SMURD Podu-Iloaiei și-a reluat astăzi activitatea

 

SMURD Podu-Iloaiei și-a reluat astăzi activitatea

Written by  Feb 02, 2018

Astăzi, 2 februarie 2018, începând cu ora 9.30, a avut loc ceremonia prin care stația de prim ajutor Podu-Iloaiei a trecut în subordinea ISU Iași. Demersurile făcute către șefii Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) au dat roade.

„Începând de astăzi, echipajul ISU SMURD din localitatea Podu Iloaiei din județul Iași a redevenit funcțional. Cei 12 paramedici sunt angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență”, a precizat medicul coordonator al SMURD Iasi, dr. Diana Cimpoiesu.

În primul rând, au existat numeroase demersuri, pe lângă diferite autorități pentru menținerea echipajului SMURD în Podu-Iloaiei, unele mai vizibile, altele mai puțin promovate în mediul online. Soluția se pare că a fost preluarea unității de către ISU Iași, la fel ca în cazul celorlalte echipaje din județ (Răducăneni și Bivolari).

„Primăria Orașului Podu-Iloaiei a pus la dispoziția ISU locația, mașina și toate echipamentele au fost preluate de ISU, iar materialele sanitare vor asigurate de Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Sf. Spiridon din Iași”, a precizat medicul coordonator al SMURD Iasi, dr. Diana Cimpoieșu.

Personalul este mult mai bine pregătit

„Susținerea unității SMURD Podu-Iloaiei cu personal va fi asigurată de către militari paramedici profesioniști ai ISU, ceea ce va aduce un plus valoare acestui punct de lucru”, a precizat  Generalul de brigadă, Dan Iamandi aflat la conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgentă Iași.

Unitate de pompieri militari la Podu-Iloaiei

În aceeași zi, Primăria Podu-Iloaiei a promis și o nouă investiție în localitate pentru înființarea unei subunități de pompieri militari, care va avea cel puțin 3 autospeciale în această zonă, care vor deservi aproximativ 50 de localități.

  1. Intervențiile vor începe de astăzi, pe raza orașului și a comunelor din jur, ceea ce înseamnă scăderea timpului de așteptare în urma unui apel la 112.

  2.  Cheltuielile cu paramedicii vor fi asigurate de ISU, astfel Primăria a scăpat de o „povară” uriașă din bugetul local.

  3. Cheltuielile cu echipamentele și materialele sanitare vor fi asigurate de Spitalul Sf. Spiridon, până acum erau decontate de primărie, iarăși o economie la nivel de buget local.

  4. Primăria a scăpat de cheltuielile anuale cu reparația/întreținerea mașinii.

  5. Noul echipaj este format din militari paramedici profesioniști, cu pregătire superioară, un plus pentru SMURD Podu Iloaiei.

  6. Vechii angajați au ocazia să dea concurs pentru obținerea unui post la noua unitate SMURD, cu salarii mult mai bune, pentru a-și relua activitatea în cadrul SMURD-ului.

 

(Sursa: stiri-podu-iloaiei.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« May 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31