Diana Grosu

 

 

Diana Grosu

Diana Grosu

Avem nevoie de sănătate orală! În  judeţul Iaşi a fost organizată cea mai  amplă Caravana de Profilaxie, în mai multe  puncte, atât în mediul rural cât şi în cel urban.  Astfel, în perioada 3-7 iunie medicii  stomatologi au oferit consultaţii gratuite în  comunele Bălţaţi, Popeşti şi Scobinţi, cât  şi în mai multe cartiere din Iaşi. Scopul celei  de-a XI-a ediţii a Caravanei Profilaxiei  este cel de a vedea cât de informaţi sunt  pacienţii despre importanţa consultului  stomatologic şi dacă folosesc produsele de  igiena orală. 

 

 

SLAYER va canta ultimul show din cariera in Romania la Bucuresti, pe 10 iulie 2019 la Arenele Romane in cadrul Metalhead Meeting 2019 aniversand si 15 ani de METALHEAD in Romania!
Imagio Ceramic Style activeaza pe piata obiectelor sanitare, gresie si faianta din ceramica incepand cu anul 2017, devenind in scurt timp unul din principalii distribuitori la nivel national in importul si comercializarea placilor ceramice.
In prezent, Imagio Ceramic Style dispune de cel mai bun raport pret-calitate din zona de NORD EST a Romaniei .
Principalii furnizori de marfa ai societatii IMAGIO CERAMIC STYLE S.R.L. sunt localizati in diverse zone din Europa (Spania, Polonia, Cehia, Germania).
Societatea s-a dezvoltat in mod continuu colaborand cu majoritatea ansamblurilor rezidentiale din zona dar si prin sprijinul oferit prin solutii inteligente si moderne, dupa cerintele si posibilitatile fiecarui client. Noi prestam servicii de livrare si proiectare 3D gratuit pentru fiecare client al companiei noastre.
De asemenea, reprezentam cei mai buni producatori europeni din industria de obiecte sanitare care, cu siguranta, vor depasi asteptarile dumneavoastra.
Scopul nostru este de a crea un confort cu stil pentru dumneavoastra.

 sursa text facebook Imagio Ceramic Style

"Dragi colegi, în ultima perioadă s-a putut observa un zbucium ridicat în rândul opoziţiei din Parlament. În timp ce grupurile parlamentare ale Coaliţiei de guvernare acordă un vot de încredere tuturor iniţiativelor legislative care urmăresc îmbunătăţirea condiţiilor de trai pentru cetăţenii României, agenda politică a opoziţiei parlamentare este ocupată exclusiv cu moţiuni simple împotriva membrilor Guvernului.

Nu vom trata aici motivele care au stau la baza acestei decizii a opoziţiei, deoarece este mai mult decât evident faptul că opoziţia se foloseşte de practica semnării moţiunilor simple doar pentru a-şi verifica prezenţa propriilor membri în Parlament.

În schimb, voi insista asupra măsurilor luate de Guvernul PSD-ALDE, la început de an 2019, măsuri care au căutat să fie întârziate cu orice chip de parlamentarii opoziţiei, pentru care scopul final este bătălia politică, şi nu bunăstarea cetăţenilor.

În primul rând, Ordonanţa nr. 114/2018, Ordonanţa nr. 50/2010 şi Ordonanţa nr. 52/2016 au fost modificate de Guvernul Dăncilă, măsura vizând crearea unui cadru care să avantajeze scăderea costurilor din creditele viitoare care vor fi obţinute de români. Nu în ultimul rând, măsura vizează şi înlesniri în regimul acordării creditelor pentru companiile româneşti sau cu capital majoritar românesc.

Pentru că după scandalul exploziei cursului de schimb valutar în ceea ce priveşte francul elveţian, românii care deţin un credit bancar erau ameninţaţi de creşterea necontrolată a indicelui ROBOR, cu efecte identice ca în cazul exploziei cursului oficial al francului elveţian. Recentele modificări legislative au vizat calcularea acestui indice într-un mod mai stabil şi previzibil, fără posibilitate de manipulare artificială. Nu în ultimul rând, în categoria aceloraşi măsuri vizate de Executiv pentru populaţie s-a reconfirmat măsura îngheţării preţului la gaze şi energie pentru consumatorii casnici.

În altă ordine de idei, Guvernul a anunţat alocarea sumei de 1,2 miliarde de euro pentru documentaţia tehnică şi construirea tronsonului de Autostradă Iaşi - Târgu Neamţ, în lungime totală de 68 de km, pentru o perioadă efectivă de 4 ani din momentul acordării finanţării, acest tronson fiind unul din cele trei ale Autostrăzii Unirii.

