Problemele par să se ţină scai de TAROM. Aproape 100 de pasageri au aflat aseară, după ce au aşteptat o oră în avionul care trebuia să-i aducă la Bucureşti, că vor mai râmâne o noapte în capitala Belgiei. O piesă din sistemul de navigaţie al aeronavei s-a stricat. La bordul aeronavei se aflau şi Mihai Fifor, ministrul Apărării, primarul sectorului 5, Daniel Florea precum şi mai mulţi europarlamentari. TAROM a asigurat cazarea pasagerilor într-un hotel de patru stele, iar astăzi i-a adus în ţară. Compania nu scapă, însă, de controalele şefilor din Transporturi.

O cursă Bruxelles-Bucureşti a fost anulată joi seara, după ce pasagerii au fost ținuți în avion timp de aproximativ o oră. În avion se aflau și ministrul Apărării, Mihai Fifor, comisarul european Corina Creţu, europarlamentarii Norica Nicolai, Viorica Dăncilă, Renate Weber şi Maria Grapini, precum şi primarul sectorului 5, Daniel Florea.

În urma unei întâlniri care a avut loc, miercuri, la Bruxelles, între comisarul european, C. Creţu, şi ministrul Sănătăţii, F. Bodog, s-a stabilit calendarul de implementare a proiectelor celor trei spitale regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova. Studiul de fezabilitate, încheiat până în martie 2018.

Comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, a arătat că în presă se spune că ar fi "femeia cu cei mai mulţi bani din Europa", fapt care l-a făcut pe soţul ei să remarce că cineva le-ar putea sparge casa, Creţu precizând că presa avea în vedere fondurile UE pentru politică regională.

Arhiva Iasi TV Life

« November 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30