Câteva sute de persoane au protestat în Piaţa Victoriei la o săptămână de la violenţele din 10 august

Câteva sute de persoane au protestat în Piaţa Victoriei la o săptămână de la violenţele din 10 august

Written by  Aug 18, 2018

Câteva sute de persoane au protestat în Piaţa Victoriei, vineri seară, pentru a marca o săptămână de la violenţele înregistrate la manifestaţiile din data de 10 august.

Acţiunea de protest s-a desfăşurat fără incidente, participanţii începând să părăsească piaţa după ora 23,00, în timp ce unii dintre cei rămaşi scandau ‘Nu plecăm!’.

Primii manifestanţi au ajuns în spaţiul din centrul pieţei înainte de ora 19,00, până la ora 20,00 strângându-se peste 200 de persoane. Tot atunci au ajuns în zonă şi primii jandarmi, care au început instalarea gardurilor de protecţie în jurul spaţiului ocupat de manifestanţi.

Protestatarii agitau steaguri ale României şi ale altor state europene şi suflau în vuvuzele.

La ora 22,45, când fusese convocată pe reţelele de socializare acţiunea de ‘comemorare’ a violenţelor înregistrate la mitingul din 10 august, oamenii din piaţă s-au întors cu spatele către sediul Guvernului, ţinând mâinile în sus. După cinci minute de linişte, protestatarii au început să scandeze ‘Libertate!’ şi ‘Demisia!’.

Unii dintre participanţii la protest purtau măşti de protecţie, pentru a aminti de folosirea gazelor lacrimogene de către jandarmi la mitingul din 10 august.

În zonă s-au aflat şi agenţi de la Poliţia Rutieră, însă traficul nu a fost afectat.

Mai multe organizaţii civice au anunţat pe Facebook organizarea unui nou protest în Piaţa Victoriei pentru vineri, la ora 22,45, pentru a marca o săptămână de la manifestaţiile din 10 august. Acţiunea a fost organizată sub deviza ‘Democraţia moare în gaze şi bastoane!’.

(Sursa:Agerpres)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« November 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30