Displaying items by tag: partidul

Ironii politice la Palatul Roznovanu. Mihai Chirica a folosit din plin sarcasmul cand a venit vorba despre  tema alegerilor interne pentru functia de presedinte al organizatiei judetene PSD. Edilul a comparat PSD cu un cal fara energie, iar pe Maricel Popa l-a asociat cu un gropar, care va inmormanta partidul.

Este de notorietate şi netăgăduit nici măcar de opoziţie, faptul că, Partidul Social Democrat a fost singura forţă politică ce s-a prezentat în anul electoral 2016 cu un program de guvernare pentru cetăţeni.A fost greu deoarece România, la sfârşitul anului 2016, venea după 3 ani de tranziţie în care s-au realizat „reparaţii” pentru dramele sociale, propagate de inconstienţii care au semnat, în istorie, epoca „odioaselor tăieri”.A mai fost greu şi datorită faptului că, anul 2016 a reprezentat pentru România anul „Guvernului meu”, coordonat de la Cotroceni şi care a frânat progresul ţării noastre din ultimii doi ani şi jumătate de atunci.

Partidul Miscarea Populara Iasi are o noua structura de conducere. La sfarsitul saptamanii trecute a avut loc conferinta judeteana de alegeri, la care au fost prezenti sute de membri ai partidului. Totodata, au fost creionate si principalele proiecte de dezvoltare ale Iasului si unirea Romaniei cu Republica Moldova.

A fost profesor de economie politica la Universitatea din Iasi. Impreuna cu Nicolae Iorga infiinteaza in 1910 Partidul Nationalist-Democrat. In cadrul proiectului "365 pentru Iasi", astazi vorbim despre Alexandru C. Cuza.

Primarul Mihai Chirica, viceprimarul Gabriel Harabagiu si Sorin Iacoban se afla la un pas de excluderea din PSD. Miercuri seara a fost convocata o sedinta a Organizatiei Municipale la care au participat zeci de membri ai partidului. Decizia  excluderii celor trei din partid a starnit discutii aprinse intre membrii PSD, care, in final, si-au arat sustinerea fata de primar, viceprimar si presedintele executiv al organizatiei.

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« September 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30