Politic - Results from #3108

Politic

Politic (3361)

Premierul Victor Ponta afirmă că l-a certat pe ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, pentru faptul că a fost "sac de box" într-o emisiune televizată, arătând că un ministru trebuie să fie eficient, dar să ştie şi cum să comunice public.

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu este propunerea de premier al guvernului alternativ al partidului, a anunţat, luni, preşedintele PDL Vasile Blaga.

Erorile făcute în procesul de revizuire a Constituției vor fi sancționate de Comisia Europeană, probabil existând observații în raportul MCV, a afirmat, joi seară, președintele Traian Băsescu. 

Potrivit surselor EvZ, PNL a luat deja în calcul posibilitatea ca Relu Fenechiu să fie condamnat în primă instanţă, pe 4 iulie, în dosarul „Transformatorul”.

Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, în sesiune extraordinară, cu 391 de voturi "pentru" şi un vot "împotrivă", proiectul Statutului deputaţilor şi senatorilor, pus în acord cu decizia Curţii Constituţionale.

Comisiile juridice şi pentru drepturile omului reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au avizat negativ, miercuri. candidatura pentru funcţia de judecător CEDO a Iuliei Motoc.

Turnura suspectă pe care a luat-o privatizarea CFR Marfă este relevantă pentru șirul de promisiuni și decizii nerespectate de actualul guvern. Unele erau atât de optimiste, încât nu merită să fie analizate. Altele erau fezabile, însă au rămas în stadiul de angajament.

 Parlamentarii care s-au dezis de Partidul Poporului Dan Diaconescu si-au facut propria formatiune politica.

Conducerea PC consideră că protocolul alianţei cu PNL, ACD, nu funcţionează şi anunţă că începând de astăzi poziţiile PC sunt ale partidului, care face parte din USL ca partid distinct, a anunţat joi Bogdan Ciucă, adăugând că nu va fi rupt şi nici denunţat acest protocol.

Relu Fenechiu va fi înlocuit din postul de ministru doar dacă judecătorii vor emite o decizie de condamnare a acestuia, a declarat premierul Victor Ponta, precizând că a discutat despre acest lucru atât cu Fenechiu, cât şi cu liderul PNL Antonescu, iar stabilitatea politică nu depinde de acest fapt. El a amintit, la RTV, că o primă decizie este posibil să fie luată la şedinţa instanţei din 4 iulie.

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« September 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30