ŞTIRI - Results from #23

Arheologii egipteni au descoperit lângă Assuan, în sudul Egiptului, un atelier de ceramică datând din perioada Imperiului Vechi - cu o vechime de peste 4.500 de ani, a informat joi Ministerul pentru Antichităţi, citat de AFP.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, joi, Curţii Constituţionale a României (CCR) sesizarea cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Preşedintele Uniunii Salvaţi România (USR), Dan Barna, a declarat, joi, că partidul pe care îl conduce susţine mitingul românilor din diaspora pe care Federaţia Românilor de Pretutindeni intenţionează să îl organizeze în Piaţa Victoriei în data de 10 august.

Mai multe manifestări vor avea loc, vineri, cu ocazia sărbătoririi Zilei Aviaţiei Române, Zilei Forţelor Aeriene şi praznicului Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului.

Reprezentanţii Serviciului de Probaţiune Iaşi au anunţat că, astăzi, 20 iulie, vor intra în grevă generală. Consilierii sunt nemulţumiţi că reprezentanţii Ministerului Justiţiei (MJ) nu au rezolvat problemele semnalate în ultimii ani, una dintre principalele supărări fiind cea legată de ceea ce ei numesc „calculul incorect al salariilor“, începând cu ianaurie 2018.

Universităţile din Iaşi, împreună cu specialiştii din domeniul Protecţiei Datelor au încercat să caute soluţii la problemele cu care se confruntă, odată cu implementarea noului regulament UE. Astfel, La Camera de Comerţ a avut loc săptămâna aceasta conferinţa  „ GDPR: preocupări, probleme, soluţii”, organizată de firma Stabris în parteneriat cu Universitatea „Al. I. Cuza” şi Universitatea Tehnică „Gh Asachi” din Iaşi. 

Absolvenţii de clasa a VIII-a care nu s-au înscris la un liceu în prima etapă de admitere mai au la dispoziţie peste 500 de locuri la liceele din judeţ, la filiera teoretică, cea tehnologică sau la cea vocaţională. Pentru filiera teoretică  sunt disponibile 39 de locuri la şcolile din judeţ, iar pentru cea vocaţională 65, cele mai multe locuri, 412, fiind la filiera tehnologică.

Un bărbat din mediul rural trebuie să plătească 5.000 de euro după ce şi-a lăsat calul nesupravegheat, iar animalul a avariat o autoutilitară.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T, Popa“ din Iaşi va depune un proiect pentru finanţare europeană intitulat „Platformă multidisciplinară de cercetare - dezvoltare medicală în regiunea N-E“, prin care doreşte să achiziţioneze primul robot din regiunea de N-E a ţării cu care se pot realiza intervenţii chirurgicale minim-invazive, în spaţii mici, unde este nevoie de foarte mare precizie.

Bataie intre veri

Jul 19, 2018
353

Doi verişori din localitatea Sineşti s-au certat zilele trecute şi s-au bătut, unul dintre bărbaţi aruncându-şi vărul într-un şanţ. Amândoi au ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sf. Spiridon“. 

Festivalul Moldo Crescendo va aduce sâmbăta aceasta muzicieni români de pe cele două maluri ale Prutului care cântă în orchestre din întreaga lume. Festivalul se află la cea de-a IV-a ediţie, fiind programate concerte în 10 oraşe din România şi Republica Moldova. 

O tânără în vârstă de 19 ani a vrut să îşi ia zilele după ce s-a certat cu prietenul ei. 

Fenomene avertizate: intensificări de scurta durată ale vântului,frecvente descărcări electrice, local averse torențiale ce vor cumula 20..25 l/mp

​În urma competiției pentru domeniul Învățământului Profesional și Tehnic (VET), proiectul depus de Colegiul Tehnic ”Mihail Sturdza” din Iași, având ca titlu ”Îmbunătățirea stagiilor de practică în domeniul Mecanic”, a fost aprobat, primind o finanțare de 29.100 euro.

Poliţiştii Serviciuluide Ordine Publică împreună cu cei ai Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Iaşi au lansat astăzi, 19 iulie a.c. campania preventivă „Siguranţa animalelor”, care se va derula, în mediu rural, până la finalul lunii noiembrie a.c.

