Displaying items by tag: omorat

Un celebru hocheist a fost asasinat chiar de către fiica sa.

O crimă odioasă petrecută în Germania a  reușit să șocheze atât prin cruzimea ei cât și prin personajele implicate. Pentru că cel mai trist este atunci când românii plecați la muncă peste hotare nu numai că nu se înțeleg și se ajută dar ajung să se omoare între ei.

Doi tineri din Vâlcea, de 19 și 27 de ani, sunt cercetați de polițiștii germani pentru crimă, după ce un tânăr de 29 de ani, originar din localitatea Popești, județul Argeș, a murit după ce a fost înjunghiat în timpul unui scandal petrecut într-un orășel de lângă Köln, a relatat ieri  voceavalcii.ro. Tânărul muncea împreună cu fratele său, în vârstă de 25 de ani, la o măcelărie din zonă.

Aburii alcoolului le-au luat mințile criminalilor 

Scandalul a avut loc la un restaurant din zona respectivă, unde nouă români  care erau sub influența băuturilor alcoolice s-au luat la ceartă și apoi la bătaie.Unul dintre cei doi frați a fost lovit în cap cu pumnul si apoi un cuţit de macelarie şi a căzut într-o baltă de sânge, iar fratele lui a fost lovit în zona capului .

Ambii frați au ajuns la spital, unul dintre ei decedând în ciuda încercărilor medicilor de a îl salva. Fraţii din Arges erau de peste un an la muncă în Germania şi lucrau la o fabrica de produse din carne.

După atac, agresorii au fugit, însă poliţiştii germani au reuşit să-i identifice, să-i reţină şi să-i ducă la audieri pe doi dintre ei.  Cei doi tineri vâlceni, de 19 și 27 de ani, au fost audiați de polițiștii germani și puși sub acuzare de procurorii din Koln urmând să fie  anchetaţi pentru crimă.

Poliţiştii presupun că autorii faptei ar fi folosit chiar unul dintre cuţitele speciale cu care tranşau carcasele de animale

 

(Sursa: radioresita.ro)

Un bărbat de 33 de ani, din Suceava, tată a unui copilaș de un an, a fost ucis după o petrecere cu 28 de muncitori care a avut loc la o pensiune din comuna Chiuza din Bistrița.

UPDATE: Instanța a decis prelungirea arestului preventiv cu 30 de zile, conformtermene.ro.

Judecătoria Bacău judecă azi propunerea de prelungire a arestului preventiv pentru Valerică Ștefan Kislapoşi, șoferul care s-a urcat băut la volan și a curmat viața unei tinere mame, după ce a izbit un stâlp de pe trotuar, în dreptul Spitalului Județean Bacău.

Valerică Ștefan Kislapoşi a fost arestat după ce, pe 1 septembrie 2016, s-a urcat băut la volan, cu o alcoolemie de 1,70 grame la mie. Șoferul are 59 de ani.

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Kislapoşi, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, având o alcoolemie de 1,70g/mie.

„In fapt, potrivit probatoriului administrat, a rezultat că la data de 01.09.2016, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, inculpatul Kislapoşi Valerică Ştefan a condus autoturismul marca Mercedes pe strada Calea Mărăşeşti din municipiul Bacău şi pierzând controlul autovehiculului, a pătruns pe trotuarul din dreapta în direcţia de deplasare dinspre Centru spre Metro, unde a surprins şi accidentat mortal o persoană şi a cauzat vătămări corporale altor două persoane, dintre care una minoră, de asemenea distrugând un stâlp de iluminat public”, au arătat procurorii.
accident
Vom reveni cu detalii.

Sursa: monitorulsv.ro

Un individ în vârstă de 22 de ani este principalul suspect al unei crime înfiorătoare. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile de către magistraţii de la Tribunalul Suceava după ce anchetatorii au adunat probe împotriva sa pentru a documenta moartea unui bebeluş în vârstă de 11 luni.

Din primele date ale anchetei, fapta s-a petrecut în perioada 18-21 aprilie, în incinta unui fost grajd din satul Sf. Ilie, comuna Şcheia, acolo unde Claudiu Ilie Rădi, de 22 de ani, locuia împreună cu concubina sa, Lucia Gabriela Lelcu, şi cu fiul de 11 luni al femeii.

Într-una din zilele amintite, deranjat că micuţul plângea, Rădi l-a luat şi l-a trântit de un perete, iar mai apoi şi-a continuat treburile ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Bebeluşul a fost dus la spital, dar după câte se pare nu a stat internat prea mult. Pentru că nu a beneficiat de tratament de specialitate, starea micuţului s-a agravat treptat, iar pe 4 mai a murit într-o locuinţă din satul Slobozia, comuna Fântânele, acolo unde îşi are domiciliul cel care l-a agresat.

„Autopsia cadavrului a stabilit că moartea a fost violentă, datorându-se insuficienţei cardio-respiratorii acute, posibilă consecinţă a leziunilor meningo-cerebrale secundare unui TCC cu fractură craniană, ce s-a putut produce prin lovire cu sau de corp dur şi impact cranian occipital drept, cel mai probabil prin cădere pe un plan dur, fără a se exclude şi o lovire de planuri dure – cel mai probabil leziunile s-au putut produce în intervalul 18–21.04.2016”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava.

Ancheta a fost coordonată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care a şi propus arestarea lui Claudiu Ilie Rădi, propunere însuşită de judecători.

Sursa: monitorulsv.ro

Povestea de dragoste a doi tineri din judetul Bacau a dus la o tragedie. Tatal baiatului a sfarsit omorat in bataie de fratele fetei.

În 1974, la Iaşi, un şofer de camion era pe punctul de a porni un război interetnic după ce, din răzbunare, a călcat cu o maşina grea o şatră de ţigani, curmând 24 de vieţi. Cazul lui Eugen Grigore a fost bine ascuns de Securitatea vremii, spun specialiştii consultaţi de “Adevărul”, pentru a nu se naşte un conflict între români şi ţigani.

Stat Islamic (SI) a anunţat că l-a decapitat pe ostaticul nipon Kenji Goto, potrivit unei înregistrări video postate sâmbătă pe Twitter de Al-Furqan, organul mediatic al acestei organizaţii jihadiste.

Page 1 of 2

Arhiva Iasi TV Life

« December 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

 

Statistici IASI TV LIFE