Displaying items by tag: poluare

Românii care au de recuperat taxa auto o pot face depunând o cerere în acest sens până pe 31 august. Orice cerere depusă ulterior nu mai poate fi soluţionată prin restituirea taxei.

Primăria a realizat o listă a celor mai poluate cartiere din oraş, dar şi un plan de măsuri pentru combaterea acesteia, după ce planurile anterioare fuseseră respinse de APM, ca ineficiente. Printre cauzele depistate, municipalitatea enumeră traficul rutier intens, dar şi folosirea centralelor de apartament la încălzire. 

Patru autospeciale au intervenit astăzi la platforma fostului combinat Fortus pentru a  lichida un incendiu. Flăcările au izbucnit la o hală unde se afla un rezervor de pacură, accesul fiind făcut pe la intrarea de la Tehnopolis.

Airbus SE, Rolls-Royce Plc şi Siemens AG au anunţat marţi că vor dezvolta motoare electrice hibride pentru avioane, ca parte a eforturilor de a reduce emisiile.

NASA a publicat noi imagini spectaculoase cu planeta noastră, care surprind schimbarea anotimpurilor în decursul unei perioade de 20 de ani. Astfel, proiectul devine o hartă a efectelor pe care încălzirea globală, poluarea și fenomenele extreme le au asupra Terrei.

Un nor de poluare radioactivă a fost identificat în ultimele săptămâni deasupra Europei şi ar putea indica faptul că a avut loc un accident la o instalaţie nucleară din Rusia sau Kazahstan în ultima săptămână din luna septembrie, a transmis joi institutul francez de siguranţă nucleară IRSN, potrivit Reuters.

Poluare are culoare si miros politic.Asa sustine un parlamentar de Iasi.Deputatul PMP Petru Movila spune ca afirmatiile facute recent la Iasi de ministrul Mediului pe tema poluarii sunt numai pe jumatate indreptatite.Parlamentarul nu crede ca problemele Bucurestiului cu poluarea s-au rezolvat in doar doua luni, ci ca au fost doar minimalizate.

România este în procedură de infringement pentru calitatea aerului din Iaşi şi Braşov iar primarii celor două oraşe nu doresc să colaboreze cu Ministerul Mediului astfel încât viaţa cetăţenilor din comunităţile respective să nu fie pusă în pericol, a declarat marţi, ministrul de resort, Graţiela Gavrilescu, într-o conferinţă de profil.

Londra a introdus o taxa pe cel mai vechi si mai poluant vehicul, luni, pentru a incerca sa imbunatateasca calitatea aerului in capitala britanica, a declarat primarul orasului, Sadiq Khan.

Chiar dacă între timp și-au vândut mașinile pentru care au plătit una dintre fostele taxe auto, românii tot au posibilitatea legală de a cere restituirea banilor, au explicat, pentru avocatnet.ro, reprezentanții Fiscului.

Arhiva Iasi TV Life

« January 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

 

Statistici IASI TV LIFE