Partidul Naţional Liberal îi solicită primarului Mihai Chirica să rezilieze contractul dintre Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi S.C. Delta Press Investment S.R.L. încheiat în  data de 01.07.2005,  ce are ca obiect construirea unui sediu de firmă şi spaţii de cazare tip pensiune pe terenul în suprafaţă de 1.351 mp situat în Iaşi, strada Sărăriei, nr. 202, proprietatea Municipiului Iaşi. Considerăm că acest lucru este o obligaţie legală şi morală. Acest contract este păgubos pentru oraş. Practic, pe baza acestui contract, Primăria aduce aport într-o asociere  un teren care valorează aprox. 1 mil. euro, iar cei care l-au primit ar trebui să facă o investiţie de 900.000 euro constând în construirea unei pensiuni şi a unui centru de afaceri, plătind Primăriei insa doar  4000 euro pe an sau 10% din profit.

Acest lucru înseamnă că Primăria şi-ar amortiza valoarea terenului în 250 ani.

“Este foarte important de precizat că primarul Chirica are toate argumentele juridice să solicite rezilierea contractului pentru că, după momentul când Primăria a eliberat cartea funciară, adică în 20.09.2009, S.C. Delta Press Investement S.R.L. trebuia să înceapă realizarea obiectivului de investiţii. Acest lucru nu s-a întâmplat timp de 8 ani. Dacă acest contract nu va fi reziliat, se va produce un prejudiciu imens la bugetul Iaşului. În contractul iniţial, terenul fusese evaluat la 75 de euro/mp, ori acum acesta valorează peste 700 de euro/mp. Mai mult, vedem că firma care a preluat concesiunea terenului nu respectă obiectivele declarate în contractul din 2005. În contract scrie că se vor face spaţii de cazare (pensiune) si sediu firmă. În acest moment, firma care a preluat concesiunea anunţă că face blocuri. Aşadar, avem toate elementele unei fraude masive, pe spinarea ieşenilor: un bun al oraşului înstrăinat pe nimic, un contract extrem de dezavantajos pentru Primărie şi, colac peste pupăză, nici măcar prevederile iniţiale ale contractului nu se respectă”, a spus Marius Bodea, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Iaşi.

 

Totodată, Partidul Naţional Liberal dezavuează faptul că Primăria Municipiului Iaşi s-a asociat cu o firmă nesolvabilă, ce avea o cifră de afaceri mai mică decât datoriile, a cărui obiect de activitate nu este specific activităţilor HORECA, adică activităţile care fac obiectul contractului de asociere în participaţiune cu Primăria Municipiului Iaşi.

“Cate dintre firmele din Iaşi cu o cifră de afaceri de 1.2 mil. lei şi cu datorii de 2.1 mil. lei pot lua un teren al municipalităţii, în cea mai bună zonă a Iaşului, estimat la 1 mil. euro? Practic, prin acest contract, Primăria Iaşi nu a urmărit atragerea unei  persoane juridice private în scopul realizării unor obiective de interes public, ci doar a răspuns  nevoilor unui agent economic privat. Este un contract cu dedicaţie, prin care primarul Chirica înceacă să îşi cumpere un ciomag de presă pentru a-şi ponegri adversarii politici”, a spus Marius Bodea, preşedintele PNL Municipiul Iaşi.

S.C. Delta Press S.R.L. avea datorii in:

2008 - 3 326 461 lei

2007 - 3 160 982 lei

2006 - 2 531 450 lei

2005 - 2 107 239 lei

Partidul Naţional Liberal îi solicită primarului Chirica să rezilieze acest contract pentru că, altfel, încurajează o formă făţişă de evaziune, în condiţiile în care acţionarii S.C. Delta Press Investment S.R.L. au băgat aceasta firma în insolvenţă, cu datorii de aprox. 3 mil. lei, după ce, în prealabil, au transferat cesiunea terenului aflat în proprietatea Primăriei Municipiului Iaşi către altă firmă controlată tot de aceeaşi acţionari, S.C. Global Impex Distribution S.R.L. Acest lucru s-a petrecut fără avizul celeilalte părţi, Consiliul Local, așa cum este firesc.

