ruxandra

 

 

×

Warning

JUser: :_load: Unable to load user with ID: 75

ruxandra

ruxandra

Temperaturile ridicate din ultima perioadă îi dezmorţesc pe şefii Primăriei. Instituţia a anunţat ieri o serie de măsuri menite să vină în sprijinul persoanelor cu risc de îmbolnăvire, măsuri care vor fi implementate de Direcţia de Asistenţă Socială (DAS).

Iaşul va găzdui o nouă ediţie a Târgului naţional de ceramică „Cucuteni 5000“ la sfârşitul acestei săptămâni. O altă manifestare care va avea loc în acest weekend este Târgul Meşteşugarilor.

Peste 80 de copii din România au rămas abandonaţi pe mai multe aeroporturi din lume după ce au plecat în excursie în cadrul unui program organizat de către Fundaţia Young Partners For Civil Society Development Association. Printre aceştia s-ar afla şi un grup de elevi ieşeni de la Colegiul Naţional, iar tabăra i-ar fi costat câteva sute de euro. Copiii care au plecat în aceste tabere au rămas fără bilete de avion fie la Tokyo, fie la Doha, fie la Milano.

Nicolae Şuhan s-a internat la Spitalul „Sf. Spiridon“ pentru o operaţie de rutină. Intervenţia a reuşit numai că, după câteva zile, în rana care nu se mai închidea s-a descoperit bacteria Stafilococul auriu. Săptămâni la rând a stat cu rana deschisă. Pentru toate suferinţele şi lipsa de la serviciu, judecătorii i-au acordat o sumă modică, 10.000 de lei, dar atât ceruse pacientul.

Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi va avea cel mai modern echipament din ţară pentru radiochirurgie. Este vorba despre un dispozitiv care permite intervenţii pe creier fără anestezie şi fără complicaţii.

Două surori în vârstă de 15 respectiv 16 ani, din municipiul Piatra-Neamţ, sunt căutate de poliţişti după ce au fost date dispărute de tatăl lor, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ, agentul şef adjunct Georgiana Moşu.

Legea a fost adoptată cu 197 de voturi „pentru” şi 70 de abţineri. Legea prevede o creştere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, începând cu 1 septembrie 2019 şi încheind cu 1 septembrie 2021.

Istoric vorbind, datele adunate de-a lungul anilor arata ca femeile traiesc mai mult decat barbatii, in medie cu 5 ani. Insa, in ciuda faptului ca au o durata de viata mai indelungata, semnele imbatranirii se arata mai rapid la femei decat la barbati.

Arhiva Iasi TV Life

« June 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30