Displaying items by tag: ALDE

Simpatizanții ALDE au luat cu asalt, vineri, sediul partidului din Capitală, unde Ziua Națională a României a fost sărbătorită cu mâncare tradițională și muzică populară.

Declaraţie politică în plenul Camerei Deputaţilor

Într-o declaraţie politică prezentată marţi, 28 noiembrie 2017, în plenul Camerei Deputaţilor, deputatul PNL Dumitru Oprea constată că adevăratele ţinte ale modificării legii ONG-urilor sunt organizațiile civice care denunţă corupția și militează împotriva ei, ţin sub lupă politicienii, indiferent că sunt la putere sau în opoziţie. În acelaşi timp, odată ce legea va intra în vigoare, în forma dorită de parlamentarii PSD Liviu Pleşoianu şi Şerban Nicolae, întreg sectorul ONG din România va fi lovit, inclusiv organizaţiile non-guvernamentale care asigură servicii sociale în comuntăţi defavorizate, acolo unde statul a eşuat. Parlamentarul ieşean susţine că Partidul Naţional Liberal are datoria să depună orice efort, parlamentar, civic, legal, „pentru ca amendamentele domnilor Pleşoianu şi Nicolae să nu ajungă niciodată să aibă putere de lege".

 

Redăm integral declaraţia prezentată în plenul Camerei Deputaţilor:

„Părea doar o chestiune de timp până când PSD, adversar dintotdeauna al societăţii civile şi al presei cu adevărat independente, să încerce să reducă la tăcere unul dintre cele mai active sectoare ale democraţiei noastre. Trecerea tacită prin Senat a modificărilor la legea ONG-urilor reprezintă un moment critic în lupta actualei majorităţi parlamentare împotriva a tot ceea ce i se opune. Este motivul pentru care noi, Partidul Naţional Liberal, avem datoria de a depune orice efort, parlamentar, civic, legal, pentru ca amendamentele domnilor Pleşoianu şi Nicolae să nu ajungă niciodată să aibă putere de lege.

Asistăm la un nou episod izvorât din mitologia «anti-sorosismului», propaganda ieftină folosită de PSD şi ALDE după preluarea puterii. Constatăm că membrii acestei coaliții transformă preluarea legitimă a conducerii statului într-o cruciadă ilegitimă împotriva a tot ceea ce are curajul să li se opună. Majoritatea parlamentarilor PSD-ALDE, generată de o minoritate a celor care s-au prezentat la vot şi au pus ştampila pe coaliția PSD-ALDE, iau cu asalt statul român. Această majoritate își dorește să schimbe întreaga arhitectură instituţională şi legală după propriul chip. Un chip hâd, care transmite doar ură! 

Un partid social-democrat, care se pretinde reprezentantul celor mulţi şi obidiţi de soartă, a înlocuit dialogul cu pumnul în gură. A înlocuit empatia cu vrajba, solidaritatea socială cu dezbinarea între diversele categorii ale societăţii! A înlocuit redistribuirea bogăţiei cu centralizarea ei în conturile protejaţilor lui Liviu Dragnea, prin instrumentele jafului şi intimidării!

Țintele modificării legii ONG-urilor sunt, la prima vedere, organizațiile civice, care denunţă corupția și militează împotriva ei, ţin sub lupă politicienii, indiferent că sunt la putere sau în opoziţie. Însă cei doi pesediști lovesc, de fapt, un sector întreg, pentru că se știe foarte bine că ONG-urile din România intervin acolo unde statul român a eşuat.

Serviciile sociale, pe care fundaţiile şi asociaţiile le oferă românilor năpăstuiți de soartă, celor care locuiesc în aşa-numitele «pungi de sărăcie», nu au, din păcate, un corespondent eficient în activitatea desfăşurată de instituţiile statului. Aceste organizații au dovedit, de multe ori, că pot ameliora situaţiile de vulnerabilitate, că pot combate sărăcia şi pot aduce alinare acolo unde statul nu a văzut sau, mai grav, a ignorat realitatea cruntă. 

Acum, ONG-urilor li se cere să se retragă din teren, din comunităţile vulnerabile unde oferă alinare, şi să facă suplimentar muncă de birou. Totul cu scopul ca Pleşoianu şi Nicolae să fie siguri că, între sutele de mii de donatori inimoşi de 2 euro prin SMS, nu se ascunde cumva şi numărul de telefon al lui George Soros. O astfel de propunere arată micimea și mentalitatea bolnavă a actualilor conducători ai României, orbiţi de putere şi aliniaţi, fără pic de voinţă proprie și o minimă morală, în spatele unui Mugabe de Teleorman."
 
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA
Deputat PNL

 

Există semnale că majoritatea PSD-ALDE pregăteşte suspendarea din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis din dorinţa de a-i salva pe Liviu Dragnea şi pe Călin Popescu Tăriceanu „de consecinţele faptelor lor”, susțin liderul PNL, Ludovic Orban.

Orice condamnat penal definitiv va putea candida fără nicio problemă la funcția supremă în stat sau pentru un post de senator ori deputat.

„Guvernul PSD –ALDE a luat, în această săptămână, cea mai dezastruoasă decizie din istoria post-decembristă a României, întorcându-ne, practic, în anii 80, zdrobind atât principiul autonomiei locale, cât şi al descentralizării. Trecând peste alba-neagra cu transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, explicată şi calculată în tot acest timp în  toate contradicţiile posibile, măsură a cărei impact cu adevărat îl vom vedea când obligaţia fiscală intră în vigoare, la fel de devastatoare este lovitura dată de PSD-ALDE asupra primariilor şi, în special, asupra marilor oraşe.

