din localități din mediul rural, au beneficiat de serviciile oferite cu ocazia Caravanei Profilaxiei: consultații gratuite, informare, promovare și distribuire gratuită a produselor de profilaxie.

 

Totodată s-a concretizat a se derula noi proiecte de tip Start-up Nation care vor avea ca scop crearea condiţiilor pentru absolvenții Facultăţii de Medicină Dentară promoția 2018, pentru înființarea de cabinete în mediul urban și rural, cu sprijinul companiilor de consultanță și al băncilor.

„Este un proiect pentru care ne-am dorit continuitate. Am reușit să derulăm ediții care au crescut de la an la an, realizând astfel anual un program de screening al sănătății orale a populației  din orașul și județul Iași. „Caravana Profilaxiei” este un proiect important, nu doar pentru că ne ajută să facem o radiografie a stării de sănătate orală a populației din zonă, ci și pentru că a adus împreună actorii care pot contribui la dezvoltarea de programe necesare rezolvării problemelor de sănătate orală  pe care le-am identificat pe parcursul acestor 10 ani de caravană. Drept dovadă, prezența la ediția de anul acesta, nu doar a specialiștilor în Medicină Dentară, ci și a reprezentanților instituțiilor locale implicate în implementarea unor proiecte  propuse și promovate de echipa noastră”, a declarat Prof. Univ Dr. Norina Forna, coordonatorul „Caravanei Profilaxiei”, Președintele Colegiului Medicilor Dentiști Iași, Vicepreședintele Colegiului Medicilor Dentiști din România, Președintele Asociației Dentare Române pentru Educație, Decanul Facultății de Medicină Dentară din Iași.

Ediția jubiliară din 2018 a adus în dezbatere și o problemă actuală - Programe de Profilaxie în Medicina Dentară, pliate pe o temă generoasă, care aduce la zi eforturile de până acum în evaluarea, educația sanitară și conștientizarea populației pentru o aplicare corectă a tehnicilor necesare prevenirii afecțiunilor orale.

Programul derulat a prezentat o primă componentă care s-a adresat mediului rural, privind înființarea unui Centru de asistență medico-socială, precum și prin inițierea unui proiect intitulat Med _DentAntreprenor care vizează înființarea de noi cabinete dentare pentru absolvenții din 2018 ai Facultății de Medicină Dentară Iași.  

Aceasta primă parte a acțiunii, care s-a derulat la hotelul Ramada, a avut ca invitați, principalii actori implicați în realizarea acestor proiecte: președintele Consiliului Județean Iași, inginer Maricel Popa, președintele Direcției de Sănătate Publică Iași, dr Liviu Stafie, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Iași reprezentată prin jurist Adnana Rață, directorul firmei de consultanță Truman în domeniul accesării fondurilor europene necesare înființării de cabinete dentare, reprezentanți ai băncilor Transilvania și Banca Română de Dezvoltare Iași, absolvenți ai promoției 2018 ai Facultății de Medicină Dentară care au depus jurământul ca membru în Colegiul Medicilor Dentiști, cadre didactice ale Facultății de Medicină Dentară, precum și membri ai Colegiului Medicilor Dentiști din Iași.

 

A doua secțiune a acțiunii, după conferința de presă care a avut loc în Sala mare a Primăriei, s-a adresat mediului urban, având un subiect susținut de către Primăria Iași, cu sprijinul Primarului Municipiului Iași, inginer Mihai Chirica, al Viceprimarului, inginer Radu Botez și al Direcției de Asistență Socială, reprezentată prin Directorul executiv, inginer Luminița Munteanu, și anume, aducerea  cabinetelor de Medicină Dentară școlare și cele studenţești la parametrii europeni, după 40 de ani de funcționare, continuarea dotărilor necesare și înființarea  unui Centru de asistență medico-socială în vederea reabilitării orale și generale.

 

 „Este evident faptul că eforturile specialiștilor în Medicină Dentară din Iași în organizarea continuă a acestui program de profilaxie, au avut efecte. Dacă îmi amintesc bine, primele discuții privind revigorarea medicinei școlare dentare, au avut loc în cadrul unei astfel de conferințe. Ulterior s-au transformat într-un proiect care a devenit realitate. În prezent, avem cabinete de Medicină Dentare reabilitate în mai multe școli din Iași, dar și în campusul studențesc. Vom susține în continuare dezvoltarea acestui program și felicit organizatorii Caravanei Profilaxiei pentru eforturile susținute necesare organizării fiecărei ediții”, a declarat primarul Mihai Chirica.

