Displaying items by tag: CROATIA

Croația susține activarea regimului Schengen și eliminarea sistemul de moniorizare MCV pentru România și Bulgaria, a declarat, luni, la București, președintele croat, Kolinda Grabar-Kitarovic.


Preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, a ajuns luni la Bucureşti într-o vizită de stat de trei zile, informează Digi 24.

După ceremonialul oficial de primire de pe platoul Gheorghe Marinescu al Palatului Cotroceni, Klaus Iohannis şi Kolinda Kitarovic au intrat la convorbiri tete-a-tete, urmate de discuţii oficiale în plenul delegaţiilor. La finalul întâlnirii, cei doi șefi de stat vor avea o declaraţie comună de presă.

Vizita vine în contextul aniversării a 25 de ani de relaţii diplomatice între România şi Croaţia, dar are şi o componentă economică semnificativă.

Iohannis şi Kitarovic vor participa marți la deschiderea unui forum de afaceri româno-croat, care îşi propune să încurajeze schimburile economice între cele două ţări.

Miercuri, Kolinda Grabar - Kitarovic merge la Timişoara, unde va fi prezentă la deschiderea anului universitar la Universitatea de Vest.

Preşedintele Croaţiei va semna un protocol pentru înfiinţarea unui Lectorat Croat la Timişoara.

Kolinda Grabar - Kitarovic este prima femeie aleasă preşedinte al Croaţiei şi era în funcţie în momentul intrării ţării sale în UE. Are o carieră politică şi diplomatică semnificativă: a fost ministru pentru afaceri europene, ambasador în SUA şi asistent al Secretarului General al NATO.

Anul trecut, revista Forbes o plasa pe locul 46 în topul celor mai puternice femei din lume. Orientarea sa politică este conservatoare.

 

 

(Sursa: romanialibera.ro)

După ce şi-a petrecut marea parte a vieţii în faţa camerelor de filmat, actorul american Brad Pitt, îşi îndreaptă atenţia către industria hotelieră, având în desfăşurare un proiect luxos pe coasta Adriaticii, în Croaţia.

Ungaria nu va sprijini aderarea României și Croației la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a anunțat vineri MAE de la Budapesta într-o declarație citată de agenția de presă MTI.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand au depistat cinci cetăţeni sirieni care au încercat să treacă ilegal frontiera verde spre Ungaria, fiind ajutaţi de un cetăţean croat.

Kolinda Grabar Kitarovic este președintele Croației, o femeie care s-a impus inteligent în alegeri, cu un  discurs ferm, dar rostit cu mult farmec feminin.  Unii spun că ar fi cel mai sexy șef de stat din lume. Presa îi caută poze și, fără mari eforturi, le găsește. Kolinda are 46 de ani și zburdă. Cu vorbele zburdă și mai bine. Iată ce a declarat imediat după ce a câștigat alegerile prezidențiale din țara sa:

Vă promit: Croaţia va fi o ţară bogată şi prosperă, una dintre ţările cel mai dezvoltate ale Uniunii Europene şi din lume” Program ambițios! La cum arată nu-i exclus să și poată!

sursa: ampress.ro

CSMS Iaşi a fost învinsă în returul cu Hajduk Split, scor 2 – 1, şi a ratat calificarea în următorul tur al UEFA Europa League. Croaţii s-au calificat după ce au reuşit să marcheze din nou în minutul 90.
• Golul echipei lui Nicolo Napoli a fost marcat de Ciucur, în minutul 26. Moldovenii au avut multe momente de superioritate şi ocazii să se desprindă pe tabela de marcaj, dar nu au reuşit să mai înscrie până la finalul partidei.
• Dacă s-ar fi calificat, CSMS Iaşi ar fi jucat împotriva echipei ucrainene Oleksandria, pe 28 iulie.

Gino Iorgulescu şi Justin Ştefan vorbeau despre situaţia fotbalului românesc şi arătau cu degetul spre FRF, spre Răzvan Burleanu şi ai lui. În Croaţia, CSMS Iaşi încerca să se califice în următorul tur al Europa League. După 2 – 2 în tur contra lui Hajduk Split, senzaţia era mai degrabă de dezamăgire, iar urarea preşedintelui LPF aproape că nu ajuta pe nimeni.

Veniţi pe stadion din obişnuinţă, nu ca să vadă în premieră un meci european, fanii lui Hajduk Split şi-au făcut datoria, au fost cel de-al 12-lea jucător, aşa cum se spune în limbaj de lemn şi cum am fost bombardaţi pe micile ecrane în ultimele două luni de zile, ba chiar mai mult. Iar începutul partidei a fost al croaţilor, fără drept de apel. Era din ce în ce mai multă presiune, iar Grahovac avea să-şi arate limitele în poarta moldovenilor.

