Displaying items by tag: RADIATII

Nu trebuie să ai un spirit de observaţie prea dezvoltat, atunci când mergi pe un aeroport, pentru a observa că majoritatea avioanelor de pasageri sunt vopsite în alb. Motivele sunt mai multe.

Procedura de zbor este atât de recunoscută şi obişnuită încât pentru unele persoane călătoriile cu avionul au devenit aproape o rutină. Cu toate acestea, spun experţii NASA, ceea ce nu ştim este faptul că prin zbor ne expunem la radiaţii.

Potrivit The Independent, experţii NASA au dezvăluit adevăratul pericol în ceea ce priveşte zborul cu avionul. Cu toate că este cel mai sigur mod de transport, din punct de vedere statistic, trebuie să ştim că atunci când alegem să călătorim cu avionul, ne putem expune la radiaţii care, în timp, ne pot afecta sănătatea.

Zburăm aproape de limita superioară a troposferei (stratul inferior al atmosferei), la 11.887 de metri înălţime, astfel, spun experţii NASA, intrăm în contact cu particule atomice cosmice ce pot fi dăunătoare. Când suntem la pământ, e mai puţin probabil să intrăm în contact cu acestea datorită câmpului magnetic care înconjoară planeta noastră, conformadevărul.ro.

„Particulele cu energie suficientă, totuşi, pot pătrunde atât în magnetosferă, cât şi în atmosferă, unde se ciocnesc cu molecule de azot şi oxigen. Aceste coliziuni determină particulele de energie înaltă să se descompună în particule diferite prin procese cunoscute drept cascade nucleonice şi electromagnetice. Dacă aţi putea vedea particulele de la fereastra avionului, le-aţi observa că se strâng într-o regiune deasupra avionului. Densitatea atmosferei face ca decăderea să se petreacă predominant la o înălţime de 18.288 de metri de pământ ceea ce creează un strat concentrat de particule de radiaţii cunoscut sub numele de maximul Pfotzer. Ceea ce înseamnă că membrii echipajului sunt clasificaţi drept «lucrători expuţi la radiaţii» datorită expunerii lor continue la razele cosmice“, declară experţii NASA.

Un nor de poluare radioactivă a fost identificat în ultimele săptămâni deasupra Europei şi ar putea indica faptul că a avut loc un accident la o instalaţie nucleară din Rusia sau Kazahstan în ultima săptămână din luna septembrie, a transmis joi institutul francez de siguranţă nucleară IRSN, potrivit Reuters.

România este un loc plin de surprize, de fenomene unice şi de forme de relief nemaiîntâlnite în lume. Tot în spaţiul carpato-danubiano-pontic, se regăseşte şi singurul loc din lume în care viaţa ar putea continua în urma unui atac nuclear.

Accidentul nuclear de la Cernobîl, din noapte de 26 aprilie 1986, are o poveste în imagini necunoscută de public.

În urmă cu 5 ani, un cutremur cu o magnitudine de 9 grade pe scara Richter declanşa un tsunami extrem de puternic asupra coastei de nord-est a Japoniei, distrugând patru dintre reactoarele centralei Fukushima Daichii, iar autorităţile nu au reuşit să cureţe decât 10% din deşeuri, scrie Descoperă.

Concluziile unui studiu îndelungat efectuat în zona de excludere din Cernobîl şi publicate luni, la aproape 30 de ani de la catastrofa nucleară, relevă o prezenţă vastă a animalelor sălbatice în regiune, cu precădere lupi, în ciuda efectelor devastatoare produse de cel mai grav accident nuclear din istorie, dezvoltarea fiind posibilă, aparent, datorită absenţei oamenilor în zonă.

Protecţia solară este unul dintre subiectele cele mai discutate de către medicii dermatologi în timpul anului şi, în mod special, vara.

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« June 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30