Reţeaua de asistenţă maternală din România va fi extinsă

Reţeaua de asistenţă maternală din România va fi extinsă

Written by  Nov 13, 2018

Până la sfârşitul anului 2023, reţeaua de asistenţă maternală din România va fi extinsă cu mii de noi cadre, care vor beneficia de formare profesională continuă, în urma semnării, de către Ministerul Muncii, a unui contract care prevede o finanţare importantă în domeniu cu fonduri europene.

Este vorba despre proiectul „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, depus de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

De aceste fonduri va beneficia şi judeţul Vaslui, unde, în prezent îşi desfăşoară activitatea peste 1500 de asistenţi maternali.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Muncii, proiectul numit „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor” se va derula pe o perioadă de 5 ani.

Toate direcţiile de asistenţă socială dn ţară în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului vor beneficia în cadrul acestui proiect de un buget în valoare de peste jumătate de miliard de euro, bani din fonduri europene. Astfel, până la sfârşitul aului 2023 actuala reţea de asistenţă maternală va fi extinsă cu aproximativ 4 mii de persoane şi, de asemenea, toţi asistenţii maternali din sistem vor beneficia de formare profesională continuă. În condiţiile în care continuarea procesului de închidere a tuturor instituţiilor de tip vechi reprezintă angajamente asumate de Guvernul României, acest proiect vine în sprijinul dezvoltării şi profesionalizării actualei reţele de asistenţi maternali, care reprezintă soluţia de viitor pentru asigurarea creşterii şi îngrijirii copiilor aflaţi în sistemul de protecţie socială.

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« December 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31