Guvernul României, tot la acest început de an 2019, a dovedit că sprijină fermierii români, alăturând măsurii de dublare a suprafeţelor agricole efectiv irigate şi acordarea subvenţiei de 1,79 lei pe litrul de motorină, subvenţia acoperind o treime din preţul final al unui litru de combustibil. În total, pentru anul 2019, există un disponibil de 588 de milioane de lei, care va fi pus la dispoziţia fermierilor, astfel încât, şi pentru acest an, statisticile să plaseze România pe primul loc în Europa la culturile de porumb şi floarea-soarelui, aşa cum s-a întâmplat şi în anul precedent.

Nu în ultimul rând, ministrul muncii a anunţat că pensiile recalculate începând cu luna aprilie 2019 vor ajunge la pensionari înainte de Sărbătorile de Paşte. Mai exact, este vorba de pensiile celor care au lucrat în condiţii de muncă deosebite, corespunzătoare grupelor 1 şi 2 de muncă, şi care la momentul pensionării nu au primit un punctaj majorat, fără ca destinatarii acestor măsuri să fie nevoiţi să depună cereri. În speţă, este vorba despre o recalculare din oficiu, la care se va adăuga, de data asta pentru toţi pensionarii, şi recalcularea, începând cu 1 septembrie 2019, cu prilejul majorării punctului de pensie de la 1.100 la 1.265 de lei.

Prin aceste măsuri concrete la care opoziţia PNL-PMP-USR s-a opus, Guvernul şi coaliţia de guvernare confirmă faptul că singura lor preocupare este ducerea la îndeplinire a Programului de guvernare, program cu care s-a obţinut atât simpatia, cât şi adeziunea electoratului român"

 

sursa pagina Camerei Deputaților

 

 

Apropierea campaniei electorale face ca săbiile oponenţilor politici să fie din ce în ce mai ascuţite pe teme cu preponderenţă de politica internă. Suntem însă înaintea unei competiţii electorale, care are ca scop desemnarea mandatelor care revin statului român pentru reprezentare în Parlamentul European. Din păcate, opoziţia din România pune accent pe teme care exclud de la orice dezbatere de idei tocmai românii care îşi duc traiul şi îşi câştigă existenţa pe teritoriile altor state.

Şi cum opoziţia, presupus democratică, are o singură temă de dezbatere în ceea ce priveşte această categorie de români, anume organizarea votului în străinătate, aceasta fiind o temă politica cu caracter exclusiv, care nu poate îmbunătăţi sub nici o formă situaţia traiului de zi cu zi al românilor din diaspora, ci poate servi, în cel mai bun caz, doar interesului electoral al partidelor din opoziţie, m-am gândit să aduc în discuţie o serie de programe dezvoltate de actuala guvernare, care au avut ca destinatari românii de pretutindeni, dar şi populaţia din România care are în vedere, în viitor, o relocare temporară sau definitivă în străinătate.

Astfel, în anul 2019, a fost demarată Campania Naţionala IASL "Informare acasă! Siguranţa în lume!" de către Ministerul Românilor de Pretutindeni, prin organizarea de campanii de informare în toate judeţele ţării în ceea ce priveşte riscurile la care se pot expune cetăţenii români care se hotărăsc să plece să lucreze, să studieze sau să se stabilească dincolo de graniţele ţării. Campania vizează, în special, populaţia şcolară şi cadrele didactice şi este susţinută în colaborare cu Inspectoratele Teritoriale de Muncă, cât şi cu Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă.

În ceea ce priveşte comunitatea românească din Ucraina, greu încercată de ultimele reforme ale statului vecin în materie de învăţământ de stat, statul român a acordat, numai la sfârşitul anului 2018, prin Ministerul Românilor de Pretutindeni, peste 1.600 de burse pentru elevii de clasa I care studiază în şcolile cu predare în limba română.

De asemenea, pentru comunitatea românească din Ucraina au fost finanţate un număr de 14 proiecte depuse de comunităţile româneşti, 6 în domeniul mass-mediei, două în domeniul educaţiei, 4 în domeniul culturii, unul în ceea ce priveşte societatea civilă şi unul în ceea ce priveşte Centenarul Unirii.

În altă ordine de idei, a fost demarat Proiectul Descoperă şi Cunoaşte România, având ca obiect un număr de peste 300 de stagii de pregătire pentru profesorii de limba română care predau în Ucraina. Nu în ultimul rând, a fost iniţiată a XI-a ediţie a Programului de Tabere ARC destinat elevilor, studenţilor, tinerilor şi profesorilor români din toate colţurile lumii.

Mai mult decât atât, la data de 4 aprilie 2019, s-a încheiat sesiunea de proiecte pentru obţinerea de finanţare nerambursabilă pentru românii de pretutindeni sau pentru reprezentanţii asociaţiilor, fundaţiilor sau ONG-urilor internaţionale, care au putut aplica pentru următoarele linii prioritare: educaţie sau mass-media.