 

„Vom fi în continuare promotorii inițiativelor și proiectelor care vor conduce la dezvoltarea Medicinei Dentare ieșene. Avem specialiști și avem capacitatea de a gândi strategii de lucru astfel încât să ne aliniem direcțiilor internaționale privind profilaxia și terapia în domeniul sănătății orale”, a subliniat Prof. Univ. Dr. Norina Forna, principalul organizator al „Caravanei Profilaxiei”.

Și la ediția de anul acesta, „Caravana Profilaxiei” a avut puncte de lucru în oraș (Podu Roș,Tătărași, Parcul Teatrului Național) și în județ (comunele Bălțați, Popești, Scobinți). La acestea, persoanele interesate au putut beneficia de consultații gratuite ale stării de sănătate orală, informare, promovare și distribuire gratuită a produselor de profilaxie. În perioada celor 10 ani de derulare a acțiunii, au fost distribuite gratuit peste 200.000 de produse de profilaxie orală.

Un alt proiect generos a constat într-un număr  de peste 1500 implanturi aplicate gratis populației cu edentații și complicații ale acesteia.

Dezbaterile legate de screening-ul stării de sănătate orală și generală a însemnat o prezentare a dinamicii acestor afecțiuni.

În privința patologiei generale, în anul 2018 s-a constatat o scădere a acesteia, de la 50,2%, în anul 2017, la 47,4%, anul acesta.

Una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale populației adulte, cea cardiovasculară, a înregistrat o tendință de scădere, de la 31% în 2017, la 20,4% în 2018. Același trend se observă și pentru afecțiunile hepatice, unde a fost constatată scăderea prevalenței de la 10,7% în 2017, la 3,9% în 2018. În schimb, diabetul zaharat a înregistrat creșteri ale valorilor, de la 9,6% în 2017, la 12,5% în 2018.

Rezultatele screening-ul stării de sănătate orală se prezintă astfel:

-Leziunile odontale au înregistrat creșteri față de 2017, de la 78,2% la 80,9%;

-Leziunile parodontale au cunoscut o scădere, de la 45,4% în 2017, la 35,1% în 2018;

-O tendință de creștere a valorilor de la 25,8% la 33,6% a fost semnalată și pentru  resturile radiculare;

În ceea ce privește patologia locală protetică, se observă următoarele:

-Cazurile de edentație unidentară (pierderea unui singur dinte) sunt crescute față de anul 2017, de la 8,9% la 13,8%;

- Cazurile de edentație parțială redusă au scăzut față de anul precedent, de la 27,7% la 24,3%;

-Cazurile de edentație întinsă (pierderea mai multor dinți) se situează în 2018 la 14,5%, valoare mai scăzută decât în 2017, când s-a înregistrat 19,9%;

-Cazurile de edentație subtotală au scăzut de la 2,6% la 1,6% , iar cele de edentație totală, au înregistrat aceeași tendință de scădere, de la 3% la 2,6%.

În ceea ce privește tratamentul edentației, se constată că 51,4% dintre subiecții care au participat la screening consideră că acesta nu este necesar.

În privința utilizării produselor de igienă orală, pasta de dinți este produsul utilizat cel mai frecvent, de 99,3% dintre cei participanți din mediul urban, respectiv,  98,2% din mediul rural.

-Apa de gură este utilizată doar de 42,1%, procentul fiind mai mic decât cel constatat în 2017, de 53,5%; aceeași tendință de scădere se observă și pentru utilizarea firului interdentar, de la 23,2% la 15,8%.

-În anul 2018, majoritatea persoanelor, 52,7%,  realizează câte 2 igienizări pe zi, ceea ce reprezintă un fapt îmbucurător; procentul celor care realizează igiena orală o singură dată pe zi este de 16,1%, iar 5,3% este procentul celor care au declarat o igienizare doar ocazional.

-În ceea ce privește înlocuirea periuței dentare, aceasta se realizează cel mai frecvent de 2,3 sau 4 ori pe an. Un fapt pozitiv este reprezentat de faptul că procentajul de ieșeni care își înlocuiesc periuța doar o dată pe an este redus, de numai 3,2%.

