Petru Movilă comunică referitor la dezbaterea de astăzi privind construirea spitalului regional de urgență.

Petru Movilă comunică referitor la dezbaterea de astăzi privind construirea spitalului regional de urgență.

Written by  Jul 13, 2018

Deputatul Petru Movilă, în calitate de membru al Comisiei pentru Sănătate şi Familie, a participat la prezentarea viitorului spital regional de urgenţă (SRU). Acesta atrage atenţia asupra faptului că, deşi un astfel de eveniment era necesar, încă mai sunt o serie de întrebări importante la care nu s-a oferit un răspuns. "Consider că dezbaterea nu a adus nimic nou pentru ieşeni. Ni s-au prezentat o serie de informaţii pe care deja le ştiam, doar că de data aceasta au venit însoţite de documentele oficiale. Sunt două probleme majore la care fie nu se doreşte să ni se prezinte soluţiile identificate, fie încă nu se cunosc detaliile: care este schema de finanţare şi cine va finanţa căile de acces şi utilităţile. Singurul lucru cert pe care-l cunoaştem este că 50 milioane de Euro vor fi fonduri europene. Ne-au anunţat că diferenţa va fi contribuţia administraţiilor locale şi a Guvernului. Ce înseamnă acest lucru? Cât va fi contribuţia Consiliului Judeţean şi cât a Primăriei Iaşi? Îşi permite judeţul Iaşi să suporte o astfel de investiţie sau se va lungi câţiva ani până vom identifica resursele necesare să finalizăm un asemenea spital? Aceeaşi problemă se pune şi la căile de acces. Cine le va construi şi care sunt costurile exacte?", a declarat deputatul Movilă.

În ciuda acestor sincope, preşedintele PMP Iaşi susţine că toţi consilierii locali şi judeţeni ai formaţiunii politice vor susţine necondiţionat acest proiect. ʺPMP Iaşi va face toate demersurile necesare pentru ca spitalul regional de urgenţă să devină realitate. Este o investiţie de care atât Iaşul cât şi întreaga Regiune de Nord-Est are nevoie. La fel cum s-a întâmplat şi în cazul altor proiecte de anvergură, PMP Iaşi va sprijini toate proiectele de investiţii, fie că vorbim despre infrastructura rutieră, despre investiţiile în sistemul sanitar şi nu numai", a completat deputatul Petru Movilă.

 

 

sursa comunicat de presă Birou Parlamentar, Petru Movilă , deputat PMP

Last modified on Friday, 13 July 2018 14:33

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« September 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30