Cu urarea lui Gino Iorgulescu în gânduri şi în simţiri, Hajduk Split a deschis scorul în minutul 22, prin Tudor. Ironic, românesc, dar şi de aşteptat, chiar dacă putem vorbi până săptămâna viitoare despre un ofside, aşa cum ne place nouă să o facem tot timpul cu adversarii românilor. Francezii oare au ajuns la o concluzie în privinţa faultului în atac al lui Giroud, în meciul din deschidere contra Franţei?

Revenind în Croaţia şi la CSMS Iaşi, ce a surprins a fost faptul că, patru minute mai târziu, pe tabelă era din nou egalitate. Ciucur egalase, după un şut de la marginea careului, unul care s-a lăsat aşteptat câteva secunde şi pe care puţini îl mai vedeau în poartă după ezitările consecutive ale jucătorului lui Nicolo Napoli. Pentru o secundă, pe stadionul “Poljud” s-a lăsat tăcerea, când Piccioni nu a reuşit să înscrie din cauza unei preluări slabe de tot. Putea fi, dar nu a fost (minutul 37).

La pauză, moldovenii care încheiaseră cu 2 -2 turul, se duceau optimişti la vestiare. Era 1 – 1 şi nimic nu era pierdut. Statistic vorbind, nu străluciseră pe teren cei de la CSMS Iaşi, dar ce mai conta? Mai urmau 45 de minute pentru ieşeni.

Treceau minutele, respiraţia se oprea la fazele moldovenilor. A doua repriză, ceva mai echilibrată, aducea speranţe pentru românii din faţa televizoarelor, care păreau să uite vreme de un meci de problemele din campionatul intern, unde nimic nu mai e sigur sau logic. Grahovac ieşea în evidenţă, cu intervenţii surprinzătoare, iar gândul se ducea spre ultima fază din tur, când a scăpat ca un amator mingea în poartă.

Dacă nu o făcea, la 1 – 1, CSMS Iaşi mergea mai departe. Dar nu a făcut-o. Vasile Gheorghe, un nume atât de tipic românesc, putea să scrie istorie. Dar în minutul 58, mingea lui nu a trecut de un fundaş al croaţilor, care a respins de pe linia porţii. Putea să fie gol, dar nu a fost.

În minutul 78, Ţigănaşu i-a centrat perfect lui Andrei Cristea, în careu. Din nou, nu a fost să fie gol. Meciul începuse să devină frustrant. N-o fi fost CSMS Iaşi cine ştie ce adversară pentru Hajduk Split. Nimeni nu a crezut ca va fi o adversară dificilă. Dar când pe teren lucruri par a se desfăşura altfel decât pe hârtie, era supărător să vezi cum trec minutele, dar pe tabelă tot 1 – 1 rămâne.
S-a modificat şi tabela de marcaj, dar nu în avantajul românilor, ci al croaţilor. Tot ei, tot în ultimul minut, cum au mai făcut-o şi la Iaşi, acolo unde mii de suporteri abia aşteptau să-şi vadă echipa într-o competiţie europeană.

La fluierul final, nu îţi puteai stăpâni zâmbetul amar. La prima ei participare europeană, CSMS Iaşi nu mergea mai departe în UEFA Europa League. Meritată sau nu înfrângerea moldovenilor, îi lăsăm pe analişti să o spună.

Nu au făcut istorie cei de la CSMS Iaşi, aşa cum poate ne-am fi dorit. Dar într-o perioadă în care fotbalul din România e cum e, când nu ştim dacă Rapid joacă în Liga 1 sau vine Timişoara, cu minus 14 puncte în campionat, să te simţi mândru, să te enervezi că s-ar fi putut mai mult şi să te gândeşti la cum ar fi fost dacă-uri, e doar meritul lor, al elevilor lui Nicolo Napoli, care au crezut şi au vrut.

Când a fost ultima dată când o echipă românească să vrea ceva din tot sufletul, dar să nu se întâmple? Nu au făcut istorie cei de la CSMS Iaşi, dar au câştigat respectul tuturor. Poate anul viitor va fi mai bine. Asta dacă va mai exista fotbalul românesc şi nu se va pierde în conflicte pe exa FRF – LPF.

sursa: prosport.ro

CSMS Iaşi va fi susţinută din tribune în meciul retur de la Split, cu Hajduk, programat joi, 21 iulie, de o galerie formată din câteva zeci de suporteri. Cei mai mulţi vor pleca din Iaşi, cu un autocar şi cu maşini personale, dar în tribunele arenei “Poljud” ar putea fi şi alţi români care lucrează în Croaţia sau în ţările vecine. Autocarul cu fanii CSMS-ului va pleca miercuri noaptea din Iaşi, iar de la intrarea în Croaţia va fi escortat de către un echipaj de poliţie.