Pe de altă parte, Ministerul Afacerilor Externe are în portofoliul său implementarea de măsuri şi politici care să conducă la apărarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii cetăţenilor români din străinătate, în baza unui tratament egal şi nediscriminatoriu, pentru exercitarea cetăţeniei europene de către aceştia şi eliminarea restricţiilor de pe piaţa muncii. O altă linie directoare este reprezentată de facilitarea menţinerii legăturii cetăţenilor din diaspora cu familiile lor de acasă, prin reducerea sau desfiinţarea unor taxe consulare, dar şi prin facilitarea transportului, a coletăriei şi a transferului de bani.

În altă ordine de idei, prin MAE funcţionează Programul Alertă de Călătorie cu două subprograme - Avertizare de Călătorie şi Atenţionare de Călătorie - program structurat pe 4 nivele: Zone Periculoase, Factori de risc, Factori confirmaţi de risc şi Stare de pericol major.

Cetăţenii români pot utiliză şi două aplicaţii foarte utile, şi anume "Un SMS îţi poate salva viaţa" sau Aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă".

Evident, sunt multe alte programe despre care putem aminti, programe implementate şi care au emis deja efecte juridice, ceea ce demonstrează faptul că, spre deosebire de opoziţia care nu poate spune nimic, decât dezinformări fără substanţă, coaliţia de guvernare se ocupă, cu seriozitate şi de situaţia românilor din diaspora, exercitând şi o serie de măsuri cu caracter proactiv pentru cetăţenii români care doresc să călătorească, să muncească sau să se şi stabilească în afara ţării.

 

 

 

Asociația Societatea Română de Reabilitare Orală (ASRRO), în parteneriat cu Colegiul Medicilor Stomatologi Iași și în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”, Facultatea de Medicină Dentară, Societatea Studenților Stomatologi din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”, Consiliul Județean Iași și Primăria Municipiului Iași organizează, sub coordonarea Prof. Univ. Dr. Norina Forna, A XI-a Ediție a Caravanei Profilaxiei, cu tema ”Realitate / Necesitate în Rural și Urban”, în perioada 3-7 iunie 2019. Evenimentul este unul important în peisajul comunității urbane și rurale și de tradiție în acest teritoriu, realizând evaluarea gradului de sanogenitate orală, în deplină conexiune cu starea generală a pacientului. De la prima ediție și până în prezent, peste 40.000 de persoane din Iași, dar și din localități din mediul rural, au beneficiat de serviciile oferite cu ocazia Caravanei Profilaxiei: consultații gratuite, informare, promovare și distribuire gratuită a peste 200.000 de produse de profilaxie.

Anul acesta evenimentul se derulează în perioada 3 – 7 iunie 2019, în data de 3 iunie fiind programat pentru comunele din mediul rural: Scobinți, Popești și Bălțați, iar în data de 7 iunie pentru populația orașului Iași, în următoarele puncte special amenajate: Tătărași – Esplanada Oancea, Alexandru cel Bun – Piața Voievozilor, Esplanada Teatrului Luceafărul și Parcul Podu Roș, începând cu ora 09:00 și până la ora 17:00. Colaborarea cu firmele de specialitate ce susțin în mod notabil Caravana Profilaxiei prin produse de igienă orală de ultimă oră, conduce la un real succes al manifestării, cu beneficii semnificative pentru populația orașului și a județului Iași.

Conferința din data de 7 iunie 2019, organizată la sediul Primăriei Iași începând cu ora 11:00 îi are ca invitați pe Primarul Municipiului Iași, ing. Mihai Chirica, reprezentanți ai firmelor de profilaxie orală (Blend-a-Med, GSK), medici stomatologi școlari și din cabinetele campusurilor universitare, medici care asigură tratamentele de specialitate în spitalele ieșene și Penitenciar și reprezentanți ai mediului economic local (Banca BRD, companii de consultanță pe proiecte, etc.). Conferința de presă va avea loc în data de 7 iunie 2019, ora 11:00, la Primăria Iași, sala ”Vasile Pogor”, având ca obiect prezentarea rezultatelor Caravanei Profilaxiei din edițiile anterioare și a nivelului stării de sănătate orală a populației din Iași.

”Cele mai multe afecțiuni orale pot fi prevenite, prin reducerea nivelului de expunere la factorii majori de risc și promovarea unui stil de viață sănătos. Factorii socio-comportamentali și de mediu au un rol semnificativ în apariția bolilor cavității orale, astfel încât programele de promovare a sănătății generale și oro-maxilo-faciale trebuie orientate spre monitorizarea și ameliorarea acestora, în același timp menținând o stare de igienă orală corespunzătoare prin conștientizarea populației” (Raportul național de sănătate orală la copii și tineri, 2010 – http://insp.gov.ro).

sursa comunicat remis de către organizatori  Prof. Univ. Dr. Norina Forna, Președinte Colegiul Medicilor Stomatologi Iași Vicepreședinte Colegiul Medicilor Stomatologi România Președinte ASRRO

Arhiva Iasi TV Life

« June 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30