FC Viitorul, campioana en-titre, a câştigat, sâmbătă, scor 5-2, meciul jucat pe teren propriu cu CSM Politehnica Iaşi, în etapa a 13-a din Liga 1. În urma acestui rezultat, FC Viitorul acumulează 17 puncte şi urcă, temporar, pe locul 7, în timp ce CSM Poli Iaşi rămâne pe locul 10, cu 15 puncte.

Gică Hagi putea să rateze cea mai bună perioadă pe care a avut-o la o echipă de club, din cariera de fotbalist. Înainte să semneze cu Galatasaray, cel mai mare fotbalist român îşi dăduse acordul pentru un transfer în Mexic.

Gică Hagi a fost unul dintre cei mai buni mijlocaşi din istoria fotbalului mondial, însă abia la Galatasaray a reuşit să joace la adevăratul său potenţial. Hagi a jucat pentru Real Madrid şi FC Barcelona, dar la Galatasaray a avut cele mai mari realizări pentru o echipă de club.

Puţini ştiu însă că Hagi a fost aproape de un transfer în Mexic. Actualul patron al Viitorului a recunoscut pentru cnnturk.com că negocierile au fost foarte avansate, însă au fost oprite de oferta primită de la Galatasaray: ”Am avut ofertă şi de la Newcastle United, dar eram decis să merg în Mexic. Mai aşteptam un singur lucru: viza pentru Mexic. Apoi a venit proiectul Galatasaray. Apropierea de ţară, dar şi asemănările cu România au fost importante pentru mine. Dar mult mai important, am crezut că vom avea succes în Europa. Când mă gândesc acum, îmi dau seama că am făcut o alegere bună”, a mărturisit Gică Hagi pentru cnnturk.com.

Se întâmplat în 1996, an în care Gică Hagi a lăsat-o pe FC Barcelona pentru Galatasaray. Însă ”Regele” a fost tentat să meargă în Mexic, unde, în acelaşi an, s-au transferat alţi doi componenţi ai ”Generaţiei de Aur”, Ilie Dumitrescu şi Miodrag Belodedici.

 

 

Sursa: prosport.ro

Gheorghe Hagi a anunţat, marţi, prin intermediul unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, că nu renunţă la funcţia de manager tehnic al clubului Viitorul, precizând că informaţiile apărute în ultima vreme cu privire la plecarea sa sunt "pure speculaţii".

"Având în vedere că în ultima perioadă au apărut tot mai des, în mass-media, informaţii şi speculaţii cu privire la plecarea mea de pe banca tehnică a echipei FC Viitorul, vreau să informez suporterii, mass-media şi întreaga opinie publică din România că nu se pune deloc problema de aşa ceva. Sunt angrenat cu echipa pe care o conduc în Play-Off-ul Ligii I Orange şi orice energie se îndreptă doar spre acest obiectiv.

Orice informaţie apărută în mass-media sau comentarii ale unor terţi despre plecarea mea de la club în acest moment sunt doar pure speculaţii şi sunt neadevărate. Sper că am fost suficient de explicit pentru ca toată lumea să înţeleagă cum stau cu adevărat lucrurile. Cu respect, Gheorghe Hagi", se arată în comunicatul respectiv.

După 24 de etape, FC Viitorul ocupă primul loc în clasamentul Ligii 1 – 15 victorii, trei remize şi şase înfrângeri – la trei puncte în faţa principalei urmăritoare, Steaua.

Gheorghe Hagi, ajuns la 52 de ani, ocupă funcţia de manager tehnic al clubului Viitorul din 2014.

 

 

Sursa: prosport.ro

Hagi, Cristiano Ronaldo, Neymar! The Sun face harta fotbalistilor MONDIALI nascuti in 5 februarie.

Jurnalistii englezi de la The Sun ii transmit "La multi ani" lui Gica Hagi, nascut in data de 5 februarie.

Hagi este pe lista unor fotbalisti de talie mondiala nascuti in aceasta zi.