În anul 2018, 29,3% dintre pacienți declară că se prezintă la medicul stomatolog doar în situații de urgență, iar ponderea celor care își fac controale periodice este de 32,4%.

Dezbaterile legate de necesitatea înființării de noi cabinete dentare atât în mediul rural, cât și în mediul urban, au avut ca punct de plecare următoarele date statistice: numărul persoanelor din județul Iași este de 919.049 și numărul de medici dentiști, 1272, ceea ce reprezintă un raport de 722 locuitori la un medic dentist. Dintre aceștia, doar 510 sunt medici specialiști de Chirurgie orală, Chirurgie Maxilo-facială, Protetică dentară, Parodontologie și Endodonție. Numărul cabinetelor dentare care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate este redus, 241 de cabinete dintr-un  total de 548.

În ceea ce privește Cabinetele de Medicină dentară școlară și studenţești,  situația este următoarea: din cele 23 cabinete existente în școli, doar 19 sunt funcționale, cu un număr de 26 medici angajați și 13 asistente medicale. În campusul universitar “Tudor Vladimirescu” funcționează trei cabinete dentare cu șase medici dentiști. Dotările existente în aceste cabinete erau depășite fizic și moral, datând din anul 1949.

Este meritul Colegiului Medicilor Dentiști Iași, prin Președintele, Prof. Univ. Dr. Norina Forna, să convingă Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Iași de necesitatea achiziționării a 19 unituri dentare noi și sterilizatoare, urmând ca într-o etapă ulterioară  să fie modernizate alte 4 cabinete. Totodată, la aceasta dezbatere  a fost discutată și necesitatea înființării a 7 cabinete dentare în școlile cu un număr de peste 1000 de copii, precum și înlocuirea instrumentarului existent care are un grad avansat de uzură.

În concluzie, considerăm că această Ediție Jubiliară, a X-a, a Caravanei Profilaxiei reprezintă un succes real al promovării și conștientizării asupra necesității îmbunătățirii stării de sănătate orală, în corelație și cu campania din 2018 a Organizației Mondiale a Sănătății intitulată “Think Mouth, Think Health”, totalizând un număr de peste 40.000 de persoane care au beneficiat de consultații privind sănătatea orală pe parcursul celor 10 ediții ale Caravanei Profilaxiei și a unui  număr de 200.000 de produse de igienă orală distribuite gratuit.

 

 sursa comunicat de presă organizator

 

 

 

Echipa de fotbal Astra Giurgiu a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, de Poli Iaşi, într-o partidă din etapa a 15-a din Liga 1. Moldovenii au revenit spectaculos, deşi au fost conduşi şi au jucat în 10 jucători din minutul 41.

Cazul a ajuns în vizoroul reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, care au deschis o investigaţie.

Un bărbat de 32 de ani din judeţul Iaşi a fost victima unei agresiuni violente după ce a fost înjunghiat de trei ori în zona abdominală şi toracică.

Emanuel N., poliţist local în cadrul Primăriei comunei Mogoşeşti, a fost transportat la spital în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă.

Bărbatul a fost implicat într-un incident violent pe un drum din satul Mogoşeşti, vineri, în jurul orei 22.00. Potrivit poliţiştilor, în timp ce se deplasa cu maşina pe un drum, poliţistul a oprit când a văzut un grup de bărbaţi care se afla în faţa porţii unei femei din localitate. Emanuel a opri pentru a vedea ce se întâmplă acolo şi, în urma unei discuţii în contradictoriu cu unul dintre bărbaţi, a fost înjunghiat de trei ori, două dintre lovituri fiind mai puternice.

Poliţistul local a fost operat la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din Iaşi, starea sa fiind stabilă în cursul dimineţii de sâmbătă, 10 noiembrie. „Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru lovire şi alte violenţe”, ne-au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Iaşi.

Aceştia au mai precizat că poliţistul local era în timpul liber în momentul în care a fost implicat în altercaţie.

(Sursa: Adevarul.ro)

Comisia pentru Guvernanța titlului de Capitala Tineretului din România, alături de Primăria Baia Mare și Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureș, au anunțat sâmbătă, 10 noiembrie 2018, în cadrul Galei Tineretului din România, orașul câștigător în competiția Capitala Tineretului din România 2019-2020. Evenimentul s-a desfășurat în Baia-Mare, actuala deținătoare a titlului.

La Iaşi, a fost inaugurată, ieri, filiala locală a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, situată în imediata vecinătate a Cercului Militar. La eveniment a fost prezent şeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă.

