Un bărbat a intrat intenţionat cu mașina în trecători, în apropiere de Toulouse

Written by  Nov 10, 2017

Un bărbat a intrat „în mod deliberat” vineri în trecători la Blagnac, în apropierea orașului Toulouse (sud-vestul Franței), rănind trei tineri, a anunțat o sursă polițienească, citată de AFP și EFE.

Autorul a fost arestat imediat la locul incidentului și a recunoscut că a pătruns intenționat în cei trei tineri în fața unui liceu. Potrivit presei locale, cele trei victime sunt de origine chineză.

Potrivit postului BFMTV, incidentul s-a produs în jurul orei locale 16:00 (15:00 GMT). Un bărbat în vârstă de 23 de ani și o tânără de 22 de ani au fost răniți ușor, în timp ce o tânără de 23 de ani este în stare mai gravă. Cei trei au fost transferați la spitalul Purpan din Toulouse.

Atacatorul, a cărui identitate încă nu a fost precizată, este născut în 1989 și nu se afla în evidențele autorităților franceze pentru radicalizare, având însă cazier pentru delicte de drept comun, în special legate de stupefiante. El a declarat că a intrat intenționat cu mașina în grupul de tineri.

Pentru anchetarea acestui caz a fost sesizat serviciul regional al poliției judiciare din Toulouse.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« November 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30