Displaying items by tag: petrol

Cotația petrolului Brent a urcat luni la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani și jumătate, în urma informațiilor că o conductă importantă din Marea Nordului va fi închisă timp de mai multe săptămâni pentru reparații, transmite MarketWatch.

OMV Petrom SA, singurul producător de ţiţei şi gaze din România, a preluat de la compania Eurospeed SRL, con­trac­tele de furnizare de combustibil de avia­ţie.

Premierul Mihai Tudose a venit cu o explicaţie proprie în ceea ce priveşte creşterea preţurilor la benzină şi motorină, de vină nefiind măsurile Guvernului său, ci fenomenele meteo planetare.

Compania va săpa patru noi sonde în blocul Istria.

Carburanţii s-au scumpit de trei ori într-o singură săptămână. Acum, la pompă, un litru costă cu aproape de 20 de bani mai mult. Experţii sunt de părere că preţurile s-au majorat ca urmare a creşterii cotaţiei barilului de petrol, dar transportatorii cred că şi anunţul privind introducerea supraaccizei a înclinat balanţa.

Prețul fără taxe al carburanților comercializați în România continuă să fie mai mare decât media europeană, în timp ce taxele aplicate de stat sunt printre cele mai mici din spațiul comunitar, potrivit datelor publicate de Comisia Europeană.

Doi atentatori sinucigași au detonat vineri automobile încărcate cu explozivi pe o șosea din apropierea exploatărilor petroliere din provincia Basra, din sudul Irakului, informează Reuters.

 Avem cei mai ieftini carburanţi în comparaţie cu restul ţărilor din Uniunea Europeană. Atât pentru benzină, cât şi pentru motorină, preţurile au coborât foarte aproape de valoarea de un euro. În plus, la sfârşit de săptămână, multe lanţuri de benzinării fac reduceri, o ocazie în plus să faceţi economii la un plin.

Arabia Saudită se pregăteşte să vândă acţiuni ale Saudi Aramco, cea mai mare companie petrolieră din lume deţinută de stat şi care are venituri de peste un miliard de dolari pe zi, potrivit datelor Forbes.

“Aceasta va fi cea mai transparentă companiei petrolieră listată pe bursă din toate timpurile”, spune Khalid al-Falih, ministerul energiei din Arabia Saudită, într-un interviu acordat pentru Financial Times.

Oficialii din Arabia Saudită susţin că au rezerve în jur de 260 de miliarde de barili de petrol. Cu toate acestea, rezervele estimate au rămas o sursă de intrigi atât pentru directorii din domeniul energiei cât şi pentru investitorii care nu au fost în măsură să verifice cifrele Guvernului.

Speculaţii privind informaţiile detaliate care s-ar fi dat investitorilor despre rezervele ţării, deţinute de compania petrolieră a statului, s-au intensificat din luna ianuarie, când Arabia Saudită a anunţat că urmăreşte o cotă de piaţă a Saudi Aramco ca parte a unei mişcări de diversificare a economiei dependente de petrol.

Pentru ca reforma economică a Arabiei Saudite să prezinte credibilitate, observatorii industriei spun că este o nevoie urgentă de transparenţă în modul în care finanţările guvernului sunt acordate şi distribuite.

Cu toate acestea, rezervele ţării nu vor face parte din vânzări, iar statul va avea drept asupra managementului lor.

Saudi Aramco, fondată în 1933, este o companie lider pe piaţa petrolului şi gazelor naturale cu sediul în Dhahran. Saudi Aramco gestionează rezervele convenţionale de ţiţei de 261,1 miliarde de barili. Producţia lor medie zilnică brută este de 10,2 milioane de barili, şi, de asemenea, administrează rezervelor de gaze naturale de 297,6 trilioane picioare cubice standard (SCF).

Listarea celei mai puternice companii petroliere din lume la Bursă prevesteşte sfârşitul erei "aurului negru"? 

Deşi Aramco deţine rezerve de aproape 268 miliarde barili de petrol şi costul său de extracţie al unui baril este printre cele mai mici din lume,  discuţiile despre o posibilă listare arată slăbiciunile petrolului. Scăderea masivă a preţului ţiţeiului i-a lovit dur pe producători, dar mulţi observatori ai industriei suspecteză un alt motiv.

Problema schimbărilor climatice devine din ce în ce mai presantă pentru state, care se angajeză să reducă emisiile de dioxid de carbon, inclusiv prin reducerea consumului de combustili fosili. Saudiţii sunt conştienţi de acest lucru, iar o scădere pe term lung a cererii de ţiţei ar crea dificultăţi pentru o ţară care are de finanţat un deficit bugetar de 87 mld. dolari SUA, aproximativ 10,8% din PIB-ul Arabiei Saudite.

“De ce te-ai lista când singurul tău activ important este la cel mai scăzut nivel din 2003?”, a declarat Andrew Logan, director la Ceres, o organizaţie americană care militează pentru adoptarea de către corporaţii a unor practici sustenabile de business. Logan este de părere că saudiţii îşi dau seama că epoca petrolului este aproape de sfârşit şi vor să îşi capitalizeze unicul activ în cazul în care petrolul şi-ar pierde din importanţtă.