Societatea Naţională de Medicina Familiei a lansat sâmbătă, la Iaşi, proiectul ‘Creşterea competenţei medicilor de familie în activitatea de vaccinare’.

Un bărbat de 50 de ani a murit după ce maşina în care era, condusă de un tânăr care băuse, a intrat pe contrasens, în comuna Cuca din judeţul Galaţi, şi s-a izbit de o altă maşină. În urma impactului, şoferul care consumase alcool şi o femeie din maşina lovită au fost răniţi.

Preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Romulus Timar, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că în zona de Nord-Est există una dintre cele mai mari incidenţe ale diabetului la nivel naţional.

Consilierii Partidului Mişcarea Populară atrag atenţia asupra faptului că preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, este mai preocupat de imaginea politică decât de bunăstarea copiilor din judeţul Iaşi. După ce asupra sa a planat suspiciunea anulării artificiilor de la Sărbătorile Iaşului, acesta a pus în pericol şi programul Cornul şi laptele. Concret, din cauza unei vendete fără nicio miză reală, înafară de orgoliile politice, Maricel Popa a lăsat copiii din judeţul Iaşi fără cornul şi laptele pe care-l primesc de ani de zile în timpul zilelor de şcoală.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului interimar al Educaţiei Naţionale clarificări privind informațiile lansate public în legătură cu modificarea formelor de examinare din vara anului 2019.

Care este diferența dintre o spălătorie chimică și una ecologică? Răspunsul il aflam direct de la spalatoria H2O Clean.

 

În perioada 29 octombrie - 13 noiembrie se desfășoară, în București și în alte 5 orașe din țară, proiectul „Mă vezi? 1918 într-o altă lumină”, în cadrul căruia vor fi iluminate arhitectural 10 clădiri a căror istorie este strâns legată de momentul Marii Uniri și de ultimii o sută de ani. Proiectul, cofinanțat de Ministerul Culturii și Integrării, se derulează în Capitală și în Iași, Constanța, Sighet, Arad și Alba Iulia.

 

Ateneul Român, Grădina Capitol, Academia Română, Palatul Regal, Palatul Cantacuzino, Cazinoul din Constanța, Muzeul Unirii din Iași, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetu Marmației, Catedrala Încoronării din Alba Iulia și Casa lui Ștefan Cicio Pop din Arad sunt clădirile a căror fațadă va fi iluminată în timpul unui spectacolului vizual și auditiv de 15 minute.

 

Pe lângă punerea în valoare a celor 10 clădiri reprezentative, inițiatorii acestui eveniment, membrii Asociației Culturale pentru Educație prin Artă,susținuți de light-designerii de la Apart Production și Five’s International, își doresc să le ofere locuitorilor din cele 6 orașe informații, unele dintre acestea necunoscute, cu privire la monumentele selectate și rolul pe care l-au avut în dezvoltarea societății românești de la începutul secolului XX.

 

„Prin spectacolul de lumini special conceput pentru fiecare monument și cu ajutorul vocii actorului Șerban Pavlu, respunem povești pierdute, iar prin această îmbinare de elemente de arhitectură, iluminat, tehnologie și act artistic încercăm să generăm un moment în care edificiul se adresează privitorilor prin sintagma <<Mă vezi? 1918 într-o altă lumină>>. Ideea proiectului îi aparține light designer-ului Alin Popa, cel care a și conceput acest spectacol și care a realizat că orice spațiu ajunge să intre în cotidian, obișnuință și uitare. Scopul acestei manifestări culturale este să repoziționeze toate aceste edificii, unele aflate în stare de degradare, în mentalul colectiv și să tragă un semnal de alarmă asupra stării în care acestea se află”, a declarat Eugen Lumezianu, președintele Asociației pentru Educația prin Artă.

 

În toate cele 6 orașe, spectacolul de lumini va demara la ora 19:30 și va cuprinde câte 5 sesiuni a câte 15 minute. „Mă vezi? 1918 într-o altă lumină” se desfășoară în București, Constanța, Iași, Sighet, Arad și Alba Iulia după cum urmează:

29 octombrie - Ateneul Român, București

30 octombrie- Grădina Capitol, București 

31 octombrie - Academia Română, București

1 noiembrie - Palatul Regal, București

2 noiembrie - Palatul Cantacuzino - Muzeul George Enescu, București

6 noiembrie - Cazinoul din Constanța

8 noiembrie - Muzeul Unirii, Iași

10 noiembrie - Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Sighet

12 noiembrie - Casa lui Ștefan Cicio Pop, Arad

13 noiembrie - Catedrala Încoronării, Alba Iulia.