"Hagi era supranumit 'Maradona din Carpati' pentru calitatile sale tehnice", il descriu cei de la The Sun pe "Regele" Generatiei de Aur a Romaniei.

Hagi sarbatoreste astazi alaturi de alte nume uriase din fotbal, precum Cristiano Ronaldo, Neymar, Tevez, Januzaj sau Palacio.

Hagi a primit deja un cadou in ziua in care implineste 52 de ani. A reusit sa o invinga pe Dinamo, sambata seara, in Stefan Cel Mare, cu 2-1, dupa ce formatia lui Andone a avut 1-0 la pauza.

Gică Hagi primeşte aprecieri din toate părţile pentru modul său de a creşte tineri fotbalişti în cadrul Academiei, iar Cristi Chivu a vorbit despre proiectul „Regelui”, pe care-l vede favorit la câştigarea titlului în Liga 1, în acest sezon, cu Viitorul Constanţa.

Eu am fost acolo. Am avut posibilitatea să văd cum se lucrează. Sigur, mi-aş fi dorit să văd şi centrele de copii şi juniori. Mi se pare că face un lucru sănătos acolo. Mi se pare că micului fotbalist îi este transmis ceea ce trebuie. Programele de pregătire sunt corecte. Dar cine e dispus să bage atât de mulţi bani? Gică acolo e şi fundaş şi mijlocaş şi atacant. El centrează, el dă cu capul. Sigur că au trecut anii până să aibă rezultatele astea. Dar despre asta e fotbalul. Să creşti jucători pe care să-i vinzi. Nu poţi să aduci din liga7 din Mozambic şi să-l plăteşti cu un salariu mai mare decât a unui jucător care e deja în echipa ta. Asta vă garantez eu că nu merge. Gică creează posibilitatea de acreşte, iar asta va ajuta şi echipa naţională, a declarat Chivu la DigiSport.

Viitorul Constanţa a reuşit ca înainte de pauza competiţională, din iarnă, să preia locul întâi, în clasament, de la FCSB, iar Chivu a recunoscut că şi-ar dori ca echipa lui Hagi să câştige campionatul.

“Eu mi-aş dori ca Viitorul să ia titlul în Liga 1, pentru că merită şi ar fi bine şi pentru fotbalul românesc. Ar fi un exemplu despre cum trebuie făcute lucrurile în fotbalul românesc. Dacă nu va fi anul ăsta, probabil că în viitorul apropiat o să-l câştige”, a adăugat Chivu. 

 

 

Sursa: prosport.ro

Dorin Rotariu are şanse importante de a deveni cel mai important transfer al iernii din Liga 1. Mijlocaşul lui Dinamo este monitorizat atent de cluburi importante din străinătate şi există posibilitatea ca fotbalistul în vârstă de 21 de ani să părăsească formaţia din "Ştefan cel Mare" în perioada de mercato.

Manchester United, Crystal Palace, Heerenveen, Dinamo Zagreb şi, mai nou, Galatasaray se află pe lista posibilelor destinaţii pentru Rotariu.

"Am vorbit cu preşedintele clubului şi în viitor va ajunge un român la Galatasaray!", a fost declaraţia oferită de Gică Hagi de la care jurnaliştii turci au început să investigheze. Potrivit celor de la Sabah, Dorin Rotariu ar fi ţinta Galatei.

Rotariu a jucat în acest sezon în 20 de meciuri, a marcat de 6 ori şi a reuşit două assist-uri.

 

 

Sursa: prosport.ro

Antrenorul Gheorghe Mulţescu a dezvăluit, joi, că oficiialii echipei CS Universitatea Craiova vor să îi rezilieze contractul lui Rambe. Atacantul din Insulele Capului Verde a fost implicat în incidentele de la finalul meciului cu Viitorul Constanţa, din etapa a 19-a.

