Facultatile tehnice sunt la cautare. In Romania este nevoie de 150.000 de ingineri. Featured

Oct 04, 2017

Facultatile tehnice sunt din ce in ce mai cautate. Dovada sta numarul crescut de tineri care s-au inscris in acest an la facultatile din cadrul Universitatii Tehnice "Gheorghe Asachi". Este si motivul pentru care cei din conducerea institutiei de invatamant au cerut la Ministerul Educatiei suplimentarea numarului de locuri pentru licenta.

In urma cu doar zece ani facultatile tehnice erau aproape pustii. Admiterea se facea simplu: depuneai dosar de inscriere si deveneai student. In ultimii ani insa facultati precum: Mecanica, Constructii, Textile sau Chimie Industriala sunt la mare cautare. Asa s-a ajuns ca anul 2017 sa fie anul cu cei mai multi "boboci" din 2010 si pana in prezent.

Prof. univ. dr. Dan Cascaval, rector Univ. Tehnica "Gh. Asachi" Iasi: "A fost primul an in ultimii sase ani in care am solicitat o crestere a numarului de locuri alocate de catre Minister pentru studiile universitare de licenta. Acest lucru s-a datorat faptului ca am avut un numar cu aproximativ 18 la suta mai mare de dosare cu acte in original de candidati care doresc sa urmeze cursurile la universitatea noastra."

Profesorul Dan Cascaval are si o prima explicatie pentru motivele pentru care facultatile tehnice sunt, din nou, la cautare.

Prof. univ. dr. Dan Cascaval, rector Univ. Tehnica "Gh. Asachi" Iasi: "Se discuta in toate mediile despre rolul pe care trebuie sa-l aiba stiintele ingineresti in dezvoltarea Romaniei si de faptul ca in momentul de fata in Romania exista un necesar de aproximativ 150.000 de ingineri."

Mai sunt si alte motive pentru care tot mai multi absolventi de liceu vin catre universitatea tehnica. Interesant este ca si cei din Republica Moldova incep sa prefere profilul tehnic in defavoarea celui umanist.

Prof. univ. dr. Dan Cascaval, rector Univ. Tehnica "Gh. Asachi" Iasi: "Meseria de inginer incepe sa devina o meserie atractiva nu doar din punct de vedere material dar o meserie care incepe sa redevina respectata. In plus, universitatea noastra a crescut foarte mult in vizibilitate in ultimul an. Atat vizibilitate nationala cat si internationala ceea ce a atras foarte multi studenti. Numai din Republica Moldova, comparativ cu anul trecut in care am avut 7 candidati la studiile de licenta anul acesta am avut 500 de candidati, 300 fiind admisi."

In aceasta luna Universitatea Tehnica va gazdui reuniunea tuturor rectorilor de universitati din tara. Va fi momentul in care se va cere la Ministerul Educatiei o majorare a finantarii pentru facultatile de profil tehnic.

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31