Geo - Results from #24

Geo

Geo

Un bărbat de 50 de ani a murit după ce maşina în care era, condusă de un tânăr care băuse, a intrat pe contrasens, în comuna Cuca din judeţul Galaţi, şi s-a izbit de o altă maşină. În urma impactului, şoferul care consumase alcool şi o femeie din maşina lovită au fost răniţi.

Preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Romulus Timar, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că în zona de Nord-Est există una dintre cele mai mari incidenţe ale diabetului la nivel naţional.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași celebrează „Zilele TUIASI”. Timp de două săptămâni se marchează în continuare, după festivitatea din 1 octombrie la care a participat și președintele României, Klaus Iohannis, împlinirea a 205 ani de când Gheorghe Asachi a ținut la Iași primele cursuri de inginerie în limba română.

Ambasadorul Portugaliei în România, E. S. dr. Fernando Teles Fazendeiro, a efectuat ieri o vizită oficială la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Ambasadorul a fost întâmpinat de prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, prorector și ordonator de credite al UAIC.

Senatul a adoptat, în unanimitate (79 de voturi pentru), în şedinţa plenului de ieri, o propunere legislativă prin care un medic de familie poate fi titularul unui cabinet, cum era prevăzut în legislaţia în vigoare, dar şi al unui punct secundar de lucru.

Agenţii economici aveau disponibile miercuri 34.309 locuri de muncă, la nivel naţional, cele mai multe fiind înregistrate în municipiul Bucureşti – 7.240, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Direcţia Silvică Botoşani a sistat vânzările de lemne către agenţii economici, pentru a putea asigura, pe timpul sezonului rece, lemne de foc pentru populaţie, a declarat directorul instituţiei, Marius Havriş.

Autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni poate fi eligibilă pentru cofinanţare din Fondurile europene structurale şi de investiţii şi este responsabilitatea autorităţilor române să pregătească un proiect în acest sens, a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.

Arhiva Iasi TV Life

« December 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31