S-a încheiat şedinţa CEM al PSD Iaşi. Mihai Chirica spune că procedural el nu poate fi exclus din partid

S-a încheiat şedinţa CEM al PSD Iaşi. Mihai Chirica spune că procedural el nu poate fi exclus din partid

Written by  Feb 07, 2018

S-a încheiat şedinţa CEM al PSD Iaşi. Membrii filialei municipale au votat covârşitor, cu doar două abţineri, împotriva sancţiunilor dictate de Dragnea, via Maricel Popa, împotriva celor cinci “dizidenţi”. Mihai Chirica spune că procedural el nu poate fi exclus din PSD, pentru că o astfel de decizie nu poate fi propusă decât de organizaţia din care face parte, în speţă, organizaţia municipală. Vezi mai jos declaraţiile complete ale primarului.

Potrivit reporterului “Ziarul de Iaşi” în timpul şedinţei a avut loc şi un moment mai tensionat, protagonişti fiind Mihai Chirica şi Marius Ostaficiuc. Primarul i-ar fi reproşat celui din urmă că vrea să fractureze organizaţia. Vezi mai jos cum se “apără” Ostaficiuc.

Citeşte mai jos rezoluţia adoptată în această seară de Biroul Municipal al PSD Iaşi.

Biroul Municipal al Organizației Municipale Iași a PSD, cu participarea președinților Organizațiilor Locale din Municipiul Iași și a consilierilor locali municipali Iași întrunit în ședința extraordinară de astăzi, 7 februarie 2018, a luat la cunoștință din presă despre decizia Comisiei de Etică, Integritate și Arbitraj de la nivelul Organizației Județene a PSD Iași, prin care s-a decis excluderea din partid a domnilor Mihai Chirica - primarul Municipiului Iaşi, Gabriel Harabagiu – viceprimar al Municipiului Iași, Sorin Iacoban – președinte executiv al Organizației Municipale a PSD Iași, precum și sancționarea cu „avertisment” a domnilor Paul Corneliu Boișteanu – președintele Organizației Municipale a PSD Iași și Gabriel Teodorescu – secretar executiv al Organizației Municipale a PSD Iași.

În primul rând, Biroul Municipal al Organizației Municipale Iași a PSD consideră că nu au fost întrunite condițiile prevăzute de statutul partidului pentru luarea deciziilor respective.

De asemenea, Biroul Municipal al Organizației Municipale Iași a PSD apreciază că sancțiunile sunt neoportune și nedrepte.

Domnul Mihai Chirica în calitatea sa de președinte al Organizației Municipale a PSD Iași a câștigat de o manieră zdrobitoare alegerile pentru Primăria Iași, obținând cel mai mare scor din istoria partidului. În plus, prin coordonarea alegerilor locale din 2016, domnul Mihai Chirica a contribuit decisiv la asigurarea unei majorități atât în Consiliul Local, cât și în Consiliul Județean. Mai mult, în decembrie 2016, și datorită prestației excelente a domnului Mihai Chirica, PSD Iași a obținut, la alegerile parlamentare, cel mai mare număr de  senatori și deputați din istorie, cu toate că, în acel moment, partidul încă traversa o criză majoră de imagine.

 De-a lungul ultimilor ani, domnul Mihai Chirica s-a implicat activ în viața de partid, depunând eforturi uriașe pentru reformarea partidului și refacerea încrederii cetățenilor în PSD Iași. Astfel, domnul Mihai Chirica a reintrodus dezbaterile interne sincere și a redeschis porțile partidului către personalități ale orașului.

Considerăm că excluderea domnului Mihai Chirica din partid reprezintă un risc absolut gratuit pentru PSD pentru că face imposibilă o viitoare victorie a acestui partid la alegerile locale din 2020 pentru Primăria Iași. PSD Iași nu-și permite să piardă primăria celui de-al doilea oraș al României. De asemenea, excluderea domnului Mihai Chirica transmite un semnal extrem de negativ atât la nivel regional cât și pe plan local membrilor și simpatizanților de partid, inoculând ideea că oricine își permite să aibă inițiativă poate fi oricând scos pe ușa din dos a PSD. Acest lucru va produce dezamăgire și confuzie în rândul tuturor celor care iubesc acest mare partid. Nu în ultimul rând, prin excluderea domnului Mihai Chirica, dezvoltarea Iașului și administrația însăși vor avea de suferit, multe dintre proiectele orașului fiind puse în pericol.

La rândul său, domnul viceprimar Gabriel Harabagiu nu merită să fie exclus din partidul în care activează de peste 15 de ani. O asemenea decizie este cu atât mai nedreaptă cu cât domnul Gabriel Harabagiu nu a fost niciodată sancționat pe linie de partid, fiind întotdeauna un membru de partid loial și disciplinat. Ca și în cazul domnului primar Mihai Chirica este total nepotrivit pentru PSD Iași să renunțe la funcția de viceprimar într-un moment în care Iașul este considerat unul dintre cele mai dinamice și mai ofertante orașe ale României.

Cât îl privește pe domnul Sorin Iacoban, acestuia nu i se poate imputa decât faptul de a fi unul dintre cei mai activi și implicați membri de partid. Ca deputat de Iași, domnul Sorin Iacoban s-a dovedit un excelent comunicator al partidului și al Iașului, făcând cunoscute problemele orașului și județului în plenul Parlamentului și căutând soluții pentru rezolvarea lor. Ne permitem să dăm afară astfel de oameni?

Biroul Municipal al Organizației Municipale Iași a PSD nu este de acord nici cu sancționarea cu avertisment a domnilor Paul Corneliu Boișteanu – președintele Organizației Municipale a PSD Iași și Gabriel Teodorescu – secretar executiv al Organizației Municipale a PSD Iași. Atât domnul Paul Corneliu Boișteanu cât și domnul Gabriel Teodorescu au o imagine deosebit de bună atât în cadrul partidului cât și în interiorul comunității ieșene. A sancționa astfel de oameni înseamnă a pedepsi tot ce are  mai de calitate PSD Iași.

Având in vedere toate aspectele de mai sus

Biroul Municipal al Organizației Municipale Iași a PSD, cu participarea președinților Organizațiilor Locale din Municipiul Iași și a consilierilor locali municipali Iași întrunit în ședința extraordinară de astăzi, 7 februarie 2018, solicită în numele membrilor și simpatizanților de partid respingerea recomandărilor Comisiei de Etică, Integritate și Arbitraj de la nivelul Organizației Județene a PSD, revenirea la un dialog onest si constructiv între toate organizațiile partidului, precum și o mai strânsă colaborare între toate organizațiile PSD Iași pentru a duce la bun sfârșit marile proiecte ale municipiului Iași și județului Iași.  

 

 

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

 

 

 

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« February 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28