„Faptul că Primăria face contracte oneroase cu firme care sunt băgate în insolvenţă ce prejudiciază statul, ar trebui să dea de gândit oricăuim om de bună-credinţă. În această speţă, avem malversaţiuni clare ca lumina zilei. Firma care ia aproape pe nimic un teren de la Primărie, în valoare de 1 mil. Euro, este băgată în insolvenţă, cu datorii către stat şi alţi furnizori în valoare de 3 mil. lei, iar cesiunea terenului este transferată către altă firmă, care are fix aceiaşi administratori şi acţionari. Este un comportament mafiot şi e trist că este validat de Primăria Iaşi”, a mai spus Marius Bodea.

Conform datelor de la Oficiul Național pentru Registrul Comerțului, acționarii S.C. GLOBAL IMPEX S.R.L. sunt aceeași membri ai familiei Asimionesei care au băgat în insolvență S.C. Delta Press S.R.L.

Partidul Naţional Liberal respinge minciuna primarului Chirica şi a celor care au primit, pe nimic, terenul municipalităţii de pe Sărărie 202, cum că există o hotărâre judecătoarească definitivă şi irevocabilă prin care acest contract trebuie dus la bun-sfârşit.

Aşa cum reiese din hotărârea definitivă şi irevocabilă, procesul intentat de către Primărie a fost unul de faţadă. Apărătorul Primăriei a lipsit de la proces iar astfel nu au fost aduse argumente noi, ori sa fie sustinute cele existente, pentru rezilierea contractului. Totodată, din cuprinsul hotărârii reiese fără echivoc că acţiunea a fost introdusă prematur. A fost o acţiune superficială pentru că Primăria, la acea dată, nu îndeplinise o obligaţie din contract, şi anume introducerea în cartea funciară a terenului respectiv.

„Imediat după emiterea cărţii funciare de către Primăria Municipiului Iaşi, lucru care s-a intamplat in data de 20.01.2009, SC Delta Press Investment SRL era obligată să înceapă construcţia. De la acel moment (cand a fost introdus terenul în cartea funciară), adica de la data emiterii actului, SC Delta Press Investement SRL era oligată să execute contractul. Au trecut 8 ani de zile în care firma nu şi-a indeplinit datoria, terenul statului rămând captiv unei înţelegeri păguboase. Primăria avea obligatia in fiecare dintre acesti 8 ani  să introducă din nou actiune in instanta pentru rezilierea contractului. Contractul respectiv putea fi reziliat  unilateral de catre cei de la Primarie in conditiile in care una dintre parti nu-si achita obligatiile  contractuale.

Asadar,  Mihai Chirica trebuia să introducă o acțiune de anulare a contractului de asociere in participațiune, nu să continue seria de ilegalități, prin aprobarea PUZ-ului în Consiliul Local şi semnarea autorizaţiei de construire. Terenul nu este al domnului Chirica, ci al tuturor ieșenilor. Responsabilitatea liderilor este de a servi interesul ieșenilor și nu de a salva financiar un patron de presă controversat”, a declarat Marius Bodea.

Considerăm că alegerea primarului Chirica, prin finalizarea acestui contract, arată că este continuatorul efectiv al lui Gheorghe Nichita, în condiţiile în care contractele au rămas aceleasi, partenerii de afaceri au ramas aceiaşi, operele incepute sunt duse pana la sfarsit.

Oricât s-ar ascunde, primarul Chirica comite cu mâna lui un prejudiciu Iaşului dacă nu va rezilia acest contract si va trebui să răspundă pentru acest lucru. Este clar ca lumina zilei: nu poţi să îi dai unei firme un teren de 1 milion de euro si sa te alegi cu 4.000 de euro pe an, asa cum este acum contractul. Este revoltător ca cei 300.000 de ieseni să primească 4.000 de euro din această asa-zisă afacere, iar singurul patron de presă condamnat pentru şantaj, Ghiocel Asimionesei, sa primeasca un bun evaluat la 1 milion de euro. Pentru asa decizie exista un brat al legii”, a mai spus Marius Bodea.

