Displaying items by tag: CINCINNATI

Simona Halep, locul I WTA, va juca a treia finală la Cincinnati, a doua consecutivă, atât la această competiţie, cât şi în sezon, după ce a învins-o cu scorul de 6-3, 6-4 pe Arina Sbalenka din Belarus, locul 34 WTA, transmite news.ro.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 2 şi locul 2 WTA, s-a calificat astăzi în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 2.536.154 de dolari. Halep a învins-o, în optimi, scor 6-4, 6-3, într-o oră şi 18 minute, pe jucătoarea letonă Anastasija Sevastova, a 15-a favorită şi numărul 16 mondial.

Serena Williams, liderul mondial din tenisul feminin, a luat o nouă dezicie dezamăgitoare pentru fanii ei: americanca a declarat forfait pentru turneul Premier 5 care se desfăşoară în această săptămână la Cincinnati (SUA)! După ce a câştigat titlul de la Wimbledon, pe 9 iulie (7-5, 6-3 în finală cu Kerber), Serena nu a mai jucat decât la turneul olimpic de la Rio, pierzând suprinzător în turul al treilea (4-6, 3-6 cu Elina Svitolina). Problemele au început pentru americancă în luna iulie, la Montreal, acolo unde s-a retras de asemenea înaintea competiţiei, din cauza durerilor la umăr.

Aceeaşi accidentare la umăr îi dă bătăi de cap Serenei, iar tenismena în vârstă de 34 de ani nu poate acumula meciuri în picioare înaintea turneului de Grand Slam de la US Open (29 august - 11 septembrie). În acelaşi timp, retragerea Serenei de la Cincinnati nu poate decât să o bucure pe Simona Halep (4 WTA), sportiva din Constanţa devenind în acest moment a doua favorită la cucerirea trofeului. Conform noului tablou de concurs, jucătoarea cu cele mai mari şanse de a triumfa la turneul dotat cu 2,5 milioane de dolari este Angelique Kerber (Germania, 2 WTA).

Deţinătoarea a 22 de titluri de Grand Slam nu se înscrisese iniţial la Cincinnati, dar a solicitat un wild-card pe ultima sută de metri. Serena a efectuat o sesiune de antrenament în urma căreia s-a convins că nu este pregătită pentru a disputa un meci oficial. Williams, campioana en-titre a turneului american (6-3, 7-6 în finală cu Halep) a declarat: "Inflamaţia de la umăr îmi pune probleme în continuare, dar abia aştept să revin pe teren, cât mai curând posibil"

Sursa: prosport.ro

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a fost învinsă, duminică, cu scorul de 6-3, 7-6 (5), de americanca Serena Williams, locul 1 WTA, în finala turneului de categorie Prmier 5 de la Cincinnati.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, vineri, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-2, pe sportiva germană Andrea Petkovic, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 15, calificându-se în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 3 şi locul 3 WTA, va evolua împotriva sportivei Andrea Petkovici (Germania), favorită 15 şi poziţia 17 în ierarhia mondială, în optimile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati (SUA), informează site-ul oficial.

Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova, cap de serie numărul 2 şi locul 2 WTA, s-a retras de la turneul de la Cincinnati (SUA), deoarece nu este refăcută complet în urma accidentării la piciorul drept, a anunţat, marţi, site-ul wtatennis.com.

Arhiva Iasi TV Life

« November 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30