Doi copii care s-au născut în primele ore ale anului 2018, botezați "Vasile"

Doi copii care s-au născut în primele ore ale anului 2018, botezați "Vasile"

Written by  Jan 02, 2018

Semne bune anul are. La maternitatea Cuza Voda din Iaşi doi băieţei au venit pe lume chiar în primele ore ale lui 2018.

Şi cum nu se putea altfel, amândoi vor purta numele Sfântului Vasile. Mai fericite ca oricând, mămicile spun că se simt împlinite.

Iuliana Matran recunoaşte că a fost o noapte tensionată. Aştepta cu nerăbdare să nască băieţelul, dar parcă nici nu ar fi vrut să renunţe la bucuria de a intra în noul an acasă, alături de ai ei. Cel mic însă s-a grăbit.

Iuliana Matran, mama copilului: “Noi nu ne aşteptam, aşteptăm 12 noaptea şi am zis să-l prindem acasă în famillie, şi l-am prins acasă în familie. Şi apoi am sunat ambulanta...că dacă nu speram să nu vină aşa de repede, dar a venit”

În noaptea de Revelion s-au născut nu unul, ci doi flăcăi. Şi cel de-al doilea e tot Vasile, botezat după numele sfântului sărbătorit în prima zi din an. Mama lui, o tânără de 23 ani, este în culmea fericirii.

Iuliana Matran, mama copilului: “Nu mi-a fost teamă că am avut încredere în Dumnezeu, asta este”.

Doctor Anca Bivoleanu, Maternitatea Cuza Voda Iaşi: “Doresc să felicit toate mămicile pentru că sunt nişte eroine, însă totodată le rog insistent pe viitoarele mămici să-şi facă controalele regulate.”

Pe tot parcursul anului trecut la Maternitatea Cuza Voda s-au născut peste 6400 de bebeluşi.

(Sursa: Stirileprotv)

Last modified on Tuesday, 02 January 2018 06:50
Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« January 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31