"Nu ne-a căzut bine deloc. Rambe este jucătorul nostru şi nu vrem să îl abandonăm, dar ne dezicem de atitudinea lui. Nu trebuia să răspundă, chiar dacă a fost provocat. Nu e în regulă, iar din punct de vedere fotbalistic el a primit pedeapsa. Este în afara lotului din cauza acestei pedepse. În acelaşi timp, conducerea a demarat discuţiile cu el pentru rezilierea contractului", a afirmat antrenorul Craiovei, într-o conferinţă de presă.

Rambe a fost suspendat, miercuri, pentru şase etape şi a primit o amendă de 10.000 de lei din partea Comisiei de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, după ce, la finalul partidei Viitorul - CS U Craiova, l-a împins pe Gheorghe Hagi. La rândul lor, Sorin Rădoi şi Victor Rîmniceanu au fost suspendaţi şase, respectiv trei etape, în timp ce Hagi s-a ales cu un avertisment.

În vârstă de 27 de ani, Rambe se află la Craiova din vară, formaţie pentru care a jucat 13 meciuri, în toate competiţiile, fără să marcheze vreun gol.

 

Sursa: prosport.ro

Gică Hagi a fost inclus de publicaţia FourFourTwo în topul celor mai buni ”decari” din istoria fotbalului. Cel mai mare fotbalist român din toate timpurile ocupă locul 6, în faţa unor jucători precum Lionel Messi, Zico sau Michael Laudrup.

Hagi a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti din istorie şi este singurul român prezent în topuri alături de nume mari din fotbalul mondial. Într-un astfel de clasament făcut de reputata revistă FourFourTwo, Hagi a fost trecut pe locul 6 în topul celor mai mari ”decari” din istorie. Hagi este mai bine clasat decât Lionel Messi, deşi argentinianul a câştigat aproape tot ce se putea câştiga.

”Este uşor de înţeles de ce Gheorghe Hagi a primit porecla ”Maradona din Carpaţi”. El a fost egoist şi furios. A fost jucător de bază la Steaua la finalul anilor '80, dar a plecat în Europa după ce a căzut Cortina de Fier. A jucat atât pentru Real Madrid, cât şi pentru Barcelona, dar n-a reuşit să devină un star. La Galatasaray a fost o altă poveste - a stat cinci ani şi le-a adus primul trofeu european. La fel ca ceilalţi ”decari” de marcă, a avut o personalitate puternică şi şi-a inspirat colegii când a arătat-o pe teren. S-a întâmplat mai ales la CM SUA 1994, când România a ajuns în sferturile de finală. Mijlocaşul a marcat de trei ori, inclusiv un lob de la 35 de metri în poarta Columbiei”, notează cei de la FourFourTwo, citaţi de dagbladet.no.

Lider în clasamentul celor mai mari mijlocaşi coordonatori din istorie este Diego Maradona, pe doi a fost trecut Ferenc Puskas şi Pelle a prins abia ultima treaptă a podiumului:

TOP 10 cei mai mari ”decari” din istorie, în viziunea FourFourTwo:

  • 10. Enzo Francescoli
  • 9. Michael Laudrup
  • 8. Lionel Messi
  • 7. Zico
  • 6. Gheorghe Hagi
  • 5. Michel Platini
  • 4. Roberto Baggio
  • 3. Pelé
  • 2. Ferenc Puskas
  • 1. Diego Maradona

Gică Hagi deţine recordul de goluri marcate pentru naţionala României, alături de Adi Mutu. Actualul patron al Viitorului a marcat 35 de goluri în cele 122 de prezenţe pe care le-a avut în tricoul României. De-a lungul carierei a jucat pentru Farul, Sportul, Steaua, Real Madrid, Brescia, FC Barcelona şi Galatasaray. Cele mai bune cifre le-a avut la Galata, unde a reuşit 49 de goluri şi 37 de assist-uri, în 114 apariţii.