Proiectul are un grupțintă de 42 de elevi de clasa a X-a, de la calificările tehnician electrician electronist auto - liceu și mecanic auto – învățământ profesional și urmărește atât dobândirea unor competențe tehnice de bază în domeniile mecanic/electric în exploatarea si întreținerea autovehiculelor, cât și formarea unor comportamente specifice democrației și îmbunătățirea abilităților de comunicare în limba engleză, toate acestea vizând alegerea realistă a carierei și creșterea inserției profesionale. Participanții la mobilitate au desfășurat stagiile de practică în service-urile auto din Cipru. În cadrul programului de formare, elevii au venit în contact cu profesioniști care aplică principii de lucru moderne, respectând normele de mediu. Stagiul de pregătire a fost completat și cu activități culturale în Paphosși insula Cipru, cu scopul de a cunoaștere a istoriei și civilizației cipriote: vizite la Morminteleregilor, Mănăstirea Sf. Neophitus, Muzeuletnografic din Steni, Stâncile Afroditei, Situl arheologic Kourion, Portul Limassol, o seară de dans cipriotă cu muzică și dansuri tradiționale.

 

 

Este fără precedent în istoria democrației românești ca întreaga opoziție, mass media și societatea civilă să fie într-o continuă stare de alertă privind acțiunile guvernului, pentru că acesta poate oricând să legalizeze hoția, prin Ordonanță de Urgență.
 
Uluitoare este și declarația făcută de un oficial guvernamental, condamnat în primă instanță. Acesta, nici mai mult, nici mai puțin, sugerează că Anul Centenar trebuie sărbătorit prin amnistia și grațierea infractorilor, dar mai ales a șefului lui de partid, condamnat și el definitiv la un an de închisoare cu suspendare.

În ultimul an și jumătate, am văzut cum legile justiției, la fel ca multe alte legi ale „restaurației până la capăt", au fost trecute de coaliția PSD-ALDE prin Parlament uzând de toate procedurile de urgență, uneori călcându-le în picioare. 

O asemenea stare de tensiune, între o putere abuzivă și o societate divizată de dezbateri nesfârșite despre justețea legilor justiției, a devenit insuportabilă. Pas cu pas, PSD-ALDE joacă dur un război în care principalele arme sunt manipularea și legiferarea abuzivă, astfel încât populația interesată de actul guvernării și democrația țării să renunțe la luptă.

Actuala majoritate parlamentară riscă să ne scoată în afara lumii civilizate până în 2020. De aceea, acum, cea mai păguboasă atitudine ar fi să asistăm pasivi, așteptând viitorul decont electoral. Când toate principiile de bun simț și ale legalității au fost încălcate de coaliția PSD-ALDE, obligația noastră morală este să găsim orice modalitate legală și constituțională de a apăra democrația și statul de drept în România. Iată de ce, din această perspectivă, toamna se anunță una foarte fierbinte din punct de vedere politic.

 
 
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA
Deputat PNL de Iași

La data de 17 iulie a.c., poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Iaşi au acţionat pe raza jud. Iaşi, pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor şi muniţiilor şi pentru depistarea persoanelor care deţin arme şi muniţii fără drept.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în trafic un cetăţean din judeţul Iaşi care conducea un autoturism radiat din circulaţie de autorităţile din Germania şi pe care erau aplicate plăcuţe de înmatriculare false.

Primăria va întocmi un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru o parte dintre terenurile pe care le deţine pe platoul Moara de Vânt. În acest sens, municipalitatea a lansat o licitaţie prin care va contracta o firmă ce va realiza documentaţia tehnică, suprafaţa supusă studiului fiind de peste 86 de hectare. 

Numărul total de locuri de muncă libere din judeţ înregistrate la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Iaşi (AJOFM) a rămas constant faţă de săptămâna trecută, astăzi înregistrându-se 1.121 de locuri vacante. 

Municipiile Iaşi, Roman, Bistriţa şi Braşov sunt cele patru oraşe care vor concura pentru titlul de ‘Capitală a Tineretului din România’, ediţia 2019-2020, potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul programului, www.capitalatineretului.ro.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) au cerut instanţei revocarea unui mandat de arestare emis pe numele unui bărbat acuzat de trafic de droguri. 

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« July 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31