Displaying items by tag: benzina

 

Pompierii au intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru stingerea unui incendiu produs la sediul postului de poliţie din comuna vasluiană Fereşti, din primele cercetări reieşind că focul ar fi fost provocat intenţionat, conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

În doar două săptămâni, carburanţii s-au scumpit cu 3%. Deşi preţurile din România sunt încă sub media europeană, creşterea preţurilor de la noi este mai accentuată decât creşterea medie din Europa.

Cotația petrolului Brent a urcat luni la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani și jumătate, în urma informațiilor că o conductă importantă din Marea Nordului va fi închisă timp de mai multe săptămâni pentru reparații, transmite MarketWatch.

Doi australieni au vrut sa vada cat timp poti sa mergi cu masina pe 0 la combustibil si au ajuns departe.

Prețul carburanților a sărit de 5 lei. Șoferii de rând, dar mai ales transportatorii sunt deja indignați În şedinţa din 30 august, Guvernul a aprobat Ordonanţa de modificare a Codului Fiscal şi majorarea accizelor pentru benzină şi motorină gradual, în două etape: cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie 2017, şi cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie 2017, niveluri valabile până în anul 2022, inclusiv.

După ce am remarcat cu ceva timp în urmă că nu a văzut coada de la Serviciul de Permise Auto, și, da, poate un demnitar de rangul său ar avea dreptul să nu piardă timpul în acte birocratice, presat fiind de treburi mai importante, președintele Senatului, domnul Călin Popescu Tăriceanu declară într-o conferință de presă că prețiul carburanților nu a crescut...

Carburanţii s-au scumpit de trei ori într-o singură săptămână. Acum, la pompă, un litru costă cu aproape de 20 de bani mai mult. Experţii sunt de părere că preţurile s-au majorat ca urmare a creşterii cotaţiei barilului de petrol, dar transportatorii cred că şi anunţul privind introducerea supraaccizei a înclinat balanţa.

Franța va interzice complet circulația mașinilor cu motor diesel sau pe benzină, până în 2040, a anunțat Nicolas Hulot, noul ministru al Mediului, relatează The Telegraph. Măsura a fost anunțată în cadru unei conferințe de presă și face parte din planul lui Emmanuel Macron pentru reducerea drastică a emisiilor de carbon până în 2050.

Prețul fără taxe al carburanților comercializați în România continuă să fie mai mare decât media europeană, în timp ce taxele aplicate de stat sunt printre cele mai mici din spațiul comunitar, potrivit datelor publicate de Comisia Europeană.

Există legende urbane care spun că benzina cu cifră octanică mai mare face motorul să meargă mai bine, scade consumul, crește puterea sau toate la un loc. Care este adevărul?

Page 1 of 5

Arhiva Iasi TV Life

« April 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30