Premierul Mihai Tudose a venit cu o explicaţie proprie în ceea ce priveşte creşterea preţurilor la benzină şi motorină, de vină nefiind măsurile Guvernului său, ci fenomenele meteo planetare.

Natura s-a dezlănțuit în vestul țării, unde opt oameni au murit și 62 au fost răniți. O furtună violentă a izbucnit brusc, vântul a atins la rafală viteze de aproape 100 de kilometri pe oră. Sute de copaci au fost culcați la pământ. În zeci de localități, curentul electric a fost întrerupt, iar acoperișurile au fost smulse în timpul vijeliei. Profund afectat, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj atât persoanelor afectat, cât și autorităților din zonă.

Experţii afirmă că Irma este cel mai puternic uragan format vreodată în Oceanul Atlantic. Vă prezentăm în acest articol o serie de imagini cu uraganul Irma realizate de pe Staţia Spaţială Internaţională.

Uraganul Irma a afectat joi dimineaţă zone din Republica Dominicană şi din Haiti, existând pericol de inundaţii la o zi după ce a provocat moartea a cel puţin nouă persoane în zona Caraibelor, transmite CNN.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Statele Unite ale Americii, în zona statului Florida şi în Caraibe, că, în conformitate cu datele puse la dispoziţie de autorităţile americane, se prefigurează, pentru următoarele zile, inundaţii masive şi efecte extreme cauzate de uraganul ‘Irma’.

Revista de satiră Charlie Hebdo este din nou în centrul unui scandal. Caricatura despre victimele uraganului Harvey le aduce numeroase critici jurnaliștilor francezi.

Uraganul Harvey a atins uscatul vineri noaptea, intre Port Aransas and Port O'Connor, in Texas, actionand ca o furtuna de gradul 4, cu vant care atinge 209 km/ora, anunta Centrul National pentru Uragane.

Uraganul Otto continuă să se intensifice pe măsură ce avansează spre vest şi va ajunge în statele sud-americane Nicaragua sau Costa Rica de Ziua Recunoştinţei, ridicând riscul producerii inundaţiilor şi alunecărilor de teren, informează presa internaţională.

Precipitaţiile abundente, inundaţiile şi alunecări sunt principalele riscuri pentru statele din America Centrală, inclusiv Nicaragua, Costa Rica şi Panama.

Uraganul ar putea produce inundaţii în unele zone din ţările Honduras şi Belize.

Luis Guillermo Solís, preşedintele statului Costa Rica a declarat că spitalele din zonele de risc şi-au suspendat activitatea, iar pacienţii vor fi transferaţi în alte instituţii medicale. Peste 4.000 de persoane au fost evacuate în Costa Rica, iar altele 10.000 în Nicaragua, în aşteptarea uraganului.

Miercuri noaptea, Otto s-a deplasat cu viteza de 140 km/oră.

În Costa Rica, uraganul ar putea afecta recoltele de pe plantaţiile localnicilor.

Sursa: mediafax.ro

Uraganului Matthew a ajuns în Bahamas, după ce a lăsat o criză umanitară în Haiti. Cel puţin 343 de persoane şi-au pierdut viaţa până în prezent în Haiti, Republica Dominicană, Sf. Vincent şi Grenadine, informează CNN.

Uraganul Matthew se îndreaptă spre Florida, Statele Unite, unde va ajunge vineri. Preşedintele Barack Obama a declarat joi stare de urgenţă în Florida, populaţia fiind sfătuită să evacueze zona, să nu îşi rişte viaţa.

Imaginile care circulă în presa internaţională au reuşit să surprindă dezastrul anunţat. Zeci de oameni din Haiti se luptă pentru supravieţuire, oamenii se grăbesc să fugă cât mai departe de urgie, iar magazinele au rămas goale după ce locuitorii Floridei s-au aprovizionat pentru cea mai puternică furtună care a lovit marea Caraibelor în aproape un deceniu.

Sursa: mediafax.ro

Cel puţin 23 de persoane au murit şi alte trei au fost date dispărute în Haiti din cauza uraganului Matthew, potrivit unui bilanţ provizoriu emis miercuri seară de autorităţile locale şi citat de Le Figaro.

"Acest bilanţ de 23 de morţi şi 3 dispăruţi nu include datele departamentului Grande Anse", a declarat Edgar Célestin, purtătorul de cuvânt al Serviciului de protecţie civilă din Haiti. 

"Am putut contacta autorităţile din oraşul Jérémie, dar nu am avem încă veşti de la celelalte comune", a adăugat acesta.

Sursa: mediafax.ro

Page 1 of 2

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31