Necrescând nici salariul brut şi nici salariul net, ca urmare aplicării acestor modificări legislative, rezultă că asistăm la modificări doar in interiorul contribuţiilor.

O parte din aceste contributii, stie toata lumea, inclusiv plângăciosul ministru Mişa, reprezentau baza de venituri ale autorităţilor locale, şi anume impozitul pe salarii, impozitul pe venitul global.

Aceasta bază de venituri ale autoritatilor locale a fost diminuată cu aproximativ 40% prin reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10%, însă aceşti bani nu rămân nici la angajat si nici la angajator, ci au fost pur si simplu mutaţi în interiorul acestor contribuţii, de la bugetele locale la bugetul de stat. Adică Guvernul PSD-ALDE şi-a băgat bocancii în autonomia locală si a sustras aceşti bani pentru propria dispoziţie.

Măsura loveşte, în principal, motoarele economiei româneşti, şi anume marile oraşe, acolo unde sunt cei mai multi salariaţi. În oraşele cu peste 150.000 locuitori, acest impozit pe venit reprezintă aproape jumătate din venitul local. În cazul municipiului Iasi, prima gaură calculata şi de municipalitate este de 20 milioane euro, dacă ne raportăm la veniturile din 2016.

Această măsură, dacă va rămâne neschimbată, va avea efect clar şi neechivoc de decapitalizare a marilor oraşe, experiment ce va eşua în orizonul de timp cel mai scurt.

Însă situaţia este mai dramatică decât 20 milioane euro minus în cazul Iaşului, o sumă uriaşă ce va fi luată ieşenilor, pentru că rata medie de creştere a veniturilor la bugetele locale este de 10% pe an, adică suma cu care marile oraşe vor fi vitregite în cele din urma va fi, de la an la an, tot mai mare.

Guvernul, speriat, mutând haotic, anunţă o promisiune ca va analiza punctual fiecare situatie creata si va compensa prin alocari de la bugetul central ceea ce se pierde la nivel local, însă avem clar următoarele situaţii:

  1. Este o promisiune neacoperita pentru ca măsurile dispuse sunt tocmai să pună presiune pe primarii şi să distrugă investiţiile locale, în dauna unor investitii centralizate directionate politic spre judetele si orasele neperformante ale baronilor PSD sau spre plati sociale tipic pesediste, cresteri de anvelope salariale fără productivitate a muncii in spate s.a.m.d.. Tocmai au bagat mâna în buzunarul primăriilor şi e foarte puţin probabil sa dea cu cealaltă mână înapoi.
  2. Neţinând cont de rata medie de crestere anuala a veniturilor locale cu 10%, practic Guvernul PSD ALDE îngheaţă timpul la nivelul anului 2016, vitregind bugetele locale si de acea creştere anuală.
  3. În calculul compensarii promise, Guvernul PSD anunta ca va scadea din sumele propuse spre compensare, sumele aflate în excedentul bugetelor primariilor. Cu alte cuvinte, acele orase care au avut administratii chivernisiste si au strans bani pentru investii ulterioare pentru cofinantari ale proiectelor europene sunt jefuite intr-un mod stalinist. Este absolut nedrept si barbar sa vii sa pedespesti orasele mari ale Romaniei si administratiile performante care au cautat sa isi mareasca veniturile proprii si care de multe ori nici nu au primit nimic de la bugetul central tocmai ca s-a considerat ca se descurca singure.

Efectul va fi clar incetinirea, chiar blocarea dezvoltarii economice nationale, instaurarea unui sistem ultracentralizat, comunist, de comanda a dirijarii fondurilor publice.

Nu am vazut niciun parlamentar PSD ori ALDE de Iaşi care să vină în faţa ieşenilor să explice ce au inteles ei din aceste măsuri, ori această atitudine de struţ speriat nu este demnă la un aşa nivel de reprezentare.

Apoi, nu pot sa nu constat şi ipocrizia primarului Chirica, membru PSD, ajuns primar exclusiv cu ajutorul PSD, susţinut de majoritatea PSD din consiliul local, care dimineata înjură PSD si Guvernul si dupa-amiaza isi trece proiectele cu sprijinul PSD. Aceasta duplicitate imatura ne face sa fim si mai izolati ca oras, pentru ca lipsa de caracter a unui Primar PSD raportat la propiul partid, ii face pe toti iesenii sa sufere.

De aceea ii solicit respectuos domnului Chirica sa îşi dea demisia din PSD, dacă tot îi critică când are chef, să aibă curajul să vină din nou în faţa oamenilor să le ceară votul pe persoana fizică, daca tot este convins că a făcut lucruri măreţe decand este primar.”

 

Marius Bodea,

Deputat PNL

Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă la Iaşi, că în privinţa pachetului de legi privind Justiţia ministrul Tudorel Toader respectă ceea ce cere Bruxellesul.

Senatorii au votat marți împotriva cererii DNA privind începerea urmăririi penale a ministrului pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, într-un dosar privind organizarea unui concurs pentru angajarea de funcționari publici.

Radu BOTEZ - viceprimar municipiul Iași

Consiliul local are un nou membru. Iordan Vintila, membru ALDE, a depus juramantul de credinta. El il inlocuieste pe Daniel Corozal, consilier local decedat la mijlocul lunii iulie. Sosirea lui Vintila Iordan in Consiliul Local a provocat un nou moment de "creatie" a consilierului Mihai Pintilei. Este si cel care in urma cu jumatate de an spunea ca l-a visat pe Nostradamus. Acesta din urma i-ar fi marturisit alesului local ca Iasul va deveni capitala Romaniei.

Arhiva Iasi TV Life

« December 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31