Naţional & internaţional

Naţional & internaţional (5251)

Studenţii din Republica Moldova pot studia la Bucureşti şi Suceava, în urma unui acord semnat între Universitatea Tehnică din Chişinău şi două instituţii universitare din România.

Mai multe mii de persoane manifestau sâmbătă în centrul Londrei pentru a cere guvernului conservator, condus de premierul Theresa May, ”să renunțe la Brexit”, relatează AFP.

Experţi nucleari sud-coreeni, care verifică urme de contaminare după al şaselea test nuclear nord-coreean, cel mai puternic de până acum, au anunţat că au descoperit urme slabe de gaz xenon radioactiv, dar este prea devreme pentru a preciza sursa, relatează Reuters.

Președintele american, Donald Trump, a evocat sâmbătă cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, cooperarea între cele două țări în vederea "creșterii securității regionale", a anunțat Casa Albă, citată de AFP.

Şapte persoane au fost rănite, fiind transportate la spital, ieri, în urma unui accident rutier provocat de un tânăr de 18 ani, pe un drum naţional din judeţul Hunedoara. Accidentul rutier a avut loc pe Drumul Naţional 66, pe raza localităţii Merişor, din judeţul Hunedoara.

Tragedie pe o șosea din Spania. Un microbuz cu români a fost implicat într-un accident teribil. O persoană și-a pierdut viața, iar opt persoane au fost rănite.

Armata ucraineană a bombardat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, districtul Petrov din regiunea separatistă Doneţk, informează site-ul agenţiei Tass.

Igor Dodon le interzice militarilor să mai participe la exerciţii militare NATO sau la cursuri de perfecţionare în străinătate, fără acordul său, ca președinte și comandant suprem al armatei.

Angajați ai serviciilor de urgențe, militari și polițiști încercau cu disperare, vineri seară, să găsească supraviețuitori ai seismului devastator produs în noaptea de joi spre vineri în sudul Mexicului, care a făcut cel puțin 61 de victime și peste 200 de răniți, informează AFP.

Phenianul a sărbătorit aniversarea creării națiunii cu apeluri la întărirea programului nuclear, în ciuda avertismentelor venite din SUA. Un ziar, organ al partidului comunist din Coreea de Nord, scris că testele cu rachete balistice intercontinentale sunt ”evenimente miraculoase”. 

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

 

Statistici IASI TV LIFE