Tudorel Toader a discutat cu sindicaliștii din penitenciare despre drepturile salariale

Written by  Mar 15, 2017

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, s-a întâlnit miercuri cu reprezentanți ai Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor și Sindicatului Național al Lucrătorilor de Penitenciare, printre temele abordate fiind drepturile salariale și condițiile de muncă.

Potrivit unui comunicat al MJ, discuțiile au vizat teme de actualitate, printre care problematica resurselor umane, cariera și modificările legislative privind statutul personalului din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, drepturile salariale și condițiile de muncă ale acestei categorii profesionale. Reprezentanții Ministerului Justiției au prezentat demersurile și măsurile cu efecte imediate pentru asigurarea respectării statutului profesional și instituțional al personalului din cadrul ANP, potrivit Agerpres.

Cu această ocazie, s-a stabilit continuarea activității "Comisiei mixte de dialog privind sistemul penitenciar" și aprobarea procedurii privind acordarea unor drepturi, conform legislației în vigoare.

Tudorel Toader și-a exprimat întreaga deschidere pentru un dialog constant și constructiv și acordarea unui sprijin efectiv, potrivit atribuțiilor și competențelor legale și instituționale, în vederea unei bune desfășurări a activității personalului din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

De asemenea, ministrul Justiției a subliniat faptul că are în vedere interpretarea și aplicarea corectă a legislației în vigoare, precum și modificarea acesteia, unde se impune, prin dispoziții legale care să fie coerente, clare și previzibile.

 

(Sursa: agerpres.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« September 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30