Partidul Național Liberal îi solicită primarului Chirica să inițieze o hotărâre de Consiliu Local prin care si deliberativul ieșean să se constituie  parte civilă în procesul pe care Primăria trebuie să îl intenteze S.C. Delta Press S.R.L. Totodată, îi solicităm primarului Chirica să incerce sa utilizeze si calea extraordinară de atac impotriva sentintei   instanței din 2012 cu privire la acest contract de concesiune.

”Pentru participanţii principali sau subiecţii procesului există posibilitatea căilor de atac extraordinare pentru a se înlătura greşelile cuprinse într-o hotărâre, greşeli care pot fi din cauza părţilor care nu au informat corect pe judecători ori nu s-au apărat în bune condiţii. Primarul Chirica, dacă servește intereselor ieșenilor, poate folosi această cale de atac pentru că firma care a primit terenul l-a cedat către altă firmă fără să notifice Primăria și fără să înregistreze transferul în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare. Totodată, potrivit legii insolvenței 85/2006, la data la  care se declară procedura de insolvență de către judecătorul sindic, responsabilitarea firmei o preia administratorul judiciar. Ori în procesul Primariei Iasi cu  SC Delta Press Investment SRL care era în procedură de insolvență,  nu apare administratorul judiciar, ceea ce arată că judecătorul care a analizat speța nu a fost informat asupra situației firmei. Dacă domnul primar Chirica nu va folosi calea de atac extraordinară, vom întreprinde noi toate demersurile pentru ca ieșenii să nu fie fraieriți”, a mai spus Marius Bodea, Preșdintele Biroului Politic Local al PNL Iași.

Contract asociere

 

 

Date introducere carte funciara

 

Situatie economica Delta Press

 

Atac concertat la adresa ordonantei de urgenta a Guvernului care saraceste bugetele locale.Iasul a dat startul prin depunerea unei documentatii la Avocatul Poporului, insa si alte autoritati locale i se vor alatura in acest demers.Edilii ieseni spun ca spera sa blocheze ordonanta nu in totalitate, ci doar in privinta reducerii impozitului pe venit de la 16% la 10%.

Primarul Iaşului Mihai Chirica a declarat că municipalitatea ar putea renunţa anul acesta la acordarea unor ajutoare sociale pentru familiilor defavorizate deoarece bugetul va fi afectat de aplicarea modficărilor aduse Codului Fiscal prin Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern săptămana trecută.

Primarul Mihai Chirica ar putea semna luna aceasta un acord de înfrățire în acest sens. Evenimentul va avea loc cu ocazia participării reprezentanților municipalității ieșene la primul Forum Mondial al Autorităților Locale, care va avea loc în perioada 22 - 24 noiembrie, în capitala regiunii Andaluzia. Iașul se alătură astfel altor 100 de orașe din întreaga lume, din România mai fiind invitată doar conducerea Bucureștiului.

Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, este ținut în colivie prin menținerea lui în arest la domiciliu, el nefiind lăsat astfel să participe la procesul electoral pentru referendumul privind revocarea sa, a declarat marți, la Iași, în cadrul lansării proiectului "Procesul Comunismului", fratele acestuia, Lucian Chirtoacă.

Primarul ieșean Mihai Chirica și adjuncta șefului Misiunii Diplomatice a Statelor Unite ale Americii în România, Abigail Rupp, au inaugurat vineri un parc al prieteniei româno-americane în Iași, acțiunea fiind inclusă în manifestările organizate de municipalitate cu prilejul Centenarului.

Antrenorul Flavius Stoican i-a lăudat şi încurajat pe jucători, cu toţii strigând “Iaşul, Iaşul!”.

Primarul Mihai Chirica a anunțat că la începutul lunii noiembrie în zona centrală a municipiului Iași va fi inaugurat un parc al prieteniei româno-americane, acțiunea fiind inclusă în manifestările organizate de municipalitate cu prilejul Centenarului.

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, că va cere Comisiei Europene să facă un studiu cu privire la impactul măsurilor luate de municipalitate pentru reducerea poluării aerului din oraș.

Arhiva Iasi TV Life

« November 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30