Suporterii ieşeni fac apel la conducerea clubului din Copou să-i ajute cu achiziţionarea biletelor de intrare la meci, costul unui tichet fiind de zece ori mai mare decât la Iaşi.

“Indiferent de costuri, noi mergem să susţinem echipa în această primă deplasare europeană din istoria clubului. Nu putem rata acest eveniment. Facem un apel la conducerea clubului să ne ajute cu biletele de meci, pentru că sunt mulţi tineri în autocar, cu posibilităţi financiare reduse. Un bilet la meciul din Croaţia costă 9 euro, în timp ce fanii croaţi au achitat pentru un bilet la Iaşi doar 1 euro. Nu e corect ca noi să plătim de aproape zece ori mai mult”, spune Nicu Pancu, unul dintre fanii echipei ieşene care fac deplasarea la Split.

Meciul din manşa a doua a turului II preliminar al Europa League dintre Hajduk Split şi CSMS Iaşi este programat joi, 21 iulie, de la ora 21.30, pe stadionul “Poljud”. În tur, la Iaşi, scorul a fost egal, 2-2.

Sursa: prosport.ro

Anul acesta cea mai frumoasă plajă din lumea a fost votată Stiniva din Croaţia, un loc cu apă cristalină şi nisipuri albe, precum şi un peisaj care îţi taie respiraţia. Odată ajuns acolo este uşor de văzut cum plaja a câştigat acest titlu. 

Vedeţi AICI galeria FOTO

Echipa naţională a Croaţiei a învins, marţi seară, scor 2-1, reprezentativa Spaniei, în ultimul meci din grupa D la Euro, disputat pe stadionul din Bordeaux, iar formaţia antrenată de Ante Cacic a încheiat grupa pe primul loc, cu şapte puncte, iar Spania va juca cu Italia în optimile de finală.

A marcat: Kalinic 45', Perisic 87' / Morata 7'.

0-1: David Silva dă o pasă sclipitoare pentru Fabregas, Cesc trimite în faţa porţii, iar Morata împinge balonul în poartă.

1-1: Perisic face o faţă superbă în flancul stâng, îl driblează pe Juanfran şi centrează excelent în careul mic. Kalinic scapă de marcajul lui Ramos, reia superb cu călcâiul şi restabileşte egalitatea cu un minut înaintea pauzei.

2-1: Kalinic scapă pe contraatac, pasează la Perisic, mijlocaşul şutează la colţul scurt şi îl surprinde pe De Gea.

Naţionala antrenată de Vicente del Bosque a ratat un penalty, în minutul 72, prin Sergio Ramos.

Croaţia: Subašić - Srna, Ćorluka, Jedvaj, Vrsaljko - Rog (Kovacic 82), Badelj, Perišić (Kramaric 90+4'), Rakitic, Pjaca (Cop 90+2') - Kalinić. Antrenor: Ante Cacic.

Spania: De Gea - Juanfran, Piqué, Ramos, Alba - Busquets, Iniesta, Cesc (Alcantara 84'), Silva, Nolito (Bruno Soriano 60) - Morata (Aduriz 67). Antrenor: Vicente del Bosque.

Cartonaşe galbene: Rog 29', Vrsaljko 70', Srna 70', Perisic 88'/ -.

Cartonaşe roşii:-.

Arbitri: Björn Kuipers, Sander van Roekel, Erwin Zeinstra; adiţionali: Pol van Boekel, Richard Liesveld (toţi din Olanda); rezervă: Viktor Kassai (Ungaria).

Observatori: Nikolay Levnikov (Rusia), Sviatlana Hrynkevich (Belarus).

Stadion: Stade de Bordeaux.

Sursa: mediafax.ro

Un acord între Croația și Slovenia pentru transferul refugiaților cu ajutorul mijloacelor de transport feroviar a început să fie aplicat, circa 2.200 de persoane ajungând deja cu trenul pe teritoriul sloven, fără să mai fie nevoie să aștepte la graniță sau să o traverseze pe jos, relatează miercuri agenția EFE.

Page 1 of 2

Arhiva Iasi TV Life

« December 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31