Cel puțin 60 de morți în două atentate comise în Afganistan

Cel puțin 60 de morți în două atentate comise în Afganistan

Written by  Oct 20, 2017

Circa 60 de persoane și-au pierdut viața vineri în două atentate comise în Afganistan, unul vizând minoritatea șiită la Kabul, iar celălalt o moschee sunnită din centrul țării, două atacuri criminale care au încheiat o săptămână sângeroasă în întreaga țară.

Potrivit celui mai recent bilanț al Ministerului de Interne, cel puțin 39 de persoane au fost ucise și alte 45 au fost rănite într-un atac sinucigaș la Kabul, când un bărbat înarmat a deschis focul în mijlocul mulțimii de credincioși înainte de a-și declanșa dispozitivul exploziv, potrivit informațiilor obținute din partea autorităților.

Trei ore mai târziu, atentatul încă nu fusese revendicat.

În același timp, o moschee, sunnită de această dată, a fost vizată în provincia Ghor din centrul țării, făcând cel puțin 20 de morți și zece răniți, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne, Najib Danish.

Guvernatorul provinciei unde a avut loc atacul, Mohsen Danishyar, s-a referit la un bilanț de 30 de morți, dar a exclus un atac cu caracter religios. În opinia sa, ținta vizată a fost comandantul poliției din această provincie, cea mai mare din țară, dar și una dintre cele mai sărace și mai conservatoare.

La Kabul, unde bilanțul continua să se înrăutățească de-a lungul serii, cel puțin 39 de morți și 45 de răniți s-au înregistrat în moscheea Zaman, a informat Najib Danish.

Precedentul atentat, care s-a înscris într-o lungă serie de atentate vizând moscheile șiite din Afganistan, a făcut șase morți în capitala țării, la 29 septembrie, în ajunul Sărbătorii Ashura, cea mai importantă din calendarul religios șiit.

Atacul de vineri nu a făcut deocamdtă obiectul unei revendicări, dar gruparea Stat Islamic (SI), alcătuită din extremiști sunniți și prezentă în Afganistan din 2015, a revendicat majoritatea atentatelor împotriva șiiților, în general sângeroase, comise în mijlocul mulțimii cu prilejul adunărilor pentru rugăciune.

Atentatele de la Kabul și Ghor au avut loc într-o săptămână deosebit de sângeroasă în Afganistan cu trei atacuri importante marți și joi, contra unor baze sau clădiri ale serviciilor de securitate.

 

 

(Sursa: agerpres.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« August 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31