Sursa: prosport.ro

Viitorul a pierdut meciul cu Steaua, scor 0-2, şi se află pe locul 4 în Liga 1, cu 26 de puncte, la şapte puncte de lider. Hagi are însă planuri mari şi îşi doreşte ca în termen de cinci ani să câştige titlul în România.

Cristian Bivolaru, directorul general al celor de la Viitorul, spune că "Regele" are două ipoteze de lucru pentru a duce la îndeplinire acest plan. O primă variantă ar fi să atragă lângă el o serie de investitori importanţi, prin vânzarea de acţiuni, situaţie ce ar duce la o creştere de capital şi de buget. O altă soluţie ar fi ca echipa să se mute la Constanţa şi, cu sprijinul autorităţilor locale, echipa să crească până la un nivel ce i-ar permite să se lupte la campionat. Bivolaru spune că nu ar fi nicio problemă să schimbe numele echipei în "Farul Constanţa" dacă autorităţile din oraş vor ajunge la un consens cu Gică Hagi.

"Viitorul este un club care încearcă să facă următorul pas: vânzarea de acţiuni şi mărirea de capital pentru a ne putea bate la vârf. Hagi îşi doreşte ca în termen de 5 ani potenţialii acţionari să investească, toţi aceşti bani urmând să se reinvestească în echipă. Îşi mai doreşte două terenuri şi să facă o echipă care se bată la titlu.

O variantă este de a creşte prin propriile puteri, prin vânzarea de acţiuni. Un buget de 5 milioane de euro pentru prima echipă i-ar permite lui Hagi să câştige campionatul. Acum avem în jur de 3,5 milioane de euro, din care un milion se duce la Academie. A doua variantă, şi cea mai firească după părerea mea, ar fi ca cei care au puterea de decizie în Constanţa să-l invite pe Hagi la discuţii şi astfel Viitorul să devină echipa oraşului chiar sub numele de Farul. Hagi niciodată nu a pus problema să vândă echipa, îşi doreşte să vândă acţiuni şi să conducă echipa din punct de vedere tehnic",
a declarat Bivolaru la ProSport LIVE.

Sursa: prosport.ro

Jurnaliştii italieni de la Gazzetta dello Sport au dezvăluit salariul lui Ianis Hagi şi l-au inclus pe puştiul român pe lista celor mai prost plătiţi fotbalişti din Serie A. Fiul "Regelui" primeşte 90.000 de euro în fiecare an, o sumă considerată mică în Italia, dar care i-ar face invidioşi pe mulţi dintre jucătorii din România.

Ianis se antrenează cu echipa mare a Fiorentinei, a jucat 14 minute în Serie A, dar nu se poate compara din punct de vedere al câştigurilor salariale cu vedetele din lotul lui Paulo Sousa. Hagi primeşte 7.500 de euro în fiecare lună, adică 90.000 de euro pe an, şi e al doilea cel mai prost plătit din lotul Fiorentinei, după Federico Chiesa, fiul lui Enrico Chiesa, care primeşte 72.000 de euro pe an. Spre deosebire de puştii din echipă, spaniolul Borja Valero, cel mai bine plătit om din lotul toscanilor, încasează 90.000 de euro în fiecare lună.

Totuşi, având în vedere că abia a împlinit 18 ani, Ianis se poate mândri cu un salariu foarte bun comparativ cu fotbaliştii din România, foarte puţini jucători din Liga 1 ajungând la un salariu de 7.500 de euro pe lună, cu atât mai puţin la doar 18 ani.

Topul celor mai mici salarii din Italia e condus de Giuliano, de la Palermo, care primeşte doar 1.600 de euro pe lună, iar clasamentul e completat de Perisan şi Jankto (ambii Udinese), Pezzella (Palermo) şi Nicoletti (Crotone), toţi fotbalişti tineri care nu primesc mai mult de 4.000 de euro lunar.

Cel mai bine plătit fotbalist din Serie A este argentinianul Gonzalo Higuain, care încasează 7,5 milioane de euro anual de la Juventus.

Sursa: prosport.ro

Page 1 of 5

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31