 

Accesul publicului este gratuit, iar cei care nu vor putea asista la aceste evenimente le vor putea vizualiza live pe pagina de Facebook a Asociației Culturale pentru Educația prin Artă și cea a proiectului - Mă vezi? 1918 într-o altă lumină.

 

sursa comunicat organizatori

14 noiembrie marchează Ziua Mondială a Diabetului și la Iași prin conferința „Cum îți protejezi familia de diabet?”, invitată fiind Delia Reurean-Pintilei, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași celebrează „Zilele TUIASI”. Timp de două săptămâni se marchează în continuare, după festivitatea din 1 octombrie la care a participat și președintele României, Klaus Iohannis, împlinirea a 205 ani de când Gheorghe Asachi a ținut la Iași primele cursuri de inginerie în limba română.

Ambasadorul Portugaliei în România, E. S. dr. Fernando Teles Fazendeiro, a efectuat ieri o vizită oficială la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Ambasadorul a fost întâmpinat de prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, prorector și ordonator de credite al UAIC.

Senatul a adoptat, în unanimitate (79 de voturi pentru), în şedinţa plenului de ieri, o propunere legislativă prin care un medic de familie poate fi titularul unui cabinet, cum era prevăzut în legislaţia în vigoare, dar şi al unui punct secundar de lucru.

Agenţii economici aveau disponibile miercuri 34.309 locuri de muncă, la nivel naţional, cele mai multe fiind înregistrate în municipiul Bucureşti – 7.240, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni poate fi eligibilă pentru cofinanţare din Fondurile europene structurale şi de investiţii şi este responsabilitatea autorităţilor române să pregătească un proiect în acest sens, a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.

Deputatul P.S.D. Iaşi, Cîtea Vasile, vicepreşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, a prezentat în declaraţia politică susţinută astăzi, 7 noiembrie a.c. măsurile sociale promovate de Guvernul Dăncilă:

În materia salarizării, au fost preluate şi puse în plată, anticipat, grilele reglementate pentru anul 2022.Tot de la 1 ianuarie 2019 se va mări salariul minim brut pe economie la 2080 lei, iar prin modificarea Codului Muncii, anunţată de ministrul Lia Olguţa Vasilescu, se va introduce în legislaţia specifică instituţia salariului minim brut diferenţiat, în funcţie de studii şi de vechime.Astfel, pentru angajaţii cu 15 ani vechime, salariul minim brut va avea valoarea de 2350 de lei ceea ce înseamnă un plus la net de aproape 200 de ron, mărire aplicabilă atâta sectorului de stat cât şi sectorului privat.De acelaşi tratament juridic se vor bucura şi angajaţii care, deşi nu vor avea 15 ani vechime, au studii superioare finalizate şi în cazul acestora salariul minim brut ridicându-se la valoarea de 2350 lei.La capitolul pensii menţionăm creşterea pensiei minime obligatorii la 640 de lei urmând ca în fiecare an această valoare să fie indexată cu minim 10%.De o creştere mai spectaculoasă se bucură punctul de pensie care se va majora în anul 2019 la 1265 de lei şi apoi în anul 2020, iîn două marje, de la 1 aprilie la 1400 de lei şi de la 1 octombrie la 1775 de lei, după ce, din decembrie 2016 până la zi punctul de pensie a avut déjà o creştere de 14,7%, alăturat de celelalte măsuri sociale anume, scutirea totală de impozit la pensile de sub 2000 de lei de la cota iniţială de 16% (măsura de care au beneficiat 1.227.018 cetăţeni) dar şi eliminarea plăţii CASS pentru pensionari de la cota iniţială de 5,5% (măsură de care au beneficiat 2.252.562 pensionari).Aceste cifre confirmă faptul că Guvernarea PSD-ALDE este o guvernare serioasă care îşi duce la îndeplinire, fără excepţii, programul de guvernare cu care a caştigat încrederea cetăţenilor români.
 
sursa comunicat Birou Parlamentar Vasile Cîtea, deputat PSD
 

Arhiva Iasi TV Life

« November 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30