Cum raspunde Dragnea in scandalul valizei din Teleorman

Cum raspunde Dragnea in scandalul valizei din Teleorman

Written by  Nov 05, 2018

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a venit, luni, la şedinţa CEX, cu două valize: una cu „gogoşi de la Rise Project“ şi una cu ”dosare” despre Klaus Iohannis. Liderul PSD a spus că valiza despre care a scris Rise Project este ”o gogoaşă” care nu are legătură cu el. „E o prostie, e o disperare, probabil ca să acopere şi scandalul în jurul domnului Lazăr“, a insistat liderul PSD.

GALERIE FOTO ”E o gogoaşă, n-are nicio legătură cu mine, nu mă interesează”, a spus Dragnea, întrebat dacă are legătură cu dezvăluirile Rise Project despre firma Teldrum. ”E o prostie, e o disperare, probabil ca să acopere şi scandalul în jurul domnului Lazăr”, a continuat liderul PSD. Întrebat cu insistenţă de jurnalişti de documentele privind Tel Drum, Liviu Dragnea la replicat nervos: ”Nu vă interesează golăniile făcute de unii procurori cu preşedintele?“. Liviu Dragnea a venit cu două valize la şedinţa Comitetului Executiv al PSD. „Prima valiză este cu gosoşi de la RISE Project. Sunt proaspete. A doua valiză: după cum ştiţi, eu sunt din Teleorman. Ca orice localnic din Telorman, am găsit în fundul curţii o valiză cu documente care n-au ajuns încă la DNA. Dosarul nr. 1:  achizţia frauduloasă a imobilului Raiffeisen din Sibiu 2. Retrocedări către Forumul German. 3. Promovarea procurorilor care i-au închis dosarele. 4. Declaraţii mincinoase despre banii încasaţi din chirii. 5. Închirierea căminului de bătrâni de la Forumului German. 6. Presiuni asupra unui judcător CCR. Şi mai avem nişte stikuri care n-au ajuns încă la DNA. Vi le las dumneavoastră“, a spus liderul PSD. 

O valiză cu informaţii esenţiale din interiorul corporaţiei Tel Drum, la care procurorii DNA n-au avut acces în timpul percheziţiilor, a fost găsită în zona rurală din Teleorman, a anunţat, sâmbătă seară, Rise Project, într-o postare pe Facebook, intitulată #Teleormanleaks. Valiza ar conţine mii de documente, numere de telefon, emailuri, fotografii şi clipuri video de la evenimentele companiei. În noiembrie 2017, Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul Tel Drum, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul. Prejudiciul în acest dosar este de 30 de milioane de lei prin abuz în serviciu şi de 20 de milioane de euro prin fraudarea fondurilor europene.

sursa: adevarul.ro 


Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« November 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30