Primarul Chirica: În conturile Spitalului C.I. Parhon au intrat banii de la firma de asigurări

Primarul Chirica: În conturile Spitalului C.I. Parhon au intrat banii de la firma de asigurări

Written by  Jul 16, 2018

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat că în conturile Spitalului C.I. Parhon au intrat banii de la firma de asigurări reprezentând despăgubirile acordate după incendiul din aprilie.

Potrivit lui Chirica, aproximativ 200.000 de euro au fost alocaţi de firma de asigurări ca despăgubiri după ce etajele clădirii în care funcţionează secţiile de Ambulatoriu, Dializă şi Terapie Intensivă ale Spitalului C.I. Parhon au fost afectate de apa folosită pentru stingerea incendiului izbucnit în noaptea de 10 spre 11 aprilie la Institutul de Boli Cardiovasculare "George I. M. Georgescu", aflat în partea superioară a clădirii.

"Pentru Spitalul C.I. Parhon firma de asigurări a virat deja banii în contul spitalului. Sunt aproape 200.000 de euro, pe care îi putem folosi începând de ieri în totalitate pentru a aduce spitalul în regim de funcţionare. Desigur, mai sunt de organizat licitaţiile publice pentru a putea găsi constructorul. Şi acestea sunt în derulare. Sperăm să începem cât mai repede treaba acolo. Nu ştiu ce se va mai întâmpla mai departe cu IBCV, care are nevoie de finanţare mult mai solidă pentru a putea fi repus în funcţiune. Sperăm ca într-o perioadă mult mai scurtă să îl vedem şi pe acesta funcţionând. Suntem extrem de fericiţi că la Iaşi va fi construit SRU, primul de acest gen din România. Va fi compatibil cu toate spitalele din Europa, din punct de vedere funcţional şi al dotărilor tehnologice. Cred că va rămâne un punct de referinţă pentru zeci de ani de acum încolo", a declarat Mihai Chirica, duminică.

Edilul ieşean a dat asigurări că lucrările de reparare a imobilului în care funcţionează Spitalul C.I. Parhon, afectat de incendiul de la Institutul de Boli Cardiovasculare, vor fi efectuate şi cu bani de la bugetul local. În acest sens, el a precizat că încă de la începutul anului au fost prevăzute fonduri de la bugetul local pentru modernizarea şi reabilitarea completă a Clinicii de Terapie Intensivă şi a blocului operator.

(Sursa: Agerpres)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« August 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31