Nu numai organizaţiile ecologiste precum Ceres văd riscuri în legătură cu resursele natural ale Arabiei Saudite. Fadel Gheit, un cunoscut observator al industriei şi în prezent analist la Oppenheimer & Co, consideră că pe termen lung eforturile de prevenire ale schimbărilor climatice îi fac pe saudiţi să fie pregătiţi pentru o lungă perioadă de preţuri mici ale barilului de petrol.

Acordul semnat la Paris în luna decembrie, inclusive de către Arabia Saudită, care doreşte să limiteze emisiile de dioxid de carbon îşi propune şi reducerea consumului de combustibili fosili precum cărbune, petrol şi gaz.

Conform unui raport al Grupului interguvernamental de experţi în evoluţia climei(IPCC), pentru a avea o şansă de 50%  de a reduce creşterea temperaturiile la nivel global la 2 grade Celsius, peste două treimi din rezervele de petrol ale planetei ar trebui să rămână neexploatate. La nivelul actual al emisiilor, lumea îşi poate permite să consume petrol doar pentru următorii 20 de ani.

Andrew Logan de la Ceres consideră că Arabia Saudită nu doreşte să rămână cu uriaşele sale rezerve în momentul în care petrolul nu ar mai fi relevant pentru economia globală, iar Fadel Gheit estimeză că 90% din valoarea companiei saudite provine din rezervele sale.

Însă James Leaton, analist la Carbon Tracker Initiative, crede că saudiţii vor rezista pe piaţă în ciuda unor condiţii adverse.

Leaton este de părere că pentru a atinge ţinta de reducere stabilită la Paris doar 7% din proiectele companiei vor trebui suspendate, echivalent cu o reducere a investiţiilor de capital cu 12 mld. dolari. Proiectele care vor suferi cel mai mult vor fi cele din nisipuri petroliere, off-shore sau din zona arctică, a adăugat analistul.

El vede şi nevoia finanţării deficitului bugetar ridicat al monarhiei ca unul din motivele din spatele unei posibile vânzari de acţiuni ale Aramco.

În plus, Leaton crede că politica saudiţilor de a creşte producţia cu scopul eliminării competitorilor săi nord-americani de pe piaţă vine în conflict cu intenţia saudiţilor de îşi vinde compania petrolieră.

Şi Mohammed bin Salman, unul prinţii moştenitori ai Arabiei Saudite, este conştient de nevoia ţării sale de a îşi diversifica economia. Într-un interviu pentru The Economist, a declart că vede mineritul şi turismul religios ca domenii cu potenţial de creştere. Regatul din Orientul Mijlociu a încercat să îşi dezvolte rezervele de gaze natural şi a investit în tehnologiile solare.

 

 

Sursa: zf.ro

Misiunea OPEC de a regla preţurile petrolului a devenit mai dificilă odată cu rezultatul alegerilor prezidenţiale din Statele Unite, în urma căruia Donald Trump va deveni preşedinte, potrivit Reuters.

Cartelul celor 14 ţări producătoare de petrol se va confrunta cu o perspectivă sumbră asupra economiei globale şi cu o cerere slabă a petrolului. Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) se teme de perspectiva creşterii producţiei de petrol din Statele Unite, pe fondul promisiunii lui Trump de a deschide toate perimetrele de pământ şi apă pentru explorarea combustibilului mineral.

Dinamica OPEC s-ar putea schimba, având în vedere promisiunea lui Trump de a înăspri politicile asupra Iranului, la doar câteva luni după ce companiile petroliere au început să se reîntoarcă în Republica Islamică Iran.

„Rezultatul alegerii din Statele Unite se adaugă provocărilor cu care se confruntă exportatorii de petrol din cauza unei posibile legături cu creşterea economică slabă într-o economie deja fragilă. Acest lucru reprezintă o presiune adiţională exercitată asupra cererii de petrol”, a declarat, pentru Reuters, istoricul specializat în petrol, Daniel Yergin, câştigătorul premiului Pulitzer şi vicepreşedinte al comisiei de experţi IHS Markit.

Sursele din cadrul OPEC au declarat că se aşteaptă ca preţul petrolului să rămână scăzut în zilele şi săptămânile care vor urma din cauza îngrijorării faţă de economia globală şi a nesiguranţei în ceea ce priveşte politicile lui Trump pentru Orientul Mijlociu.

Politicile energetice ale lui Trump nu au fost detaliate. Trump declara că este în favoarea eliminării reglementărilor din sectorul petrolier, deschizând regiunile federale pentru forare şi promiţând să reactiveze proiectul unei conducte de petrol transcanadiană şi transamericană şi să sprijine industria de cărbune.

Următoare întâlnire OPEC va avea loc pe 30 noiembrie.

Sursa: mediafax.ro

Arhiva Iasi TV Life

« December 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31