Peste 2.000 de chirurgi au venit la Conferinta Nationala de Chirurgie organizata in perioada 4-7 octombrie

Oct 04, 2017

Manifestare prestigioasa la Iasi. Chirurgi din 25 de tari au venit la Iasi pentru a participa la Conferinta Nationala de Chirurgie. Cei mai cunoscuti specialisti din domeniul chirurgiei, recunoscuti la nivel mondial, vor tine zeci de ore de prelegeri si cursuri studentilor si rezidentilor. Principalul rol al conferintei este cel de a forma specialisti in acest domeniu.

Scoala de chirurgie ieseana este recunoscuta la nivel mondial si asta o spun toti cei care vin din intreaga lume la conferintele organizate aici. Cea mai recenta manifestare stiintifica are loc in perioada 4-7 octombrie, la Iasi.

Prof.univ.dr. Silviu Constantinoiu, presedintele CNC 2017: "Participarea este peste asteptari, avem un numar de aproape 1.200 de inscrisi printre care si multi studenti si rezidenti tineri care au ce sa invete . deja au debutat cursurile de congres care se tin astazi. 4 dimineata si patru dupa amiaza cu o prezenta foarte spectaculoasa cu specialisti de notorietate care si-au prezentat si care isi vor prezenta problemele pe care le au de lamurit."

Nevoia de specialisti in domeniul chirurgiei este foarte mare pentru ca viitorul Spital Regional de Urgente va avea nu mai putin de 30 de sali de operatie.

Prof.univ.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iasi: "De exemplu, o sectie care sa aiba paturi de obstetrica corelate cu paturi de neonatologie cu chirurgie pediatrica deci pornim pe segmente. pe neurochirurgie sau stiu eu. pe regiuni anatomice sau alte situatii. insa ce va pot spune ca se prefigureaza ca va fi un spital care va avea peste 30 de sali de operatie. as aincat in aceste sali de operatie vor lucra multi chirurgi."

In cadrul Conferintei vor fi prezentate si cele mai performante si de ultima ora echipamente medicale si produse farmaceutice.

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« November 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30